Schisma lui Lefebvre se repetă după 38 de ani

Andrea Tornielli 
Vatican News – 2 iulie 2026

Este o poveste adevărată, dar agitată, cu încercări generoase, uși lăsate deschise și ocazii oferite. Este o poveste adevărată și dureroasă, marcată de două rupturi grave care au dus Fraternitatea Sacerdotală ”Sfântul Pius al X-lea” (FSSPX), întemeiată de arhiepiscopul Marcel Lefebvre, la separarea de papă și de comuniunea cu Biserica Romei, consacrând episcopi fără mandat pontifical. Ruptura care a avut loc pe 1 iulie a.c. are consecințe care apasă nu doar asupra episcopilor și preoților lefebvrieni, dar și asupra tuturor credincioșilor, dat fiind că – după cum se citește în Nota explicativă a Departamentului pentru doctrina credinței – preoții Fraternității Sacerdotale ”administrează în mod ilegitim sacramentele, iar sacramentul pocăinței pe care ei îl administrează și căsătoria asistată de ei sunt invalide”.

Deciziile lui Lefebvre 
La Conciliul Vatican II, arhiepiscopul francez Marcel Lefebvre, deși făcea parte din minoritatea care se împotrivea unor reforme, și-a pus semnătura fie pe constituția dogmatică despre liturgie ”Sacrosanctum Concilium”, fie pe declarația despre libertatea religioasă ”Dignitatis Humanae”. După ce a întemeiat în 1970 Fraternitatea ”Sfântul Pius al X-lea” la Écône, Lefebvre a refuzat să celebreze după noul liturghier, iar în 1974 a spus că reformele conciliare sunt ”noutăți care distrug Biserica”, declarând în scris respingerea Romei ”neo-moderniste”. Dieceza i-a retras Fraternității recunoașterea, dar Paul al VI-lea a căutat dialogul și a cerut, totuși, închiderea seminarului. După refuzuri repetate, Lefebvre a fost suspendat ”a divinis” (de la celebrarea sacramentelor – n.r.), dar el a continuat să celebreze în public. În 1976, când papa l-a primit la Castelgandolfo, colocviul nu a dus la niciun rezultat. Paul al VI-lea i-a mărturisit filosofului Jean Guitton propria mâhnire provocată de ceea ce a numit atunci ”prima și adevărata cruce” a pontificatului său, chiar dacă nu a ținut să transforme non-comuniunea într-o excomunicare formală.

Acordul doctrinar semnat de Lefebvre 
După alegerea lui Ioan Paul al II-lea, Lefebvre a arătat o deschidere mai mare, declarând în 1980 că nu are dubii în ceea ce privește legitimitatea noului papă. În aprilie 1988, cardinalul Joseph Ratzinger a dus tratative timp de trei zile cu arhiepiscopul, ajungând la un protocol doctrinar comun, semnat pe 5 mai, în care Fraternitatea promitea fidelitate față de Biserică și de pontif, accepta magisteriul conciliar și recunoștea validitatea Sfintei Liturghii după riturile lui Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea. Era prevăzută, de asemenea, consacrarea unui episcop al Fraternității Sacerdotale. Se părea că totul era rezolvat.

Primul gest schismatic 
În 6 mai 1988, Lefebvre și-a retras acordul, anunțând intenția de a consacra noi episcopi fără mandat pontifical, temându-se că Roma nu ar fi ales candidații la episcopat din interiorul Fraternității Sacerdotale. În ciuda unei noi întâlniri și a unei telegrame trimise de Ratzinger, care cerea ca ”din iubire față de Cristos și de Biserica sa” să renunțe la consacrările episcopale, pe 30 iunie 1988, Lefebvre și episcopul brazilian Antonio de Castro Mayer au consacrat patru noi episcopi: Fellay, de Galarreta, Williamson și Tissier de Mallerais. Pe 1 iulie s-a declanșat excomunicarea ”latae sententiae” prevăzută pentru schismă. În anii următori, Sfântul Scaun și-a arătat disponibilitatea de a acorda soluționări canonice, în timp ce lefebvrienii au continuat să invoce lipsa de ”claritate doctrinară”, având pretenția ca Biserica să renunțe, practic, la unele părți ale Conciliului Vatican II.

Pelerinajul din 2000 și concesiile lui Benedict 
În luna august a anului 2000, lefebvrienii au efectuat un pelerinaj jubiliar la Roma, iar monseniorul Fellay a fost primit de Ioan Paul al II-lea. Contactele s-au întețit cu Benedict al XVI-lea care, în 2007, a liberalizat folosirea Liturghierului pre-conciliar prin documentul motu proprio ”Summorum Pontificum” și, pe 24 ianuarie 2009, a revocat excomunicarea în care căzuseră cei patru episcopi consacrați de Lefebvre. Decizia a fost umbrită, însă, de difuzarea unui interviu în care unul dintre episcopii reabilitați, Richard Williamson, și-a exprimat poziții negaționiste cu privire la exterminarea evreilor, declanșând polemici dure împotriva papei, care își exprimase urarea ca lefebvrienii să-și arate angajamentul către deplina comuniune cu Biserica.

Preambulul din 2011 și facultățile papei Francisc 
În luna septembrie a anului 2011, la încheierea colocviilor doctrinare, Sfântul Scaun ceruse Fraternității Sacerdotale să semneze un text scurt care cerea adeziunea la magisteriul pontifical, fără a închide dinainte dezbaterea teologică despre Conciliul Vatican II. Fellay a considerat că documentul este inacceptabil. Soluțiile canonice succesive nu au dus la niciun rezultat, iar lefebvrienii au declarat că nu caută în mod prioritar o recunoaștere juridică. Cu papa Francisc, la Jubileul milostivirii din 2016, preoților Fraternității Sacerdotale le-au fost acordate facultăți speciale pentru sacramentul spovezii, prorogate succesiv de o manieră stabilă, printr-un gest de deschidere pastorală față de credincioși.

O nouă schismă, iar spovezile și căsătoriile nu sunt valabile 
În 2 februarie 2026, Fraternitatea Sacerdotală ”Sfântul Pius al X-lea” a anunțat consacrarea unor noi episcopi pentru 1 iulie 2026. Pe 12 februarie, superiorul Fraternității, preotul Davide Pagliarani, a fost primit la Roma de cardinalul Victor Manuel Fernandez, prefect al Departamentului pentru doctrina credinței. Prefectul a propus lefebvrienilor ”un parcurs de dialog specific teologic, cu o metodologie bine precizată, referitor la temele care încă nu au avut o clarificare suficientă”, pentru a evidenția ”elementele minimale necesare pentru o deplină comuniune cu Biserica catolică” și o soluționare canonică: ”posibilitatea de a derula acest dialog presupune faptul că Fraternitatea suspendă decizia consacrărilor episcopale anunțate”. În pofida apelurilor și a îndemnurilor la dialog, lefebvrienii au mers mai departe și au decretat astfel o nouă schismă. Leon al XIV-lea, fiind întrebat de jurnaliști în această privință la Castel Gandolfo pe 16 iunie, a spus că dezbinarea dintre creștini este întotdeauna dureroasă și că ei refuză elementele fundamentale ale Bisericii pornind de la Conciliul Vatican II, însă ”dacă ei au luat această decizie, îmi pare rău, dar noi trebuie să mergem mai departe”.