Monseniorul Antonio Di Donna, președintele Conferinței Episcopale din regiunea italiană Campania și episcop al Diecezei de Acerra Monseniorul Antonio Di Donna, președintele Conferinței Episcopale din regiunea italiană Campania și episcop al Diecezei de Acerra  (Luigi Buonincontro)

Episcopul de Acerra: Problemele există, dar scoateți-ne eticheta "Terra dei Fuochi"

Președintele Conferinței Episcopale din regiunea italiană Campania, monseniorul Antonio Di Donna, descrie realitatea ținutului în care Papa Leon va merge sâmbătă, 23 mai, în cadrul vizitei pastorale la Acerra. "Educația în spiritul grijii față de creație trebuie să se integreze mai concret în cateheza obișnuită a comunităților; suntem încă departe de acest lucru", a evidențiat prelatul într-un amplu interviu pentru mass-media de la Vatican.

Cetatea Vaticanului – Antonella Palermo
Vatican News – 22 mai 2026.
"Suntem plăcut surprinși de atenția pe care Papa Leon o acordă regiunii Campania. Sunt primele sale ieșiri în Italia, iar vizita la Acerra este pentru noi un dar."

Astfel s-a adresat mass-mediei de la Vatican monseniorul Antonio Di Donna, episcop al Diecezei de Acerra și președinte al Conferinței Episcopale din Campania, regiune căreia îi aparține localitatea Acerra, foarte aproape de Napoli.

Regiunea Campania va primi din nou vizita Papei Leon, pe 23 mai a.c., după vizita la Pompei și Napoli, din 8 mai a.c.. La unsprezece ani de la enciclica Papei Francisc Laudato si', Succesorul lui Petru va încununa, prin vizita sa la Acerra, Săptămâna Laudato si', reprezentată de o serie de evenimente de sensibilizare în jurul temelor protejării Creației. Papa Leon va pune piciorul pe un pământ rănit de zeci de ani de infracțiuni împotriva mediului care au subminat puternic sănătatea locuitorilor săi, situații generate de traficul criminal, încă activ în mare parte și dificil de eradicat.

Programul vizitei pastorale la Acerra

Sosirea Papei, după călătoria cu elicopterul, este prevăzută sâmbătă, 23 mai, la ora locală 8.45, pe terenul de sport Arcoleo, din Acerra. După o jumătate de oră, pontiful va ajunge la catedrală unde, pe lângă comunitatea bisericească, vor fi prezente familiile celor care au murit din cauza poluării mediului. La ora 10.30, în Piazza Calipari, va avea loc întâlnirea cu primarii și credincioșii din diferite localități ale așa-numitei "Terra dei Fuochi" (n.n. Sintagma "Terra dei Fuochi" definește un vast ținut situat între Napoli și Caserta, cu aproximativ 100 de localități, unde așa-numita eco-mafie a deversat și ars ilegal deșeuri toxice și speciale, cu consecința poluării mediului și a afectării, în unele cazuri în mod foarte grav, a sănătății locuitorilor).

În interviu, episcopul de Acerra denunță o colaborare încă prea parțială dintre instituții și societatea civilă, un stigmat care apasă deoarece nu permite să iasă la iveală talentele și binele acestor zone precum și un text magistral și inspirat, precum enciclica Laudato si' care, deși este cunoscută la toate nivelurile, riscă – în opinia sa –  să nu prindă rădăcini în viața de zi cu zi a comunităților.

Din interviul cu episcopul de Acerra

Excelență, Papa Leon al XIV-lea va sosi la Acerra, îndeplinind o dorință pe care o avea deja Papa Francisc. O vizită, așadar, care asigură continuitatea celor două pontificate sub semnul grijii față de Casa noastră comună…

R.  Da, încă de acum șase ani, cu ocazia celei de-a cincea aniversări a enciclicei Laudato si', Papa Francisc trebuia să vină aici, la Acerra, dar pandemia a dat totul peste cap. Această mare enciclică ne-a inspirat foarte mult în activitatea noastră de aici, din această zonă. Vizita sa are ca scop principal relansarea enciclicei, un text mai mult citat decât cunoscut, chiar și în mediul eclezial. Este mai apreciată în mediul laic, sau așa-zis laic, decât în lumea noastră eclezială.

Ce roade a adus enciclica în teritoriile voastre?

R.  În această zonă, tema protejării creației datează cu mult înainte de Laudato si', când a apărut fenomenul dramatic al așa-numitei "Terra dei Fuochi", adică acum aproximativ treizeci de ani. Deja atunci, oamenii s-au îndreptat către Biserică, deoarece răspunsul instituțiilor fusese foarte slab, cel puțin la început, iar oamenii își vedeau copiii îmbolnăvindu-se, unii chiar murind. Atunci a început acest angajament pe care Laudato si’ l-a confirmat, dându-i un impuls și o conștientizare suplimentare. Vorbim despre implicarea activă a 12 dieceze, între Napoli și Caserta. Noi credem într-un Dumnezeu creator al cerurilor și al pământului, credem în Evanghelie, motivația este biblică. Obișnuiesc să spun că Laudato si’ nu este un document ecologic, "verde", ci este un document al magisteriului social al Bisericii; este ca și Rerum novarum, de aceeași importanță, de aceeași anvergură istorică. Laudato si' ne-a făcut să conștientizăm faptul că, dacă educația în spiritul grijii față de creație nu pătrunde în țesătura obișnuită a comunităților noastre, a parohiilor, adică în căile credinței, în predicare, în cateheza obișnuită, atunci va fi apanajul doar al unor elite, chiar și al unor elite ecleziale, dar nu va face parte din parcursul marii Biserici, al mulțimii, al asociațiilor, al grupurilor. Trebuie să pătrundă în mod concret, pentru că Doctrina socială a Bisericii este parte integrantă a evanghelizării. Și trebuie să spunem că suntem încă destul de departe de a realiza acest lucru.

În prezent, cum ați defini alianța dintre Biserică și instituțiile locale pe acest front?

R.  Încep prin a spune că noi funcționăm aproape ca un laborator, pentru că, să nu uităm, nu suntem singurii care trăim în "Terra dei Fuochi"; în Italia există multe astfel de așa-zise "teritorii ale focurilor": există zone poluate în nordul, în centrul și în sudul țării. Spun asta pentru că trebuie să scăpăm de acest stigmat. După aceea, este important să înțelegem că nu putem ieși din această dramă ecologică decât împreună, cu toate părțile implicate, în special Regiunea, municipalitățile și, bineînțeles, Guvernul național. Apoi, există comitetele, mamele curajoase, medicii care se dedică chestiunilor de mediu și Biserica care se ocupă de denunțare și de educarea conștiințelor. Drama este prea mare pentru a nu exista această sinergie și trebuie să spun că, din păcate, răspunsul instituțiilor a fost la început foarte slab, dar, slavă Domnului, treptat am realizat acest dialog. Astăzi dialogăm cu instituțiile. Desigur, există întotdeauna nevoia de a le stimula, de a le încuraja să facă ceea ce trebuie să facă, adică decontaminările, verificările calității aerului și așa mai departe... Prefecturile, de exemplu, au competențe considerabile și, slavă Domnului, aici prefecturile din Napoli și Caserta acționează intens ca centre de coordonare; aceasta este sinergia pe care o dorim.

Ce îi cereți Guvernului italian, în calitate de păstor al acestor teritorii?

R. Sloganul, în opinia mea, este asigurarea continuității. S-au făcut multe, dar mai rămân încă multe de făcut. Trebuie să se asigure continuitatea în furnizarea instrumentelor, inclusiv economice și în privința comisarului unic pentru decontaminare, deoarece decontaminarea este costisitoare și, mai ales, necesită timp; trebuie intensificată activitatea de control și de supraveghere a sănătății publice. Reflectoarele nu trebuie să se stingă, și trebuie să îndepărtăm de pe pământul nostru această etichetă infamă de "ținutul focurilor", pentru ca aceasta să nu fie prezentată doar din perspectiva problemele sale, ci să fie istorisită în mod pozitiv pentru hărnicia oamenilor săi, pentru capacitatea de reziliență și voința obstinată de a rămâne aici și de a lupta, pentru ospitalitatea pe care o avem față de migranți, pentru istoria și cultura sa, pentru roadele pământului și excelența agriculturii.

Ați menționat un subiect crucial: integrarea imigranților. Cum trăiesc aceștia în Acerra?

R.  Acesta este un teritoriu care găzduiește mai mulți migranți integrați; pământul nostru nu a fost niciodată ostil față de străini.

Deci nu există exploatare în domeniul muncii?

R.  Există încă o mare parte de muncă "la negru" și de recrutare ilegală, chiar dacă fenomenul recrutării ilegale nu este foarte răspândit la noi. Desigur, mai sunt multe de făcut în ceea ce privește integrarea. Laudato si' are dreptate când spune că strigătul pământului este și strigătul celor săraci, nu există niciodată o criză de mediu care să nu fie și o criză socială, și, de asemene, în acest caz, și o criză sanitară. Pe scurt, pământul, săracii și bolnavii merg mână în mână.

Cunoașteți cazuri de șantaj din partea mafiei asupra persoanelor care se străduiesc să curețe aceste zone de infiltrările criminalității? Au încercat vreodată să vă intimideze?

R.  Nu, sincer, nu. Știți, noi am avut aici doar un proces privind dezastrul ecologic, și aici se deschide o altă paranteză, cea care privește activitatea magistraturii. Pentru că și magistrații sunt uneori neputincioși, legile nu favorizează, sunt încă lente, birocrația uneori obstrucționează, încetinește... Activitatea magistraturii ar trebui să fie mai promptă. Intimidare nu, asta nu, absolut nu. Cert este că unele sectoare frauduloase sunt deranjate de faptul că Biserica vorbește și intră în scenă. Dar asta se întâmplă, se pare, în orice chestiune, în orice domeniu, chiar și în altele, și faptul nu mă miră.

 

 

22 mai 2026, 11:53