Papa Leon al XIV-lea împreună cu o delegație a Muzeelor Vaticanului (2 august 2025) Papa Leon al XIV-lea împreună cu o delegație a Muzeelor Vaticanului (2 august 2025)  (© Musei Vaticani)

O pictură reprezentându-l pe sfântul Augustin încredințată papei Leon al XIV-lea

O pictură a unui artist anonim roman din secolul al XVIII-lea a fost prezentată papei Leon al XIV-lea sâmbătă, 2 august a.c., în cursul dimineții, de o restrânsă delegație din care făceau parte directoarea Muzeelor Vaticanului, Barbara Jatta, și președinta Guvernatoratului Statului Cetății, călugărița Raffaella Petrini. Delegația a fost primită de pontif în mica sală adiacentă Aulei Paul al VI-lea.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 4 august 2025. Reconstituită de Laboratorul de restaurare a picturilor și a materialelor lemnoase din cadrul Muzeelor Vaticanului opera a fost prezentată și încredințată papei Leon al XIV-lea, care face parte din Ordinul Sfântului Augustin. Pictura, o copie liberă, adică neconformă în totalitate cu originalul, se inspiră dintr-un detaliu al frescei "La disputa del Sacramento" (Disputa despre Preasfântul Sacrament) aflată în "Stanza della Segnatura" (aparținând în prezent Muzeelor Vaticanului), frescă realizată de Raffaello Sanzio în 1509.

Din delegația care s-a întâlnit cu Sfântul Părinte făceau, de asemenea, parte Giandomenico Spinola, director artistic și științific adjunct al Muzeelor Vaticanului; Alberto Albanesi, director adjunct al Direcției Management și Administrație; Francesca Persegati, fosta directoare a Laboratorului pentru restaurarea picturilor și a materialelor din lemn, împreună cu noul director, Paolo Violini; monseniorul Terence Hogan, coordonator al Biroului pentru relațiile cu mecenații artelor din cadrul Muzeelor Vaticanului; Alessandra Rodolfo, șef al Departamentului pentru arta secolelor XVII-lea și al XVIII-lea și Laura Baldelli, maestru restaurator al Laboratorului pentru restaurarea picturilor și a materialelor din lemn.

04 august 2025, 10:16