Leon XIV, la Jubileul vieții consacrate: Duceți-i omului iubirea care-i umple inima

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
9 octombrie 2025 – Vatican News. ”E adevărat că și astăzi, ca în timpurile lui Malahia, sunt unii care spun: Degeaba îl slujim pe Dumnezeu (3,14). Dar ca să fie cu adevărat fericit, omul are nevoie de experiențe de iubire consistente, durabile, trainice, iar voi, prin exemplul vieții voastre consacrate, puteți răspândi în lume oxigenul unei astfel de iubiri”: a spus papa Leon al XIV la omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o joi, 9 octombrie a.c., în Piața San Pietro cu ocazia Jubileului vieții consacrate.

Au luat parte peste 30.000 de călugări și călugărițe, monahi și contemplative, reprezentanți ai institutelor seculare, Ordinului fecioarelor, eremiților și noilor institute din lumea întreagă, care - le-a spus pontiful - ”ați venit la Roma ca să trăiți împreună pelerinajul jubiliar, ca să încredințați viața voastră acelei milostiviri pentru care, prin viața consacrată, v-ați angajat să fiți un semn profetic, pentru că a trăi voturile [călugărești] înseamnă a se abandona asemenea unor copii în brațele Tatălui”.

La omilie, pontiful a scos în evidență îndemnul lui Isus care spune: ”Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide” (Lc 11,9), cuvinte prin care Isus – a remarcat papa – ”ne invită să ne adresăm cu încredere Tatălui în toate necesitățile noastre”. ”A cere, a căuta și a bate la ușă - verbele rugăciunii folosite de evanghelistul Luca - sunt atitudini familiare pentru voi, obișnuiți de practicarea sfaturilor evanghelice să cereți fără a pretinde, docili la lucrarea lui Dumnezeu. (...) A cere înseamnă, într-adevăr, a recunoaște, în sărăcie, că totul este darul Domnului și pentru toate trebuie să mulțumim; a căuta înseamnă a se deschide, în ascultare, pentru a descoperi zi de zi calea de urmat pe drumul sfințeniei, după planurile lui Dumnezeu; a bate la ușă înseamnă a cere și a dărui fraților darurile primite cu inima curată, străduindu-se să-i iubească pe toți cu respect și gratuitate”.

Aceleași cuvinte din Evanghelia proclamată pot fi proiectate și asupra primei lecturi biblice, luată din cartea profetului Malahia, în care Dumnezeu îi cheamă pe locuitorii Ierusalimului ”proprietatea mea” (3,17), spunându-i profetului: ”Voi avea milă de ei așa cum un om are milă de fiul său”. Iubirea prin care Domnul ne-a chemat, în realitate ne-a precedat și aceasta reprezintă o importantă ocazie de a recunoaște iubirea sa în istoria propriei vocații, de la primii pași până la apartenența la respectivele congregații de viață consacrată. ”Noi toți suntem aici mai întâi de toate pentru că el ne-a vrut și ne-a ales, dintotdeauna”, a subliniat pontiful care provine din ordinul augustinian.

În continuarea omiliei, papa a vorbit despre ”Dumnezeu înțeles ca plinătate și sens al vieții noastre: pentru voi, pentru noi, Domnul este totul”. ”Fără el, nimic nu există, nimic nu are sens, nimic nu are valoare, iar a cere, a căuta și a bate la ușă, din rugăciune ca și din viață, se referă și la acest adevăr”. ”Este motivul pentru care Biserica vă încredințează îndatorirea de a fi, prin felul vostru de a vă despuia de toate, mărturisitori vii ai primatului lui Dumnezeu în existența voastră, ajutându-i cât mai mult cu putință pe frații voștri și surorile voastre pe care-i întâlniți să cultive prietenia sa”.

”E adevărat că și astăzi, ca în timpurile lui Malahia, sunt unii care spun: Degeaba îl slujim pe Dumnezeu (3,14). Acest mod de a gândi duce la o adevărată paralizie a sufletului, drept care unul se mulțumește cu o viață de clipe fugitive, relații superficiale și intermitente, mode trecătoare: lucruri care lasă inima goală. Ca să fie cu adevărat fericit, omul nu are nevoie de aceste lucruri, ci de experiențe de iubire consistente, durabile, trainice, iar voi, prin exemplul vieții voastre consacrate, asemenea pomilor viguroși despre care am cântat la Psalmul responsorial (cf. Ps 1,3), puteți răspândi în lume oxigenul unei iubiri de acest fel”.

Speranța într-o realizare deplină a destinului dincolo de orizontul prezentului a fost ultima dimensiune a vieții consacrate evidențiată de papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii jubiliare. Pornind de la prima lectură biblică a celebrării euharistice, papa a subliniat cuvântul Domnului adresat locuitorilor din Ierusalim: ”Pentru voi (...) va străluci soarele dreptății” (Ml 3,20). Acest cuvânt, a remarcat papa, ”amintește dimensiunea eshatologică a vieții creștine, care ne vrea implicați în lume, dar în același timp îndreptați constant către veșnicie. Este un îndemn pentru voi de a lărgi [verbele] a cere, a căuta și a bate la ușă de la rugăciune și viață până la orizontul veșnic care transcende realitatea acestei lumi pentru a o orienta către duminica fără de apus în care omenirea întreagă va intra în odihna lui Dumnezeu (Liturghierul Roman, Prefața a X-a la duminicile din Timpul de peste an [ediția italiană – n.r.])”.