Leon XIV: Isus Cristos, cu istoria și crucea sa, este centrul devoțiunii mariane

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
12 octombrie 2025 – Vatican News. ”Spiritualitatea mariană, care hrănește credința noastră, îl are ca centru pe Isus, la fel ca duminica, zi care începe fiecare nouă săptămână în orizontul învierii sale din morți”, iar ”apostolul Paul se adresează astăzi fiecăruia dintre noi, ca odinioară lui Timotei, și ne spune: Adu-ți aminte de Isus Cristos, înviat din morți, din seminția lui David (2Tm 2,8)”: a spus papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o duminică, 12 octombrie a.c., în Piața San Pietro, cu ocazia Jubileului spiritualității mariane. Au luat parte peste 50.000 de pelerini. În seara precedentă, pontiful a condus în Piața San Pietro rugăciunea rozariului și adorația euharistică în cadrul unei Veghi de rugăciune pentru pace.

Îndemnul ”Adu-ți aminte de Isus Cristos”, a notat pontiful, este de o relevanță crucială: ”numai acest lucru contează, acesta face diferența dintre spiritualitățile omenești și calea lui Dumnezeu”. Încătușat, ca un ”răufăcător” (v. 9), ”apostolul Paul ne recomandă să nu pierdem din vedere centrul, să nu golim numele lui Isus de istoria și de crucea sa. Ceea ce noi considerăm excesiv și îl punem pe cruce, Dumnezeu îl învie pentru că el nu se poate renega pe sine (v. 13). Isus reprezintă fidelitatea lui Dumnezeu, fidelitatea lui Dumnezeu față de sine însuși. Este necesar, de aceea, ca duminica să ne facă creștini, altfel spus, să ne umple, prin amintirea incandescentă a lui Isus, simțirea și gândirea, modificând coexistența noastră, modul nostru de a locui pe pământ. Orice spiritualitate creștină se încălzește la acest foc și contribuie la a-l face mai viu”.

Isus însuși, a amintit papa, a făcut un comentariu la pericopa luată din a Doua Carte a regilor (5,14-17) despre vindecarea lui Naaman sirianul în sinagoga din Nazaret (cf. Lc 4,27), iar ”efectul interpretării sale asupra mulțimii din sat a fost răvășitor. A spune că Dumnezeu l-a salvat mai degrabă pe străinul acela bolnav de lepră decât pe cei din Israel a dezlănțuit o reacție generală”, în care toți au fost cuprinși de mânie și au vrut să-l arunce de pe muntele pe care era ridicată cetatea lor (cf. Lc 4,28-29). Evanghelistul nu face vreo aluzie la prezența Fecioarei Maria, care putea să fie acolo și să simtă ceea ce îi prorocise bătrânul Simeon la templul din Ierusalim cu privire la ”sabia” care avea să-i străpungă sufletul (cf. Lc 2,34-35). În realitate, ceea ce avea să-i străungă sufletul e cuvântul lui Dumnezeu, ”mai ascuțit decât orice sabie, cu două tăișuri” (Evr 4,12).

”Dumnezeu”, a reluat papa, ”este numai dar, numai har, dar câte voci și convingeri ne pot separa și astăzi de acest adevăr curat și debordant! (...) Spiritualitatea mariană este în slujba Evangheliei și îi dezvăluie simplitatea. Atașamentul de Maria din Nazaret ne face împreună cu ea discipoli ai lui Isus, ne educă să ne întoarcem la el, să medităm și să stabilim conexiunea dintre faptele vieții în care ne vizitează Cel înviat și care continuă să ne cheme. Spiritualitatea mariană ne cufundă în istoria asupra căreia s-a deschis cerul, ne ajută să-i vedem risipiți pe cei mândri în inima lor, dați jos de pe tronuri pe cei puternici și pe cei bogați îndepărtați cu mâinile goale. Ne angajează să-i umplem cu bunuri pe cei flămânzi, să-i ridicăm pe cei umiliți, să ne amintim de îndurarea lui Dumnezeu și să avem încredere în puterea brațului său (cf. Lc 1,51-54). Împărăția sa, într-adevăr, vine implicându-ne, la fel cum Mariei i-a cerut acel DA, rostit o singură dată și reînnoit apoi zi de zi”.

”Leproșii care în Evanghelie nu se întorc să mulțumească”, a reluat papa, ”ne amintesc faptul că harul lui Dumnezeu poate să vină la noi și să nu afle răspuns, că ne poate vindeca și noi să nu ne lăsăm implicați. Să ne ferim, așadar, de a urca la acel templu care nu ne pune pe urmele lui Isus. Există forme de cult care nu ne leagă de alții și care ne anesteziază inima. În acel caz, noi nu trăim adevărate întâlniri cu cei pe care Dumnezeu îi pune pe drumul nostru, nu participăm, cum a făcut Maria, la schimbarea lumii și la bucuria acelui Magnificat. Să ne ferim de orice instrumentalizare a credinței, care riscă să-i transforme pe cei diferiți, deseori pe cei săraci, în dușmani, în leproși de evitat și de respins”.

”Calea Mariei”, a spus papa la încheierea omiliei, ”merge pe urmele lui Isus, iar calea lui Isus merge către orice ființă umană, mai ales către cel sărac, rănit și păcătos. De aceea, autentica spiritualitate mariană face actuală în Biserică gingășia lui Dumnezeu, maternitatea sa”. ”În această lume însetată de dreptate și de pace”, a fost îndemnul final al papei, ”să păstrăm vie spiritualitatea creștină, devoțiunea populară față de acele fapte și de acele locuri care, fiind binecuvântate de Dumnezeu, au schimbat pentru totdeauna fața pământului. Să facem din ele un motor de reînnoire și transformare, după cum cere Jubileul, care este un timp de convertire și de restituire, de răzgândire și de eliberare. Să mijlocească pentru noi Preasfânta Maria, speranța noastră, și să ne îndrepte din nou și pentru totdeauna către Isus, Domnul răstignit: în el se află mântuire pentru toți”.