Papa Leon: În Biserică nimeni nu este chemat să comande, toți sunt chemați să slujească

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 26 octombrie 2025. «Biserica, așa cum ne-a reamintit Conciliul Vatican al II-lea, este semnul vizibil al uniunii dintre Dumnezeu și umanitate, al planului său de a ne aduna pe toți într-o singură familie de frați și surori și de a ne face poporul său: un popor de copii iubiți, toți uniți în îmbrățișarea iubirii sale.» Cu această evidențiere a început papa Leon al XIV-lea omilia Sfintei Liturghii, prezidată duminică, 26 octombrie a.c., în Bazilica San Pietro, cu începere de la ora locală 10.

Celebrarea euharistică a avut loc în contextul Jubileului echipelor sinodale și al organismelor participative, pontiful amintindu-ne importanța de a contempla și de a redescoperi "misterul Bisericii, care nu este pur și simplu o instituție religioasă și nici nu se identifică cu ierarhiile și structurile". Papa Leon a explicat că doar privind misterul comuniunii ecleziale, "generat și păstrat de Duhul Sfânt, putem înțelege și sensul echipelor sinodale și al organismelor participative; ele exprimă ceea ce se întâmplă în Biserică, unde relațiile nu răspund logicii puterii, ci celei a iubirii".

«Regula supremă în Biserică este iubirea: nimeni nu este chemat să comande, toți sunt chemați să slujească; nimeni nu trebuie să-și impună ideile, trebuie să ne ascultăm unii pe alții; nimeni nu este exclus, toți suntem chemați să participăm; nimeni nu deține adevărul în întregime, trebuie să-l căutăm cu umilință și să-l căutăm împreună.» Prin această subliniere, Sfântul Părinte a dorit să amintească vocația la comuniune a Bisericii, vocația de a merge împreună și de a fi sinodali, asupra căreia a insistat mult papa Francisc. De altfel, papa Leon a citat din Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare, din 25 februarie 2025, în care se spune:  «A merge împreună, a fi sinodal, aceasta este vocația Bisericii... Creștinii sunt chemați să meargă împreună, niciodată asemenea unor călători solitari. Duhul Sfânt ne îndeamnă să ieșim din noi înșine spre Dumnezeu și spre frații și surorile noastre și să nu ne închidem niciodată în noi înșine. A merge împreună înseamnă a fi țesători de unitate, pornind de la demnitatea noastră comună de copii ai lui Dumnezeu.»

Cu referire la Evanghelia din Duminica a 30-a de peste an, după sfântul Luca, capitolul 18, versetele 9-14, pontiful a spus: «Mergând împreună. Aparent, asta fac cele două personaje din parabola pe care tocmai am auzit-o în Evanghelie. Fariseul și vameșul se duc amândoi la Templu să se roage. Am putea spune că "se duc împreună" sau, în orice caz, se regăsesc împreună în locul sacru; totuși, sunt despărțiți și nu există comunicare între ei. Amândoi urmează același drum, dar nu merg împreună; amândoi sunt în Templu, dar unul ocupă primul loc, iar celălalt rămâne în ultimul; amândoi se roagă Tatălui, dar fără a fi frați și fără a împărtăși nimic.

Acest lucru depinde mai ales de atitudinea fariseului. Rugăciunea lui, aparent adresată lui Dumnezeu, este doar o oglindă în care se privește pe sine, se justifică, se laudă. El "s-a dus să se roage, dar nu voia să se roage lui Dumnezeu, ci mai degrabă să se laude pe sine" (Augustin, Discursul 115,2), simțindu-se mai bun decât celălalt, judecându-l cu dispreț și privindu-l de sus. Este obsedat de propriul ego și, în acest fel, ajunge să se învârtă în jurul său, fără a avea o relație nici cu Dumnezeu, nici cu ceilalți.»  

«Frați și surori» – a continuat pontiful – «acest lucru se poate întâmpla și în comunitatea creștină. Se întâmplă atunci când ego-ul prevalează asupra comunității, generând personalismul care împiedică relațiile autentice și fraterne; când pretenția de a fi mai bun decât ceilalți, așa cum face fariseul cu vameșul, creează diviziune și transformă comunitatea într-un loc al judecății și al excluziunii; când cineva își folosește rolul pentru a exercita puterea și a ocupa spațiul.

Însă, trebuie să privim la vameș. Cu umilința lui, și noi, în Biserică, trebuie să recunoaștem că toți avem nevoie de Dumnezeu și avem nevoie unii de alții, practicând iubirea reciprocă, ascultându-ne unii pe alții, bucurându-ne să mergem împreună, știind că "Cristos aparține celor care se simt umili, nu celor care se înalță deasupra turmei" (Sfântul Clement al Romei, Scrisoarea către corinteni, c. XVI).

Echipele sinodale și organismele participative sunt o imagine a acestei Biserici care trăiește în comuniune. Și, astăzi, aș dori să vă îndemn: prin ascultarea Duhului Sfânt, prin dialog, în spirit fraternitate și parresia, ajutați-ne să înțelegem că, în Biserică, înaintea oricărei diferențe, suntem chemați să mergem împreună în căutarea lui Dumnezeu, pentru a ne îmbrăca cu sentimentele lui Cristos; ajutați-ne să lărgim spațiul eclezial, astfel încât acesta să devină colegial și primitor.

Acest lucru ne va ajuta să trăim cu încredere și cu un spirit nou tensiunile care traversează viața Bisericii – între unitate și diversitate, tradiție și noutate, autoritate și participare – permițând Duhului Sfânt să le transforme, astfel încât să nu devină opoziții ideologice și polarizări dăunătoare. Nu este vorba de a le rezolva prin reducerea uneia la cealaltă, ci de a permite ca ele să fie fertilizate de Duhul Sfânt, astfel încât să poată fi armonizate și orientate spre un discernământ comun. Ca echipe sinodale și membri ai organismelor participative, știți că discernământul eclezial necesită "libertate interioară, umilință, rugăciune, încredere reciprocă, deschidere față de noutate și abandonare la voința lui Dumnezeu. Nu este nicicând afirmarea unui punct de vedere personal sau de grup și nici nu se rezolvă prin simpla sumă a opiniilor individuale" (Documentul final, 26 octombrie 2024, n. 82). A fi o Biserică sinodală înseamnă a recunoaște că adevărul nu este deținut, ci căutat împreună, lăsându-ne ghidați de o inimă neliniștită, îndrăgostită de Iubire.

Dragi prieteni, trebuie să visăm și să construim o Biserică umilă. O Biserică care nu stă dreaptă ca fariseul, triumfătoare și plină de sine, ci se apleacă pentru a spăla picioarele umanității; o Biserică care nu judecă așa cum fariseul îl judecă pe vameș, ci devine un loc primitor pentru fiecare și pentru toți; o Biserică care nu se închide în sine, ci rămâne atentă la Dumnezeu, pentru a putea asculta, la rândul ei, pe toată lumea. Să ne angajăm să construim o Biserică care să fie în întregime sinodală, în întregime ministerială, în întregime atrasă de Cristos și, prin urmare, angajată în slujirea lumii.

Asupra voastră, asupra noastră a tuturor, asupra Bisericii din întreaga lume, invoc mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria cu cuvintele Slujitorului lui Dumnezeu Don Tonino Bello: "Sfântă Maria, femeie a convivialității, hrănește în Bisericile noastre dorința de comuniune. [...] Ajută-le să depășească diviziunile interne. Intervine când demonul discordiei se strecoară în mijlocul lor. Stinge focurile facțiunilor. Împacă disputele reciproce. Moderează rivalitățile lor. Oprește-le când decid să meargă pe drumul lor, neglijând convergența asupra proiectelor comune" (Maria, Donna dei nostri giorni, Cinisello Balsamo 1993, 99). Fie ca Domnul să ne acorde harul înrădăcinării în iubirea lui Dumnezeu, pentru a putea trăi în comuniune unii cu alții. Și să fim, ca Biserică, mărturisitori ai unității și ai iubirii.»