Adevărata speranță: A crede în sămânța unei vieți noi chiar și în cea mai nedreaptă suferință

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 27 august 2025. Logica Evangheliei – potrivit căreia "numai ceea ce este dat în mod gratuit înflorește; numai iubirea care devine gratuită poate restabili încrederea chiar și acolo unde totul pare pierdut" – s-a aflat în centrul catehezei papei Leon al XIV-lea, din cadrul audienței generale de miercuri, 27 august a.c., din Aula Paul al VI-lea.

Cu titlul "Paștele lui Isus", cateheza se încadrează în seria reflecțiilor jubiliare "Isus Cristos speranța noastră", dedicate Anului Sfânt 2025, pontiful punând în lumină "speranța credinței noastre", potrivit căreia "păcatele și ezitările noastre nu-L împiedică pe Dumnezeu să ne ierte și să ne redea dorința de a ne relua calea, pentru a ne permite să ne jertfim viața pentru ceilalți".

Pornind de la fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 18, în care se relatează despre arestarea lui Isus, pontiful a explicat: «Astăzi ne concentrăm asupra unei scene care marchează începutul pătimirii lui Isus: momentul arestării sale în Grădina Măslinilor. Evanghelistul Ioan, cu profunzimea sa obișnuită, nu ne prezintă un Isus speriat, care fuge sau se ascunde. Dimpotrivă, ne arată un om liber care pășește înainte și vorbește, înfruntând deschis ora în care se poate revela lumina celei mai mari iubiri.

"Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieșit și le-a zis: Pe cine căutați? (In 18,4). Isus știe. Cu toate acestea, decide să nu se retragă. Se predă. Nu din slăbiciune, ci din iubire. O iubire atât de plină, atât de matură, încât nu se teme de respingere. Isus nu este prins: el se lasă prins. Nu este victima unei arestări, ci autorul unui dar. Acest gest întruchipează o speranță de mântuire pentru umanitatea noastră: știind că, chiar și în ceasul cel mai întunecat, putem rămâne liberi să iubim până la capăt."

Succesiv, analizând fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 18, papa Leon evidențiază caracterul misterios al acestuia, deoarece, auzind răspunsul lui Isus – Eu sunt – soldații se dau înapoi și cad la pământ. «Este un pasaj misterios, deoarece această expresie, în revelația biblică, amintește chiar de numele lui Dumnezeu: Eu sunt» – a explicat Sfântul Părinte, evidențiind că "Isus revelează că prezența lui Dumnezeu se manifestă tocmai acolo unde omenirea experimentează nedreptatea, frica și singurătatea". «Tocmai acolo»  – a spus – «lumina adevărată este gata să strălucească fără teama de a fi copleșită de înaintarea întunericului. În miezul nopții, când totul pare să se destrame, Isus arată că speranța creștină nu este evadare, ci decizie. Această atitudine este rodul unei rugăciuni profunde în care nu-i cerem lui Dumnezeu să ne scutească de suferință, ci să ne dea puterea de a persevera în iubire, conștienți că viața oferită liber din iubire nu ne poate fi luată de nimeni.»

Sfântul Părinte a evidențiat și un alt aspect privitor la momentul arestării lui Isus, faptul că nu se preocupă să se salveze pe sine, ci dorește doar ca prietenii săi să fie eliberați, potrivit relatării din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 18, versetul 8: "...dacă mă căutați pe mine, lăsați-i pe aceștia să plece" (In 18, 8). «Acest lucru arată că sacrificiul său este un adevărat act de iubire. Isus se lasă prins și închis de gărzile de pază numai pentru ca discipolii săi să fie eliberați» – a explicat Sfântul Părinte.

Pregătirea lui Isus pentru acest moment este un alt aspect reliefat în cadrul catehezei, pontiful subliniind că "Isus a trăit fiecare zi din viața sa pregătindu-se pentru această oră dramatică și sublimă". "Din acest motiv" – a continuat  – "când aceasta sosește, el are puterea de a nu căuta o cale de scăpare. Inima sa știe bine că a-ți pierde viața pentru iubire nu este un eșec, ci are o rodnicie misterioasă. Ca și bobul de grâu care, căzând pe pământ, nu rămâne singur, ci moare și dă roade".

Fără a lăsa la o parte faptul că Isus se simte tulburat din cauza confruntării "cu o cale care pare să ducă doar la moarte și la sfârșit", pontiful a dorit să evidențieze convingerea lui Isus potrivit căreia "numai o viață pierdută pentru iubire este în cele din urmă găsită". "În aceasta constă adevărata speranță: nu în a încerca să eviți durerea, ci în a crede că, chiar și în inima celei mai nedrepte suferințe, se ascunde sămânța unei vieți noi".

Subliniind că speranța credinței noastre constă tocmai în faptul că "păcatele și ezitările noastre nu-L împiedică pe Dumnezeu să ne ierte și să ne redea dorința de a ne relua urmarea sa, pentru a ne permite să ne dăm viața pentru ceilalți", în încheiere pontiful a spus: «Dragi frați și surori, să învățăm și noi să ne abandonăm bunăvoinței Tatălui, lăsând ca viața noastră să fie un răspuns la binele pe care l-am primit. În viață nu este necesar să avem totul sub control. Este suficient să alegem în fiecare zi să iubim liber. Aceasta este adevărata speranță: să știm că, chiar și în întunericul încercării, iubirea lui Dumnezeu ne susține și aduce la maturitate în noi rodul vieții veșnice».