2025.09.19 La papa Leon, participanții la Întâlnirea jubiliară promovată de CELAM pentru viitorul familiei. 2025.09.19 La papa Leon, participanții la Întâlnirea jubiliară promovată de CELAM pentru viitorul familiei.  (@Vatican Media)

Papa: Jubileul speranței, o călătorie spre întâlnirea cu Dumnezeu

”Jubileul ne invită să ne gândim și la rădăcinile noastre: la credința primită de la părinții noștri, la rugăciunea perseverentă a bunicilor noastre în timp ce recitau rozariul, la viața lor simplă, umilă și onestă care, precum plămada, a susținut atâtea familii și comunități”, a spus papa Leon al XIV-lea, participanților la Întâlnirea jubiliară promovată de CELAM pentru viitorul familiei, vineri, 19 septembrie a.c., în Cetatea Vaticanului.

Vatican News

”Îmi face plăcere să vă primesc astăzi în casa lui Petru, casa Bisericii, unde trebuie să ne simțim cu toții ca o mare familie, adunați în jurul focului iubirii sale. În aceste zile ați dialogat, urmând metoda sinodală, reflectând asupra unor chestiuni actuale privind viața de familie. A trăi sinodalitatea în familie necesită ”a merge împreună”, a împărtăși suferința și bucuria, a intra într-un dialog respectuos și sincer între toți membrii săi, învățând a asculta unii pe alții și a luând împreună deciziile familiale importante. Urmând această temă, și așa cum ar spune iubitul nostru papă Francisc, vă ofer trei cuvinte asupra cărora să reflectați împreună: jubileu, speranță și familie”, a spus papa Leon al XIV-lea, participanților la Întâlnirea jubiliară promovată de Consiliul Episcopal Latino-American (CELAM) pentru viitorul familiei, vineri, 19 septembrie a.c., în Cetatea VaticanuluiUn eveniment de trei zile, desfășurat la Institutul Teologic Pontifical Ioan Paul al II-lea, dedicat în mod special provocărilor cu care se confruntă familiile din periferii, în special din America Latină și Caraibe, în dialog cu alte regiuni ale lumii.

Jubileul, întoarcerea la origini

”Jubileul, în Vechiul Testament”, a continuat pontiful, ”evoca o întoarcere: întoarcerea la origini, la condiția originară de oameni liberi, la originile dreptății și milostivirii lui Dumnezeu (cf. Lev 25). Jubileul ne invită să ne gândim și la rădăcinile noastre: la credința primită de la părinții noștri, la rugăciunea perseverentă a bunicilor noastre în timp ce recitau rozariul, la viața lor simplă, umilă și onestă care, precum plămada, a susținut atâtea familii și comunități. În ele am învățat că Isus este Calea, Adevărul și Viața (cf. In 14,6). În El găsim adevărata noastră bucurie: bucuria de a ști că suntem acasă, acolo unde ne este locul. Astăzi, această întoarcere trebuie să o interpretăm ca o chemare la a reveni la centrul vieții noastre, la Dumnezeu însuși, la Dumnezeul lui Isus Cristos. Pentru că, periferia cea mai radicală nu este sărăcia materială sau excluziunea socială, ci distanțarea de Dumnezeu. Și tocmai această distanță, cea a păcatului, alimentează și susține toate celelalte periferii: sărăcia, violența, indiferența, respingerea celor mai vulnerabili”. Jubileul speranței este o călătorie spre întâlnirea cu acel Adevăr care este Dumnezeu însuși. Isus, la începutul misiunii sale, descrie acest jubileu ca un an de bunăvoință (cf. Luca 4,19) și, după înviere, îi invită pe ucenicii săi ”să se întoarcă în Galileea” (cf. Matei 28,10)”.

Instituțiile publice și Biserica

În același timp, suntem conștienți că zilnic există amenințări reale la adresa demnității familiei, cum ar fi problemele legate de sărăcie, lipsa locurilor de muncă și a accesului la asistență medicală, abuzul asupra celor mai vulnerabili, migrația și războiul (cf. Francisc, Exortația apostolică post-sinodală Amoris Laetitia, nr. 44-46). Instituțiile publice și Biserica au responsabilitatea de a căuta modalități de a promova dialogul și de a consolida acele elemente din societate care favorizează viața de familie și educația membrilor acesteia (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Sollecitudo rei socialis, nr. 8).

Familia, un dar și o misiune

”Din această perspectivă”, a evidențiat Sfântul Părinte, ”putem înțelege familia ca un dar și o misiune. Este esențial să se promoveze coresponsabilitatea și rolul activ al familiilor în viața socială, politică și culturală, promovând contribuția lor valoroasă la comunitate. În fiecare fiu, în fiecare soție sau soț, Dumnezeu ne încredințează Fiului său, Mamei sale, așa cum a făcut cu sfântul Iosif, pentru a fi, împreună cu ei, temelia, plămada și mărturia iubirii lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Sfântul Paul al VI-lea, în celebra sa omilie de la Nazaret, a îndemnat să fie urmat exemplul Sfintei Familii, însoțindu-l, susținându-l pe celălalt în tăcere, prin muncă și rugăciune, pentru ca Dumnezeu să împlinească planul de iubire pe care l-a rezervat pentru el. Aceasta este iubirea care se întrupează în fiecare viață născută în credință prin botez și unsă ”să vestească un an de bunăvoință” tuturor, care îl vor întâlni pe Isus în Euharistie și în sacramentul reconcilierii, care îl vor urma în misiunea sa de preot, de tată creștin sau de persoană consacrată, până la întâlnirea definitivă, până la scopul speranței noastre”.

O bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte

”Dragi frați și surori”, a conchis pontiful, ”concluzia acestei reflecții trebuie să fie o chemare la angajament și la acea bucurie debordantă care i-a umplut pe discipoli când l-au întâlnit pe Isus cel Înviat și i-a condus să-i proclame numele pe tot pământul. Sfântul Augustin a definit acest ”jubileu” ca o bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte și care, mai presus de toate, este proprie realității Inefabilului (cf. Comentariul la Psalmul 94,3). Fie ca familiile noastre să fie acest cântec tăcut al speranței, capabile să răspândească lumina lui Cristos cu viața lor, ”pentru ca bucuria Evangheliei să ajungă până la marginile pământului și nicio periferie să nu fie lipsită de lumina ei” (Francisc, Exortația apostolică Evangelii Gaudium, nr. 288)”.

19 septembrie 2025, 13:10