La Roma, între 15 și 18 februarie, Jubileul artiștilor și al domeniului culturii
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 13 februarie 2024. Într-un comunicat de presă, Departamentul pentru Cultură și Educație prezintă programul manifestărilor prilejuite de Jubileul artiștilor și al domeniului culturii. Pe parcursul zilelor destinate celui de-al treilea eveniment jubiliar, participanții vor trece prin Poarta Sfântă și, începând de sâmbătă, 15 februarie, vor participa la o serie de inițiative care vot începe cu întâlnirea internațională intitulată Sharing hope - Horizons for Cultural Heritage (Împărtășirea speranței - Orizonturi ale patrimoniului cultural). La întâlnire, organizată în colaborare cu Muzeele Vaticanului, participă Directorii unora dintre cele mai prestigioase instituții de artă și muzee din lume. Reuniunea de lucruri le va oferi participanților oportunitatea explorării unor noi limbaje și strategii de valorificare și transmitere a patrimoniului religios și artistic. Întâlnirea se va încheia cu semnarea unui Manifest educațional privind transmiterea codului cultural al religiilor.
Duminică seara, începând cu ora 20.00, va avea loc o sugestivă Noapte albă în bazilica San Pietro, care va fi deschisă în mod excepțional. Sub porticul bazilicii, pelerinii vor fi întâmpinați de instalația sonoră The Mute Echoes of a Large Sound Sculpture (Ecourile mute ale unei sculpturi sonore de mari dimensiuni – Clopotul Sfântului Petru)
a artistului Bill Fontana, cunoscut realizator de așa-numite "sculpturi sonore", inițiativa fiind îngrijită de Umberto Vattani și Valentino Catricalà; succesiv se va face un tur al bazilicii care va invita la contemplație și reflecție spirituală.
Luni, 17 februarie, Sfântul Părinte va merge la studiourile cinematografice Cinecittà – din Roma – fiind pentru întâia oară când un pontif face o astfel de vizită.
Cu referire la motto-ul "Pelerini ai speranței" sub care se desfășoară Anul Sfânt 2025, cardinalul José Tolentino de Mendonça, prefect al Departamentului pentru Cultură și Educație al Sfântului Scaun a spus, în cadrul conferinței de presă de prezentare a evenimentului: «Invitația Sfântului Părinte întărește conștiința că speranța este o experiență antropologică globală, care pulsează în inima fiecărei culturi și care le oferă tuturor posibilitatea dialogului. Într-adevăr, trebuie să ascultăm ce au de spus diferitele culturi despre speranță. Provocarea concretă, lansată în regim de urgență, este de a da viață unor oportunități creative care să permită fiecărei persoane să reanime speranța.
Unul dintre cele mai puternice aspecte ale acestui Jubileu al artiștilor și al lumii culturii este faptul că reprezintă o întâlnire cu adevărat globală, deoarece reunește mai mult de zece mii de participanți din peste o sută de țări din cele cinci continente».
