Parolin: În Orientul Mijlociu, papa va fi un mesager al armoniei, dialogului și păcii

Massimiliano Menichetti

Totul este pregătit în Turcia și Liban pentru sosirea papei Leon al XIV-lea. Prima călătorie apostolică internațională a pontifului american se deschide cu accent pe mărturie și întâlnire. Succesorul lui Petru zboară în Orientul Mijlociu pentru a întări credința și a aduce frumusețea lui Cristos care mântuiește întreaga omenire. O mare așteptare este exprimată de comunitățile catolice și nu numai, în ambele țări, situate pe continente necruțate de războaie și violențe, dar capabile să construiască, adesea în mijlocul marilor suferințe și contradicții, căi de dialog, acceptare și pace. Cele două motto-uri alese pentru vizită: ”Un singur Domn, o singură credință, un singur botez” și ”Fericiți făcătorii de pace”, evidențiază inima acestor călătorii, marcate de speranță, unitate și fraternitate. Călătoria în Turcia se va concentra pe celebrarea ecumenică ce marchează cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului de la Niceea, în timp ce în Țara cedrilor, unul dintre momentele emoționante va fi ”rugăciunea în tăcere” din portul Beirut, unde acum cinci ani o explozie a ucis peste 200 de oameni și a rănit 7.000. Pentru cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, vizita papei va aduce speranță, pace și un nou imbold creștinilor din Orientul Mijlociu.

Eminența Voastră, aceasta este prima călătorie apostolică a papei Leon al XIV-lea. Turcia și Libanul, două destinații, două dorințe care se aflau și în inima papei Francisc. Cu ce ​​sentimente se pregătește papa să plece?
Papa ia toiagul pelerinului. Înaintea lui a fost Paul al VI-lea, apoi Ioan Paul al II-lea, apoi papa Benedict și papa Francisc... Și el calcă pe urmele predecesorilor săi. Îmi imaginez că va fi o călătorie mult așteptată, fiind prima din pontificatul său. Călătorește cu sentimentele care i-au însoțit întotdeauna pe Suveranii Pontifi în acest exercițiu al ministeriului lor petrin, adică să întâlnească comunitățile creștine din locuri și țări și să le întărească în credință, pentru că aceasta este misiunea Succesorului lui Petru și, în același timp, să întâlnească popoarele, să întâlnească autoritățile lor, să întâlnească comunitățile civile și să fie pentru ei un mesager de pace, armonie și dialog. Așadar, îmi imaginez aceste sentimente de bucurie, în același timp și așteptări de a îndeplini aceste sarcini care îi sunt încredințate persoanei și misiunii sale.

Călătoria în Turcia se concentrează pe cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului de la Niceea. Ce semnificație are această aniversare pentru Biserica de astăzi, precum și prezența papei?
Este o aniversare foarte importantă, planificată de mult timp tocmai pentru a sublinia semnificația sa. Și papa, prin prezența sa, dorește să sublinieze și această importanță. 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, Conciliul care a pus bazele credinței noastre. Credința în Isus Cristos, în deplina sa divinitate și în deplina sa umanitate - Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Acesta este fundamentul credinței tuturor creștinilor, indiferent de numeroasele diviziuni care, din păcate, încă există printre noi. Cu toate acestea, noi toți credem în divinitatea și umanitatea lui Isus Cristos, este fundamentul credinței noastre, care a fost apoi completată în mod natural, în special pe tema Duhului Sfânt, de Conciliul de la Constantinopol. De asemenea, trebuie subliniat că ne aflăm într-un ținut care a fost, într-un fel, leagănul creștinismului, pentru că acolo au apărut primele comunități, scrisorile apostolice au fost adresate acestor comunități – să ne gândim la cele ale lui Paul – și acolo s-au ținut primele opt concilii din istoria Bisericii. Aș sublinia importanța centralității cristologice a credinței creștine – centrul întregii noastre credințe – și, de asemenea, dimensiunea ecumenică, faptul că ne aflăm împreună mărturisind aceeași credință în Isus, om adevărat și Dumnezeu adevărat.

O vizită la Moscheea Albastră este planificată în Turcia. Într-o perioadă atât de marcată de fundamentalism, poate fi această călătorie o oportunitate de a consolida fraternitatea, dialogul și de a reafirma că numele lui Dumnezeu nu poate fi niciodată invocat pentru a ucide și a diviza?
Da, cu siguranță. Am menționat dimensiunea ecumenică a călătoriei, există și o parte referitoare la dialogul interreligios. Printre altele, tocmai am celebrat a 60-a aniversare a Nostra Aetate. Pe lângă sublinierea legăturii speciale dintre creștini și evrei, aceasta evidențiază și ceea ce au în comun creștinii și musulmanii. Cred că este un gest de dialog, un gest de respect interreligios, care urmărește să sublinieze modul în care creștinii și musulmanii pot colabora pentru o lume mai dreaptă, o lume cu o mai mare solidaritate, o lume mai fraternă. Papa a spus recent la Colosseum că cei care se roagă nu cedează fundamentalismului. Prin urmare, este o respingere a fundamentalismului și, în același timp, o invitație de a spori această colaborare pentru cauze comune juste.

Libanul este o țară a integrării care a crescut mult în ultimii 50 de ani. Ce mesaj va aduce papa poporului acestei țări?
Cred că este mai presus de toate un mesaj de speranță, pentru că Libanul are nevoie de speranță. Libanul a făcut recent progrese în rezolvarea crizei care l-a afectat în ultimii ani. Acum există un președinte, a fost ales un președinte, există un guvern, reformele sunt în curs de desfășurare, dar persistă multe, multe dificultăți, multe întârzieri, multe obstacole care ar putea, nu spun să pună în pericol, ci să încetinească oarecum progresul reformelor și, prin urmare, să dezamăgească speranțele și așteptările poporului. Deci un mesaj de speranță, care să spună: ”Mergeți înainte, curaj, încercați să continuați să mergeți pe calea pe care ați ales-o” și, în același timp, un mesaj de apropiere a Bisericii. Știți cât de atent este Sfântul Scaun față de Liban tocmai pentru că, – ca să citez o expresie suprautilizată – ”este un mesaj mai mult decât o țară”, adică s-a realizat o coexistență pașnică între diferitele religii și grupuri etnice, iar aceasta trebuie să continue. Sfântul Scaun a fost întotdeauna aproape tocmai din acest motiv și va continua să fie aproape, iar eu cred că prezența papei semnifică acest lucru mai presus de toate.

Ați menționat, de asemenea, numeroasele călătorii papale, după prima călătorie a papei Paul al VI-lea și la 61 de ani după prima călătorie a lui Montini în Țara Sfântă în timpul Conciliului. Importanța călătoriilor apostolice papale este confirmată. Care este semnificația lor?
Cred că papa, papii, începând cu Paul al VI-lea, au văzut călătoriile apostolice ca un nou instrument, o nouă modalitate de a-și exercita slujirea, potrivită timpurilor noastre. Prin urmare, se încadrează întotdeauna în cadrul misiunii încredințate de Isus sfântului Petru, aceea de a-i întări pe frați și de a sluji unitatea Bisericii. Au existat multe modalități de-a lungul istoriei, chiar și în lumea noastră contemporană. Papii au considerat că aceasta ar putea fi o modalitate, un instrument deosebit de potrivit. Și într-un anumit sens, pentru a-l cita pe papa Francisc, este semnul Bisericii în ieșire: Biserica nu numai că așteaptă ca oamenii să vină aici, să vină la ea, să vină la Roma, în centrul Bisericii, ci Biserica devine pelerină și se face prezentă tuturor popoarelor, tuturor culturilor și tuturor realităților acestei lumi. Mi se pare că, călătoriile – dincolo de conținutul individual pe care fiecare îl adaptează la realitatea țării vizitate – pot avea această semnificație globală, și anume, însuși faptul că Biserica, în persoana păstorului universal, se face prezentă tuturor.

Aceasta este o călătorie care privește Europa și Orientul Mijlociu, realități marcate de război, diviziuni, crize și migrații. Ce contribuție pot aduce creștinii în acest scenariu?
Creștinii au fost întotdeauna o prezență fundamentală în țările din Orientul Mijlociu, încă de la început, și au adus întotdeauna o contribuție de mare valoare și importanță vieții sociale, economice, culturale și chiar politice. Creștinii ar dori să continue să aducă această contribuție, să exercite rolul pe care l-au avut dintotdeauna. Cred că, în cele din urmă, este un rol de moderație, un rol care ajută și chiar promovează întâlnirea dintre părți. Problema este că astăzi, numărul creștinilor din Orientul Mijlociu este în continuă scădere, iar aceasta este o mare preocupare pentru Sfântul Scaun. Ne-am dori ca, creștinii să poată rămâne în Orientul Mijlociu, să continue să aducă propria contribuție la societățile în care trăiesc și din care sunt parte integrantă; sunt cetățeni ai acestor țări, ai acestor societăți și, prin urmare, trebuie să continue să își poată oferi rolul, contribuția.

Eminență, ați subliniat în repetate rânduri rolul special al Sfântului Scaun în contextul internațional. Ce perspectivă, în termeni de credință și diplomație, vedeți în călătoria papei în Turcia și Liban?
Am spus și cu alte ocazii că aceste călătorii, la fel ca multe dintre inițiativele Sfântului Scaun, pot fi comparate cu semănatul; semănăm, iar apoi Domnul va ști care sunt roadele și când va fi timpul să le culeagă. Totuși, cred că, tocmai într-un context global marcat de toate dificultățile pe care le-ați menționat, Sfântul Scaun trebuie să continue să proclame tema întâlnirii, nu a conflictului. Prin urmare, depășirea conflictelor pentru a găsi un teren comun în care să se lucreze pentru binele societății și al familiei umane, tema binelui comun... Aceste mari valori fac parte din Evanghelie și pe care Biserica continuă să le predice. Cred că acesta este rolul, iar speranța este ca tocmai din acest mesaj, pe care papa îl repetă continuu ”Opportune et importune”, cum ar spune apostolul (sfântul Paul), să se poată naște noi realități, în care popoarele să se poată înțelege reciproc și să trăiască în pace, în armonie și să construiască împreună familia umană.