Păcatul nostru și povara unei lumi în flăcări
Andrea Tornielli
Vatican News – 22 februarie 2026. "Cât de rar este să găsești adulți care se căiesc, persoane, întreprinderi și instituții care recunosc că au greșit!" Cuvintele rostite de Papa Leon al XIV-lea în omilia de la Sfânta Liturghie din Miercurea Cenușii surprind o realitate a timpului nostru: trăim înconjurați de oameni, întreprinderi și instituții la toate nivelurile cărora le este greu să recunoască că au greșit. Ne este extrem de greu să recunoaștem că am greșit și să cerem iertare, recunoscându-ne greșelile, erorile. Începutul Postului Mare este o ocazie excelentă pentru creștini de a se recunoaște păcătoși, având nevoie de ajutor și iertare, și este uimitor modul în care Succesorul lui Petru a dorit să sublinieze dimensiunea comunitară a păcatului: "Biserica există și ca profeție a comunităților care își recunosc păcatele". În loc să căutăm mereu un dușman exterior, în loc să privim lumea și să ne considerăm mereu drepți și de partea cea bună, suntem chemați să adoptăm o atitudine împotriva curentului "și să ne asumăm cu curaj responsabilitatea", atât personal, cât și colectiv.
Este adevărat că păcatul "este personal", după cum a subliniat Papa. Dar este la fel de adevărat – a adăugat pontiful, făcând ecou enciclicei Sollicitudo rei socialis, a Sfântului Ioan Paul al II-lea – că acesta "se concretizează în mediile reale și virtuale pe care le frecventăm, în atitudinile cu care ne condiționăm reciproc, nu de puține ori în cadrul unor structuri ale păcatului reale, de natură economică, culturală, politică și chiar religioasă".
Acestea ar putea include, de exemplu, anumite aspecte ale actualului sistem economic și financiar, care produce dezechilibre și nedreptăți enorme, definite de Papa Francisc în prima sa exortație apostolică ca "o economie care ucide". Sau interesele economice enorme care alimentează marea piață a armelor, care are nevoie să fie hrănită de conflicte permanente.
Cenușa de pe capul fiecărei persoane și al comunității în ansamblu ne îndeamnă să simțim, așa cum a spus Papa Leon al XIV-lea, "greutatea unei lumi care arde, a orașelor întregi dezintegrate de război: cenușa dreptului internațional și a justiției între popoare, cenușa unor ecosisteme întregi și a armoniei între oameni, cenușa gândirii critice și a înțelepciunii locale străvechi, cenușa acelui simț al sacrului care locuiește în fiecare creatură".
Pe măsură ce pornim în călătoria Postului Mare, această împărtășire este importantă, având conștiința faptului că păcatul personal este amplificat și cristalizat în "structuri ale păcatului". De aceea, atunci când primim cenușă pe cap, suntem chemați să ne examinăm conștiința nu numai pentru greșelile noastre, ci și pentru cele care au repercusiuni la scară mai largă. Astfel, simțind greutatea unei lumi în flăcări, ne putem întreba, în calitate de comunitate, țară, continent european sau în calitate de organizații internaționale: am făcut tot ce era posibil pentru a pune capăt tragicului război din Ucraina, care a început cu agresiunea rusă din 2022? S-a făcut tot ce era posibil pentru a căuta soluții negociate sau singurul obiectiv real urmărit astăzi este o cursă nebunească spre reînarmare? Cum a fost posibil să asistăm, după atacul inuman comis de Hamas împotriva israelienilor, la distrugerea totală a Gazei, cu peste 70 000 de morți? De ce nu s-a făcut nimic concret pentru a pune capăt masacrului? Cum este posibil să acceptăm că există țări în care libera exprimare a protestului popular este înăbușită în vărsare de sânge, cu mii de victime? Și, din nou, cum este posibil să acceptăm, în numele păcii sau al afilierii politice, perpetuarea masacrului care are loc în Marea Mediterană, cu migranții care se îneacă acolo?
"Recunoașterea păcatelor noastre pentru a ne converti", a spus în concluzie Papa, "este deja un semn și o mărturie a învierii: înseamnă să nu rămânem în cenușă, ci să ne ridicăm și să reconstruim".
