Papa Leon la audiența acordată participanților a doua Conferință internațională privind combaterea drogurilor și a criminalității organizate în regiunea OSCE ( vineri, 15 mai, Sala Clementină din Palatul Apostolic) Papa Leon la audiența acordată participanților a doua Conferință internațională privind combaterea drogurilor și a criminalității organizate în regiunea OSCE ( vineri, 15 mai, Sala Clementină din Palatul Apostolic)  (@Vatican Media)

Papa Leon: Pentru a redescoperi și a trăi din nou plinătatea demnității dăruită de Dumnezeu

"Respectul față de demnitatea intrinsecă a fiecărei persoane, inclusiv a celor care au comis infracțiuni, exclude recurgerea la pedeapsa cu moartea, la tortură și la orice formă de pedeapsă crudă sau degradantă". Astfel a evidențiat Papa Leon adresându-se participanților a doua Conferință internațională privind combaterea drogurilor și a criminalității organizate în regiunea OSCE, primiți în audiență vineri, 15 mai, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 15 mai 2026. Exprimându-și aprecierea față de inițiativa Conferinței dedicată "luptei serioase și urgente împotriva flagelului drogurilor ilicite", pontiful a reliefat că prezența reprezentaților a numeroase state participante la OSCE "este o mărturie a determinării colective de a face față unui fenomen care alimentează rețelele criminale și pune în pericol însăși viitorul societăților noastre".

Punerea în aplicare a statului de drept

În discurs, Papa Leon al XIV-lea a exprimat convingerea Sântului Scaun "că statul de drept, prevenirea criminalității și justiția penală trebuie să progreseze împreună, în unitate". "De fapt" – a continuat – "punerea în aplicare autentică a statului de drept rămâne indispensabilă pentru dezvoltarea umană integrală", deoarece "nicio societate cu adevărat justă nu poate dăinui dacă legea – și nu voința arbitrară a indivizilor – nu rămâne suverană (cf. Compendiu al doctrinei sociale a Bisericii, nr. 408).

De asemenea, pontiful a pus în lumină existența unei strânse legături între acțiunile de prevenire și combatere a activităților criminale și respectarea și protejarea drepturilor universale ale omului, fiind, de aceea, necesare "nu numai eforturile forțelor de ordine, ci și angajamentul societății în general, atât la nivel național, cât și internațional".

Un sistem de justiție penală eficient, echitabil, uman și credibil

"În acest sens" – a adăugat Papa Leon – "Sfântul Scaun susține pe deplin orice inițiativă menită să instituie un sistem de justiție penală eficient, echitabil, uman și credibil, capabil să prevină și să combată producția și traficul de substanțe stupefiante ilegale. Recunoscând că adevărata justiție nu se poate mulțumi doar cu pedeapsa, aceste eforturi trebuie să adopte, de asemenea, abordări bazate pe perseverență și milostivire, menite să asigure reeducarea și reintegrarea deplină a infractorilor în țesutul social. Același respect pentru demnitatea intrinsecă a fiecărei persoane, inclusiv a celor care au comis infracțiuni, exclude recurgerea la pedeapsa cu moartea, la tortură și la orice formă de pedeapsă crudă sau degradantă."

Abordare multidisciplinară și considerarea integrală a persoanei umane

Sfântul Părinte a pus accentul  pe necesitatea activării unor "programe cuprinzătoare pentru a veni în întâmpinarea celor care sunt sclavi ai dependenței, oferindu-le îngrijire medicală, sprijin psihologic și reabilitare continuă. Această abordare multidisciplinară trebuie să ia în considerare persoana umană în întregime, depășind atât măsurile pur represive, cât și soluțiile permisive, care nu reușesc să elibereze indivizii de lanțurile dependenței. Astfel, aceștia pot redescoperi și trăi din nou plenitudinea demnității lor dăruite de Dumnezeu"

Educația, esențială pentru prevenirea căderii în capcana drogurilor

"În plus" – a mai spus pontiful – "aș dori să subliniez că educația este esențială pentru prevenire. Ea constituie fundamentul dezvoltării umane integrale și le oferă copiilor și tinerilor instrumentele necesare pentru a recunoaște ravagiile profunde provocate de droguri. În epoca noastră, în care rețelele de socializare răspândesc atât de des o dezinformare periculoasă care banalizează aceste riscuri, educația trebuie să înceapă în familie și să fie consolidată la școală, oferind cunoștințe științifice precise cu privire la efectele dezastruoase ale substanțelor stupefiante asupra creierului, corpului, comportamentului personal și binelui comun al comunității.

Prevenirea și combaterea criminalității organizate sunt esențiale pentru construirea unor societăți sigure, juste și stabile. În acest sens, doresc să aduc un omagiu tuturor agenților forțelor de ordine și membrilor magistraturii care și-au sacrificat viața sau au fost răniți în îndeplinirea curajoasă a îndatoririlor lor. Mărturia lor trebuie să trezească în noi sentimente de recunoștință, responsabilitate și determinare reînnoită."

Amintind că Biserica Catolică, "prin numeroasele sale instituții din întreaga lume și bazându-se pe lunga sa experiență în însoțirea persoanelor afectate de dependențe, este pregătită să aprofundeze și mai mult legătura sa de cooperare fructuoasă cu societatea civilă", pontiful a îndemnat la unirea eforturilor, spunând: "Împreună, într-un spirit de respect reciproc și de responsabilitate comună, putem promova politici care să servească cu adevărat binelui comun și demnității inalienabile a fiecărei ființe umane".

 

 

15 mai 2026, 13:07