Leon XIV. Mesaj la a X-a Zi mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației (2025)

Dragi frați și surori,
tema acestei Zile mondiale de rugăciune pentru ocrotirea creației, aleasă de iubitul nostru papă Francisc, este ”Semințe de pace și de speranță”. La a 10-a aniversare a înființării acestei Zile, care a avut loc concomitent cu publicarea enciclicei Laudato si, ne aflăm în plin jubileu, ”pelerini de speranță”. Chiar acesta este contextul în care tema dobândește semnificația ei deplină.

De multe ori, Isus, în predicarea sa, folosește imaginea seminței pentru a vorbi despre Împărăția lui Dumnezeu și, în ajunul pătimirii sale, o aplică la persoana sa, comparându-se cu bobul de grâu care, ca să aducă rod, trebuie să moară (cf. In 12,24). Sămânța se încredințează cu totul pământului și acolo, prin puterea irezistibilă a dăruirii ei, viața înmugurește, chiar și în locurile cele mai neînchipuite, într-o surprinzătoare capacitate de a genera viitor. Să ne gândim, de exemplu, la florile care cresc pe marginea drumurilor: nimeni nu le-a plantat acolo, iar cu toate acestea, ele cresc datorită semințelor care au ajuns acolo din întâmplare și reușesc să înfrumusețeze cenușiul asfaltului și chiar să-i afecteze suprafața dură.

Așadar, în Cristos suntem semințe, mai mult, ”semințe de pace și de speranță”. După cum spune profetul Isaia, Duhul lui Dumnezeu este în măsură să transforme pustiul, arid și ars, într-o grădină, loc de odihnă și seninătate: ”[Acestea] până când va fi revărsat asupra noastră Duhul din înalt, pustiul va deveni grădină, iar grădina va fi considerată ca o pădure. Judecata va locui în pustiu şi dreptatea se va aşeza în grădină. Lucrarea judecăţii va fi pacea şi rodul dreptăţii, pentru totdeauna, vor fi liniştea şi siguranţa. Poporul meu va sta în locuinţa păcii, în sălaşuri sigure şi în locuri de odihnă fără griji” (Is 32,15-18).

Aceste cuvinte profetice, care din 1 septembrie până în 4 octombrie vor însoți inițiativa ecumenică ”Timpul Creației”, afirmă cu tărie că, împreună cu rugăciunea, sunt necesare voința și acțiunile concrete care fac perceptibilă această ”alinare a lui Dumnezeu” asupra lumii ”(cf. Laudato si, nr. 84). Justiția și dreptul, într-adevăr, par să remedieze la lipsa de ospitalitate a pustiului. Este vorba de o veste extraordinar de actuală. În diferite părți ale lumii este evident, de acum, că pământul nostru cade în ruină. Pretutindeni, injustiția, încălcarea dreptului internațional și drepturile popoarelor, inegalitățile și lăcomia din care decurg produc despăduriri, poluare și pierderea biodiversității. Cresc în intensitate și frecvență fenomenele naturale extreme cauzate de schimbarea climatică indusă de activitățile antropice (cf. exhort. ap. Laudate Deum, nr. 5), fără a lua în considerare efectele pe termen mediu și lung ale devastărilor umane și ecologice aduse de conflictele armate.

Se pare că încă lipsește conștientizarea faptului că distrugerea naturii nu-i afectează pe toți în același fel: a încălca dreptatea și pacea înseamnă a lovi mai greu în cei săraci, marginalizați și excluși. Este emblematică, în acest domeniu, suferința comunităților indigene.

Și nu este îndeajuns: natura însăși devine, uneori, mijloc de schimb, un bun de negociat pentru a obține avantaje economice sau politice. În dinamici de acest fel, Creația este transformată într-un câmp de bătălie pentru controlul resurselor vitale, după cum dovedesc zonele agricole și pădurile care au devenit periculoase din cauza minelor, așa-numita politică a raderii la sol (cf. Consiliul pontifical ”Justitia et Pax”, Terra e cibo, LEV 2015, 51-53), conflictele care izbucnesc în jurul izvoarelor de apă, distribuirea inechitabilă a materiilor prime, penalizând populațiile mai sărace și punând în pericol însăși stabilitatea socială.

Aceste răni diverse se datorează păcatului. Cu siguranță, nu la aceasta se gândea Dumnezeu când i-a încredințat pământul omului, creat după chipul său (Gen 1,24-29). Biblia nu promovează ”stăpânirea despotică a ființei umane asupra Creației” (Laudato si, nr. 200). Dimpotrivă, este «important să citim textele biblice în contextul lor, cu o justă hermeneutică, și să ne amintim că acestea ne îndeamnă să lucrăm și să păzim grădina lumii (cf. Gen 2,15). În timp ce ”a lucra” înseamnă a ara ori a lucra un teren, ”a păzi” înseamnă a proteja, a îngriji, a feri, a păstra și a veghea. Aceasta presupune o relație de reciprocitate responsabilă între ființa umană și natură» (idem, nr. 67).

Justiția climatică, vestită de o manieră implicită de profeți, nu mai poate fi considerată un concept abstract ori un obiectiv îndepărtat. Ea reprezintă o necesitate urgentă care merge dincolo de simpla protecție a mediului. Este vorba, în realitate, de o chestiuni de justiție socială, economică și antropologică. Pentru cei care cred, mai mult, este o exigență teologică, iar pentru creștini, are fața lui Isus Cristos, în care totul a fost creat și răscumpărat. Într-o lume în care cei mai slabi sunt cei dintâi care îndură efectele devastatoare ale schimbării climatice, despăduririi și poluării, îngrijirea creației devine o chestiune de credință și de omenie.

A venit, de acum, timpul în care cuvintele trebuie să fie urmate, într-adevăr, de fapte. «A trăi vocația de a fi custozi ai lucrării lui Dumnezeu este o parte esențială a unei existențe virtuoase, nu constituie ceva opțional și nici un aspect secundar al experienței creștine» (ibid., nr. 217). Lucrând cu dăruire și blândețe se poate face să încolțească multe semințe de dreptate, contribuind astfel la pace și la speranță. Uneori, e nevoie de ani înainte ca un pom să dea primele lui roade, ani care implică un întreg ecosistem în continuitate, fidelitate, colaborare și iubire, mai ales dacă această iubire devine oglindă a iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu.

Dintre inițiativele Bisericii care sunt asemenea semințelor aruncate în acest ogor, doresc să amintesc proiectul ”Borgo Laudato si”, pe care papa Francisc ni l-a lăsat moștenire la Castel Gandolfo ca sămânță care poate să aducă roade de dreptate și de pace. Este vorba de un proiect de educație la ecologie integrală care trebuie să fie un exemplu al felului în care se poate trăi, lucra și a forma o comunitate aplicând principiile enciclicei Laudato si.

Îl rog pe Cel atotputernic să ne trimită din belșug ”Duhul său din înalt” (Is 32,15), pentru ca aceste semințe și altele de felul lor să aducă roade abundente de pace și de speranță.

Enciclica Laudato si a însoțit Biserica catolică și multe persoane de bună voință timp de zece ani: fie ca ea să ne inspire în continuare, iar ecologia integrală să fie din ce în ce mai mult aleasă și împărtășită ca rută de urmat. Se vor înmulți astfel semințele de speranță care trebuie ”păzite și lucrate” cu harul marii și nestrămutatei noastre speranțe, Cristos înviat. În numele său, vă trimit tuturor binecuvântarea mea.

Din Vatican, 30 iunie 2025,
Comemorarea liturgică a Primilor Sfinți Martiri ai Bisericii Romei,
LEON XIV PP.