Acerra. Leon XIV: Dintr-o regiune poluată, un strigăt de convertire

Vatican News

”Am venit în primul rând să adun lacrimile celor care i-au pierdut pe cei dragi, uciși de poluarea mediului cauzată de persoane și organizații fără scrupule, care prea mult timp au putut acționa cu impunitate”. Acestea nu sunt doar cuvinte pe care papa Leon al XIV-lea le-a rostit în Catedrala ”Santa Maria Assunta” din Acerra. Succesorul lui Petru a venit să consoleze familiile care se luptă cu durerea bolii, pe cei care se luptă cu pierderea unui părinte care a murit prea devreme, pe cei care plâng un fiu. Este apropiere, proximitate, dar și o promisiune pentru o vizită pe care papa Francisc nu a putut să o facă și un imbold pentru a scrie un nou capitol în ceea ce a fost cândva Campania felix. Sâmbătă, 23 mai a.c., pontiful a sosit în jurul orei 8:45 la bordul unui elicopter care a plecat de pe heliportul Statului Cetății Vaticanului la ora 7:58 și a aterizat pe terenul de sport ”Arcoleo” din Acerra. A fost întâmpinat de episcopul de Acerra, monseniorul Antonio Di Donna. Au fost prezenți și oficiali din cadrul instituțiilor: președintele regiunii Campania, Roberto Fico, primarul orașului Napoli, Gaetano Manfredi, primarul orașului Acerra, Tito D’Errico, și prefectul orașului Napoli, Michele Di Bari.

Un strigăt care trebuie auzit

Și într-o catedrală cuprinsă de liniște, după discursul episcopului de Acerra, monseniorul Antonio Di Donna, papa a amintit puterea enciclicei Laudato si’, care a fost un mare dar pentru misiunea Bisericii, în special în Acerra: ”Strigătul creației și al săracilor dintre voi a fost auzit mai dramatic, din cauza unei concentrări mortale de interese obscure și indiferență față de binele comun, care a otrăvit mediul natural și social. Este un strigăt care cere convertire!”. Convertire pentru cei care au făcut rău, dar cuvintele papei exprimă și recunoștință pentru ”cei care au răspuns răului cu binele, în special o Biserică”, a subliniat el, ”care a știut să denunțe și să profețească, să adune poporul în speranță”.

Alegerea responsabilității

Speranța este aceea de a redresa viața, de a recompune oasele unui trup – precum în viziunea lui Ezechiel – de a schimba o inimă împietrită în carne și de a renaște cu un spirit nou: ”Suferim din cauza devastării care a compromis un ecosistem minunat, locuri, istorii și amintiri. Confruntați cu această realitate, există două atitudini: indiferență sau responsabilitate. Ați ales responsabilitatea și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ați început o călătorie a angajamentului și a căutării dreptății”, a mai subliniat pontiful.

”Doamne Dumnezeule, tu știi”

Dar atenție, să nu se amâne pentru un timp ”indefinit și îndepărtat”, trebuie înțelese – a evidențiat Sfântul Părinte – noile întrebări pe care Domnul ni le pune, relansând Cuvântul vieții ca Biserică, pentru că Dumnezeu este cel care ne ia de mână, cel care transformă tristețea în bucurie, cel care face deșertul să înflorească: ”Doamne, moartea pare să fie peste tot, nedreptatea pare să fi învins, criminalitatea, corupția și indiferența încă ucid, binele pare să rămână ofilit. Totuși, dacă ne întrebi: ”Oare vor putea să trăiască oasele acestea?”, credem și spunem: ”Doamne Dumnezeule, tu știi!”.

Răspunzând cu ”rezistență înverșunată”

Evanghelia luminează și transformă viața, ”aceasta”, a continuat pontiful, ”ne-a învățat Conciliul Vatican al II-lea, în special prin Constituția Gaudium et Spes”: Există noi întrebări la care Domnul ne cere să răspundem ”despre cum trăim în cartierele noastre, despre disponibilitatea de a lucra împreună între oameni și instituții, despre pasiunea noastră pentru educație, despre onestitatea la muncă, despre distribuția echitabilă a puterii și a bogăției, despre respectul față de oameni și pentru toate creaturile”: Vor putea fi reînviate aceste ținuturi? Fiți voi înșivă răspunsul: o comunitate unită în credință și angajament. Atunci viața se va multiplica”.

Un foc care consolează și generează viață nouă

”Duhul Sfânt să vă dăruiască să vedeți o «armată» de pace care se ridică în picioare și vindecă rănile acestui pământ și ale comunităților sale”, în ajunul Rusaliilor, episcopul Romei invocă un foc ”care reînvie și încălzește”, nu un foc care distruge; un foc ”care aprinde inimile și mințile a mii și mii de bărbați și femei, copii și bătrâni și inspiră grijă, consolare, atenție, iubire adevărată”: ”În special, voi, familii lovite de moarte, generați viață nouă transmițând fiilor și fiicelor, nepoților și vecinilor acel simț al responsabilității care a lipsit adesea. Lăsați resentimentul să moară, fiți primii care practică dreptatea pe care o cereți, dați mărturie despre viață, educați” în spiritul grijii.

Distrugerea culturii prepotenței

Papa Leon a indicat calea pentru Biserica locală, ”membri vii ai acestui popor”, invitându-i să demonstreze în fiecare zi ”autoritatea slujirii, care se smerește și se apropie, care face primul pas și iartă”: ”Într-adevăr, o cultură a privilegiului, a prepotenței, a nepăsării, care a făcut atât de mult rău acestui pământ, ca și multor alte regiuni din Italia și din lume, trebuie demontată”.

Spiritualitatea oamenilor

Cuvintele papei devin o rugăciune către Duhul Sfânt pentru a sufla și ”a inspira noi forme de proclamare, cooperare și regenerare ambientală și socială”. Sfântul Părinte a amintit că există o spiritualitate a locurilor, dar aceasta datorează totul spiritualității oamenilor. ”Schimbarea în lume începe întotdeauna din inimă”: ”Fie ca Isus cel Înviat să ne acorde darul de a trăi împreună astfel, capabili să primim și să punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu, pelerini aici, pe pământ, și cetățeni în veșnicia sa”.