Papa Francisc are o infecție polimicrobiană respiratorie și urmează o nouă terapie
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
17 februarie 2025 – Vatican News. ”Rezultatele analizelor efectuate în zilele trecute și în actuala zi au arătat o infecție polimocrobiană a căilor respiratorii, care a determinat o nouă modificare a terapiei. Toate analizele efectuate până astăzi sunt indicative pentru un cadru clinic complex, care presupune o internare spitalicească adecvată”: a informat luni, 17 februarie a.c., Sala de Presă a Sfântului Scaun, într-o comunicare către jurnaliști, transmisă în jurul orei 13.00, cu privire la starea sănătății papei Francisc. Din acest motiv, miercuri, 19 februarie a.c., nu va mai avea loc obișnuita audiență generală pentru romani și pelerini.
După cum s-a spus, papa a fost internat vineri, 14 februarie a.c., la spitalul ”Agostino Gemelli” din Roma din cauza unei bronșite de care suferea în ultimele săptămâni.
Tot luni, în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii în jurul orei Romei 12.00, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a comunicat că ”papa s-a odihnit bine, a petrecut o noapte liniștită, a luat micul dejun și s-a dedicat lecturii ziarelor. Continuă terapiile. Următoarele informații medicale ale zilei vor veni după ora 17.00”.
În ceea ce privește ziua de duminică, Sala de Presă a informat în cursul serii că ”papa Francisc s-a odihnit bine în timpul nopții. Starea clinică este staționară și se continuă parcursul de diagnoză și terapie prescris de staff-ul medical”. În cursul dimineții de duminică, papa a primit Sfânta Împărtășanie și a urmărit Sfânta Liturghie la televizor, iar după-amiază, a alternat lectura și odihna”.
De adăugat că, într-un interviu realizat de colegul nostru Salvatore Cernuzio pentru Vatican News cu părintele Gabriel Romanelli, paroh la Gaza, a fost confirmată știrea potrivit căreia papa a telefonat la parohia din Gaza în cursul serilor de vineri și sâmbătă [14 și 15 februarie a.c. – n.r.] și faptul că duminică a transmis un mesaj scris la telefon. ”Sfântul Părinte”, a spus parohul de la Gaza, ”ne-a sunat la telefon în primele două zile de internare. Persoanele așteptau ca întotdeauna la ora 20.00 [ora locală – n.r.] și, cu toate că am avut un blackout în toată zona de la Gaza City, el a insistat și a reușit să ne contacteze prin video-apel. Ne-a întrebat ce facem, cum era situația și ne-a transmis binecuvântarea sa. Persoanele i-au transmis apropierea lor, iar el le-a mulțumit și a dat binecuvântarea. (...) Am auzit glasul său. E adevărat, acum este mai obosit. El însuși ne-a spus: trebuie să mă tratez. Dar vocea lui se auzea clar și ne-a auzit bine la rândul său”.
