La Assisi, din 22 februarie, expunerea moaștelor Sfântului Francisc La Assisi, din 22 februarie, expunerea moaștelor Sfântului Francisc  

La Assisi, din 22 februarie, expunerea moaștelor Sfântului Francisc

Începând de duminică, 22 februarie, până pe 22 martie, în biserica inferioară a Bazilicii Sfântului Francisc din Assisi, pelerinii vor putea să se roage pentru prima dată în fața moaștelor sfântului Francisc. Inițiativa face parte din programul prilejuit de împlinirea a 800 de ani de la moartea "sărăcuțului din Assisi", program care-și propune evidențierea universalității și relevanței mesajului sfântului Francisc din Assisi.

Vatican News
17 februarie 2026. La eveniment se așteaptă participarea a circa 370.000 de persoane, cu o prezență zilnică de aproximativ 15.000 de credincioși. Într-un interviu pentru mass-media de la Vatican, Fratele Giulio Cesareo, directorul Biroului de Comunicații a Sfintei Mănăstiri din Assisi a spus: "Într-o perioadă marcată de incertitudine, tensiuni sociale și căutarea unui sens, expunerea relicvelor Sfântului Francisc de Assisi, în perioada 22 februarie - 22 martie, este un eveniment care depășește dimensiunea devoțională. Pentru Biserica Catolică, acesta reprezintă un moment de puternică atracție spirituală, iar pentru credincioși, o ocazie de întâlnire concretă cu memoria vie a unuia dintre cei mai iubiți și universali sfinți. În localitatea Assisi, inima franciscanismului, unde sunt așteptate 370.000 de persoane, între 15.000 și 18.000 de vizitatori pe zi, expunerea relicvelor reînnoiește o legătură profundă între istorie, credință și comunitate, relansând mesajul de pace, fraternitate și simplitate care continuă să vorbească lumii contemporane".

17 februarie 2026, 14:20