Leon XIV: Isus Cristos este izvorul, însoțitorul și țelul existenței și speranței noastre

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
15 octombrie 2025 – Vatican News. ”Până acum, urmând Evangheliile, la catehezele Anului jubiliar am parcurs viața lui Isus, de la naștere până la moartea și învierea sa. Făcând astfel, pelerinajul nostru în speranță a găsit fundamentul său solid, calea sa sigură. Acum, în ultima parte a drumului, vom lăsa ca misterul lui Cristos, care culminează în învierea sa, să elibereze lumina sa mântuitoare în contactul cu realitatea umană și istorică actuală, cu întrebările și provocările ei”: a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 15 octombrie a.c., prezentată în Piața San Pietro cu participarea a aproximativ 60 de mii de romani și pelerini.

”Viața noastră”, a reluat papa, este marcată de nenumărate întâmplări, pline de nuanțe și trăiri diferite. Uneori ne simțim plini de bucurie, alte ori, triști, altă dată mulțumiți ori stresați, gratificați ori nemotivați. Trăim printre ocupații, ne concentrăm ca să atingem unele rezultate, ajungem să atingem țeluri chiar înalte, prestigioase. Viceversa, rămânem suspendați, precari, în așteptarea unor succese și recunoașteri care întârzie să ajungă ori care nu vor veni deloc. În fine, ne aflăm într-o situație paradoxală: am vrea să fim fericiți, dar totuși e foarte greu să reușim aceasta în mod continuat și fără umbre. Ne lovim de limita noastră și, în același timp, de avântul nesufocabil de a încerca să o depășim. În adâncul nostru, simțim întotdeauna că ne lipsește ceva. În realitate, noi nu am fost creați pentru lipsă, ci pentru plinătate, ca să ne bucurăm de viață și de viața din belșug, după cum spune Isus în Evanghelia de la Ioan (cf. 10,10)”.

”Această dorință profundă din inima noastră”, a reluat papa la cateheză, ”poate să-și găsească răspunsul ultim nu în roluri, nici în putere ori avuție, ci în certitudinea că există cineva care se face garantul acestui avânt constitutiv al umanității noastre, având convingerea că această așteptare nu va fi dezamăgită ori zădărnicită. Această certitudine coincide cu speranța. Aceasta nu înseamnă să ne gândim în mod optimist. Deseori, optimismul ne dezamăgește, vede prăbușindu-se prin implozie așteptările noastre, în timp ce speranța promite și păstrează”.

”Surori și frați”, a subliniat Sfântul Părinte, ”Isus înviat este garanția acestui țărm! El este izvorul care satisface setea noastră arzătoare, setea infinită de plinătate pe care Duhul Sfânt o revarsă în inima noastră. Învierea lui Cristos, într-adevăr, nu este o simplă întâmplare din istoria umană, ci evenimentul care a transformat-o din interior”.

Dacă ne gândim la un izvor de apă, a exemplificat papa Leon al XIV-lea, ne dăm seama că acesta potolește setea și răcorește făpturile, udă pământul și plantele, face să fie roditor și viu ceea ce, fără apă, ar rămâne arid. Mai mult, oferă răcoare drumețului obosit, dăruindu-i bucuria unei oase de prospețime. Un izvor apare ca un dar gratuit pentru natură, făpturi și ființele umane, pentru că fără apă nu se poate trăi.

”Cel înviat este izvorul viu, nesecat și care nu suferă stricăciune. Rămâne mereu curat și disponibil pentru tot omul însetat. Cu cât gustăm mai mult misterul lui Dumnezeu, cu atât mai mult suntem atrași de el, fără a rămâne niciodată pe deplin îndestulați. Sfântul Augustin, în a zecea carte a Confesiunilor, surprinde această dorință inepuizabilă a inimii noastre și o exprimă în celebrul Imn al frumuseții: «Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine; ți-am simțim gustul, iar acum mi-e sete și foame de tine. M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta» (Confesiuni X, 27,38)”.

”Prin învierea sa”, a spus în continuare papa Leon, ”Isus ne-a dat asigurarea unui izvor de viață nesecătuit: el este Cel viu (cf. Ap 1,18), Cel iubitor de viață, Cel biruitor asupra oricărei morți. De aceea, el este în măsură să ne ofere întărire pe drumul pământesc și să ne asigure odihna desăvârșită în veșnicie. Numai Isus care a murit și a înviat are răspuns la întrebările cele mai profunde din inima noastră: există cu adevărat un punct de sosire pentru noi, are vreun sens existența noastră și cum va putea fi răscumpărată suferința atâtor nevinovați? Isus înviat nu face să cadă un răspuns de sus, dar el însuși se face însoțitorul nostru în această călătorie deseori obositoare, dureroasă și misterioasă. Numai el poate să umple plosca noastră goală atunci când setea devine insuportabilă”.

În realitate, Isus nu este numai izvorul și însoțitorul pelerinajului nostru: el este, de asemenea, ”punctul de sosire al drumului nostru. Fără iubirea lui, călătoria vieții ar deveni o rătăcire fără direcție, o tragică eroare cu o destinație eșuată. Noi suntem făpturi firave. Eroarea face parte din umanitatea noastră, este rana păcatului care ne face să cădem, să renunțăm și să disperăm. A învia, în schimb, înseamnă a ne ridica din nou și a ne ridica în picioare. Cel înviat garantează țărmul, ne conduce acasă, acolo unde suntem așteptați, iubiți și salvați. A călători împreună cu el înseamnă a experimenta că suntem susținuți în pofida a toate, cu o sete care este potolită și fiind întăriți în încercările și ostenelile care, ca pietre apăsătoare, amenință să blocheze ori să devieze istoria noastră”.

”Preaiubiților”, a încheiat papa cateheza sa, ”din învierea lui Cristos țâșnește speranța care ne face să pregustăm, în ciuda greutăților vieții, o tihnă adâncă și plină de bucurie, acea pace pe care numai el va putea să ne-o dăruiască la sfârșit și fără sfârșit”.

După rezumatul catehezei, prezentat în diferite limbi pentru pelerinii prezenți, papa a salutat mai multe grupuri lingvistice. Menționând în mod special participanții de limba italiană la respectivele pelerinaje diecezane, papa i-a îndemnat să continue cu entuziasm reînnoit efortul de fidelitate față de Evanghelie, astfel încât ”fascinanta descoperire a prezenței vii a Domnului la ascultarea cuvântului său și la frângerea Pâinii, să susțină comuniunea și colaborarea pastorală”.

La nelipsitul salut final adresat ca de obicei tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa a menționat comemorarea liturgică a sfintei Tereza din Avila. ”Exemplul acestei mari contemplative”, a afirmat pontiful, ”să reprezinte pentru voi toți un îndemn de a revigora zi de zi spiritul vostru în rugăciune, păstrând mereu privirea îndreptată la Isus Cristos, unicul mântuitor al lumii”.

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, urmată de binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.