Părintele Federico Lombardi SJ Părintele Federico Lombardi SJ 

Lombardi: Recunoscător lui Dumnezeu pentru cei 80 de ani. A comunica binele este o misiune

Părintele iezuit Federico Lombardi – fost director al postului Radio Vatican și al Sălii de Presă a Sfântului Scaun – împlinește 80 de ani de viață și 50 de ani de preoție. O viață petrecută în slujba Bisericii, în special în lumea comunicării.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 29 august 2022. Colaborator a trei Suverani Pontifi, părintele Federico Lombardi își istorisește experiența într-un interviu acordat colegului nostru Alessandro Gisotti și îndeamnă noile generații să trăiască jurnalismul ca pe o vocație și nu doar ca pe o profesie

Părintele Federico Lombardi împlinește astăzi, 29 august, 80 de ani. Preotul iezuit piemontez, unul dintre protagoniștii comunicării post-conciliu, din cadrul Bisericii, a fost director al Sălii de Presă a  Sfântului Scaun în timpul pontificatului papei Benedict al XVI-lea și al papei Francisc și vreme de un sfert de secol s-a aflat la conducerea postului Radio Vatican, mai întâi ca director de programe și apoi ca director general al emițătorului Sfântului Scaun.

Timp de peste 10 ani a condus și Centrul de Televiziune al Vaticanului. Așadar, o viață de mărturie și de slujire a Bisericii, marcată de pasiune și competență, pe care o continuă și astăzi în calitate de președinte al Fundației „Joseph Ratzinger-Benedict al XVI-lea” și ca superior al comunității religioase iezuite „La Civiltà Cattolica”. De fapt, începând din 1973, a făcut primii pași ca jurnalist la revista Societății lui Isus, înainte de a deveni redactor-șef adjunct, în 1977.

În acest interviu acordat mass-mediei din Vatican, părintele Lombardi se oprește asupra unor pasaje fundamentale din viața și profesia sa, trăite alături de ultimii trei pontifi.

Întrebat cu ce sentimente trăiește aniversarea a 80 de ani de viață și a 50 de ani de preoție, părintele Lombardi a spus: „Există un sentiment de surpriză că ai ajuns să trăiești aceste momente! Cu toții, când suntem tineri, ne gândim la 80 de ani de viață, sau la 50 de ani de preoție, ca la niște obiective foarte îndepărtate, de oameni foarte bătrâni... și apoi, zi de zi, te apropii și în cele din urmă ajungi acolo, și poate chiar le depășești...  este, deci, o surpriză însoțită, desigur, de multă recunoștință, pentru că nu pot decât să mulțumesc, atât pentru viață, cât și pentru că am fost chemat să trăiesc această viață ca persoană consacrată, ca preot. Este un moment de gratitudine, dacă vreți și cu o privire asupra propriei vieți, un bilanț al propriei existențe și slujiri dar, în fond, este un moment de gratitudine pentru că ceea ce am primit este atât de mult încât nu trebuie decât să-i mulțumești Domnului cu uimire și să spui: ‚Mulțumesc, mi-ai dat atât de mult timp și atât de multe ocazii și atât de multe dovezi ale harului tău: îți mulțumesc că m-ai însoțit până aici’. Sper că am răspuns într-un mod acceptabil la darul pe care mi l-ai oferit’”.

Din cei 80 de ani, aproape 50 au fost puși în slujba Bisericii și a Sfântului Scaun în sfera comunicării, despre care părintele Lombardi a spus: „Primul lucru pe care l-am învățat din experiență – și totuși mi-a luat ceva timp să-l învăț –  este că, pentru o persoană care trăiește în credință și în Biserică, comunicarea socială este o participare la misiunea de evanghelizare și de comunicare, care este tocmai una dintre perspectivele din care se poate vedea întreaga realitate a lumii, a istoriei, a relației cu Dumnezeu și între oameni. Aceasta înseamnă comunicarea: Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care comunică, un Dumnezeu care ni s-a comunicat prin cuvinte, prin Revelație, prin trimiterea lui Isus Cristos! Întreaga Biserică are deci o misiune, aceea de a comunica, de a face cunoscut, de a răspândi acest Cuvânt al Domnului. Înțelegeți că, dacă cineva este chemat să lucreze în domeniul comunicării, este chemat să colaboreze – chiar dacă prin modalități și sarcini specifice –  la însăși natura Bisericii și la relația dintre Dumnezeu și umanitate”.

„Întotdeauna mi-am conceput munca ca pe o slujire și întotdeauna mi s-a părut clar că Sfântul Părinte este un slujitor: Papa este un mare slujitor al Bisericii și al umanității, al prezenței lui Dumnezeu în lume. Și astfel am fost chemat să servesc acestei slujiri, să colaborez la acest serviciu. Cu timpul, mi s-a părut într-adevăr un mare dar această chemare la colaborare, pentru că misiunea pe care o desfășoară pontifii este cu adevărat o misiune minunată pentru binele oamenilor, al umanității, al credincioșilor. Am reușit să colaborez, să îmi pun toate forțele în slujba acestei misiuni, în sensul specific de a ajuta la înțelegerea ei, de a o face cunoscută prin mijloacele noastre, prin canalele noastre de comunicare. A fost o slujire în serviciul slujirii papilor față de umanitate și față de Biserică. Acest lucru m-a fascinat dintotdeauna și am fost foarte recunoscător că am fost chemat la acest tip de muncă” – a spus părintele Federico Lombardi, răspunzând la o întrebare despre natura slujirii sale în calitate de comunicator.

 

 

29 august 2022, 11:16