Papa: Iubirea, adevărata rezistență împotriva răului, capabilă să vindece și să îngrijească rănile

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 2 decembrie 2025. Mulțumind pentru primirea călduroasă, pontiful i-a salutat în mod special pe tinerii din Siria și Irak, precum și pe libanezii care s-au întors acasă din diferite țări, spunând: «Ne-am adunat cu toții aici pentru a ne asculta unii pe alții și pentru a-L ruga pe Domnul să ne inspire alegerile viitoare. În acest sens, mărturiile pe care Anthony și Maria, Elie și Joelle le-au împărtășit cu noi ne deschid cu adevărat inimile și mințile.

Istoriile lor vorbesc despre curaj în suferință. Vorbesc despre speranță în dezamăgire, despre pace interioară în vreme de război. Ele sunt ca niște stele strălucitoare într-o noapte întunecată, în care putem deja vedea lumina zorilor. În toate aceste contraste, mulți dintre noi putem recunoaște propriile noastre experiențe, atât bune, cât și rele.»

Există speranță, și această speranță se află în voi!

«Istoria Libanului»  – a continuat – «este țesută din pagini glorioase, dar este marcată și de răni adânci care se vindecă greu. Aceste răni au cauze care depășesc granițele naționale și sunt legate de dinamici sociale și politice foarte complexe. Dragi tineri, poate că regretați că ați moștenit o lume sfâșiată de războaie și desfigurată de nedreptăți sociale. Totuși, există speranță, și această speranță se află în voi! Aveți un dar pe care noi, adulții, pare că l-am pierdut. Aveți speranță! Și aveți timp! Aveți mai mult timp pentru a visa, pentru a planifica și pentru a face bine. Voi sunteți prezentul, iar viitorul se construiește deja în mâinile voastre! Și aveți entuziasmul necesar pentru a schimba cursul istoriei! Adevărata rezistență împotriva răului nu este răul, ci iubirea, capabilă să vindece propriile răni și să le îngrijească pe cele ale altora.»

Sfântul Părinte și-a exprimat convingerea că «Libanul, va înflori din nou, frumos și viguros ca cedrul, simbol al unității și rodniciei poporului. Știți bine că puterea cedrului stă în rădăcinile sale, care sunt de obicei de aceeași dimensiune ca ramurile sale. Numărul și puterea ramurilor corespund numărului și puterii rădăcinilor. În același fel, binele pe care îl vedem astăzi în societatea libaneză este rezultatul muncii umile, ascunse și cinstite a atâtor oameni de bună voință, a atâtor rădăcini bune care doresc să vadă crescând nu doar o ramură a cedrului libanez, ci întregul copac, în toată frumusețea lui. Inspirați-vă din rădăcinile bune ale angajamentului celor care slujesc societatea și nu o "folosesc" în interes propriu. Cu un angajament generos față de justiție, planificați împreună un viitor de pace și dezvoltare. Fiți izvorul speranței pe care o așteaptă țara!»

Din iertare vine dreptatea, care este fundamentul păcii

Observând că întrebările formulate de tineri oferă posibilitatea trasării unui parcurs  «care este cu siguranță provocator, dar tocmai din acest motiv, interesant», pontiful le-a spus tinerilor: «M-ați întrebat unde putem găsi ancora care ne va permite să perseverăm în angajamentul nostru în favoarea păcii. Dragi prieteni, această ancoră nu poate fi o idee, un contract sau un principiu moral. Adevăratul principiu al vieții noi este speranța care vine de sus: este Cristos! Isus a murit și a înviat pentru mântuirea tuturor. El, Cel Viu, este temelia încrederii noastre; El este mărturisitorul milostivirii care răscumpără lumea de tot răul. După cum amintește Sfântul Augustin, cu referire la cuvintele apostolului Paul, "în El este pacea noastră și de la El vine pacea noastră" (Comentariu la Evanghelia după Ioan, LXXVII, 3). Pacea nu este autentică dacă este doar rezultatul intereselor partizane, ci este cu adevărat sinceră când fac altora ceea ce aș vrea ca ei să-mi facă mie (cf. Mt 7,12). Într-o reflecție inspirată, Sfântul Ioan Paul al II-lea a spus că "nu există pace fără dreptate, nu există dreptate fără iertare" (Mesajul pentru cea de-a 35-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2002). Exact așa este: din iertare vine dreptatea, care este fundamentul păcii.»

Cu referire la cea de-a doua întrebare, papa Leon a observat că «trăim într-o epocă în care relațiile personale par fragile și sunt consumate ca și cum ar fi obiecte»,  notând totodată că astfel de atitudini fac să pară superficiale chiar și cuvintele frumoase precum prietenie și iubire, confundându-le adesea cu un sentiment de satisfacție egoistă. «Dacă ego-ul nostru se află în centrul unei prietenii sau al unei relații de iubire, acea relație nu poate fi fructuoasă» – a atras atenția pontiful. «În mod similar» – a continuat – «nu iubim cu adevărat dacă iubim temporar, atâta timp cât durează un sentiment: o iubire cu dată de expirare este o iubire săracă. Dimpotrivă, prietenia este adevărată atunci când spune "tu" înainte de a spune "eu". Această privire respectuoasă și primitoare față de celălalt ne permite să construim un "noi" mai mare, deschis întregii societăți, întregii umanități. Iar iubirea este autentică și poate dura pentru totdeauna numai atunci când reflectă splendoarea eternă a lui Dumnezeu, Dumnezeu care este iubire (cf. 1 In 4,8). Relațiile solide și fructuoase se construiesc împreună pe încrederea reciprocă, pe acest "pentru totdeauna" care bate în fiecare vocație la viața de familie și la consacrarea religioasă».

Caritatea vorbește o limbă universală, pentru că vorbește inimii fiecărui om

Spunându-le tinerilor că iubirea, caritatea, exprimă mai mult decât orice altceva prezența lui Dumnezeu în lume, fiindcă «vorbește o limbă universală, vorbind inimii fiecărui om», papa Leon a evidențiat că iubirea, caritatea, nu este un ideal, ci o istorie revelată în viața lui Isus și a sfinților, tovarășii noștri în încercările vieții.  

Papa Leon i-a îndemnat pe tineri să privească în special la cei de aceiași vârstă care nu s-au lăsat descurajați de nedreptățile și anti-mărturiile cu care s-au confruntat, chiar și în Biserică, ci au încercat să deschidă noi căi în căutarea Împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Sale. «Cu puterea pe care o primiți de la Cristos, construiți o lume mai bună decât cea pe care ați găsit-o! Voi, tinerii, sunteți mai direcți în a lega relații cu ceilalți, chiar și cu cei din medii culturale și religioase diferite. Adevărata înnoire pe care o dorește o inimă tânără începe cu gesturi cotidiene: primirea celor apropiați și îndepărtați, întinderea mâinii prietenilor și refugiaților și iertarea dificilă, dar necesară, a dușmanilor.»

Pontiful le-a propus tinerilor numeroasele exemple minunate lăsate de sfinți, amintindu-i  pe Pier Giorgio Frassati și Carlo Acutis, doi tineri canonizați în acest An Sfânt Jubiliar, îndemnând: «Să privim la numeroșii sfinți libanezi. Ce frumusețe unică se vede în viața Sfintei Rafqa, care cu putere și blândețe a îndurat ani de suferință din cauza bolii! Câte acte de compasiune a săvârșit fericitul Yakub El-Haddad, ajutându-i pe cei mai abandonați și uitați de toți!

Ce lumină puternică vine din întunericul în care sfântul Charbel a decis să se retragă, el care a devenit unul dintre simbolurile Libanului în lume! Ochii lui sunt întotdeauna înfățișați ca fiind închiși, ca și cum ar ascunde un mister infinit mai mare. Prin ochii Sfântului Charbel, închiși pentru a-L vedea mai bine pe Dumnezeu, continuăm să percepem mai clar lumina lui Dumnezeu».

Cât de frumos este să-L privim pe Isus prin ochii inimii Mariei!

«Dragi prieteni, printre toți sfinții, Maria, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, strălucește ca cea mai sfântă dintre toate. Mulți tineri poartă mereu cu ei un rozariu, în buzunar, la mână sau la gât. Cât de frumos este să-L privim pe Isus prin ochii inimii Mariei! Chiar și de aici, de unde ne aflăm în acest moment, cât de plăcut este să ne ridicăm privirea spre Fecioara Maria a Libanului, cu speranță și încredere!

La final, Sfântul Părinte le-a propus tinerilor rugăciunea simplă și frumoasă atribuită sfântului Francisc de Assisi: "Doamne, fă din mine un instrument al păcii Tale", cu profunda dorință ca această rugăciune să păstreze vie în ei bucuria Evangheliei și entuziasmul creștin.