Mesaj video, în limba engleză, transmis de Papa Leon participanților la inițiativa ecumenică de rugăciune mondială 'Thy Kingdom Come', din 2026, cu desfășurare între 14 și 24 mai, în diferite orașe ale lumii (imagine simbolică) Mesaj video, în limba engleză, transmis de Papa Leon participanților la inițiativa ecumenică de rugăciune mondială 'Thy Kingdom Come', din 2026, cu desfășurare între 14 și 24 mai, în diferite orașe ale lumii (imagine simbolică) 

Leon XIV: Cristos este totul pentru noi! În El găsim plinătatea vieții și sensul acesteia

"Dragi prieteni, Cristos este totul pentru noi! În El găsim plinătatea vieții și sensul acesteia. Nu este ceva ce putem tăinui. Este ceva ce trebuie vestit cu îndrăzneală (cf. Mt 10, 27), deoarece este, de fapt, Vestea Bună care trebuie împărtășită." Aceasta este esența Mesajului video, în limba engleză, transmis de Papa Leon participanților la inițiativa ecumenică de rugăciune mondială 'Thy Kingdom Come', din 2026, cu desfășurare între 14 și 24 mai, în diferite orașe ale lumii.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 15 mai 2026. Asigurându-i de apropierea sa spirituală pe participanții la evenimentul ecumenic de rugăciune Thy Kingdom Come din acest an, Sfântul Părinte a spus: "Chiar dacă este adevărat că uneori ne poticnim și uităm de Dumnezeu și de nevoia pe care o avem de El, în adâncul ființei noastre știm că numai El ne poate satisface dorințele cele mai profunde și ne poate potoli neliniștea interioară. Poate că cea mai frumoasă expresie a tuturor acestor aspecte se găsește în scrierile sfântului Augustin: Tu ne-ai creat pentru Tine, și inima noastră nu-și găsește pacea până nu se odihnește în Tine (Confesiuni, I, I, 1). În Isus, Dumnezeu s-a apropiat cu adevărat de noi. S-a revelat nouă în trup, și prin Duhul Său Sfânt este cu noi acum.

În aceste săptămâni ale timpului pascal, cântăm în mod deosebit „Aleluia”, deoarece aducem laudă și mulțumire pentru învierea Domnului Isus din morți. El este încă Dumnezeu-cu-noi! În același timp, aflăm din Evanghelii că nici măcar cei mai apropiați de Isus nu l-au recunoscut întotdeauna în zilele de după învierea sa. Chiar și Maria Magdalena a crezut la început că Domnul înviat era un grădinar. Cu toate acestea, chiar dacă nu a fost recunoscut imediat, El era cu adevărat prezent. Și Isus este încă prezent, pentru că, atunci când s-a întors la Tatăl, nu ne-a lăsat orfani (cf. In 14, 18). El rămâne cu noi prin darul Duhului Sfânt, și îl întâlnim în diverse moduri, pentru că este întotdeauna cu adevărat prezent în Biserică."

Subliniind că zilele de rugăciune ecumenică Thy Kingdom Come (Vie împărăția ta) sunt un moment deosebit de potrivit pentru a ne ruga ca și alții "să întâlnească iubirea mântuitoare și eliberatoare a lui Dumnezeu revelată în Isus", pontiful a invocat asupra participanților "binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt".

15 mai 2026, 14:06