PS Virgil Bercea: Criza refugiaților a scos la vedere adevăratul suflet al românului (VIDEO)

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
20 martie 2022 - Vatican News. Într-un timp de confuzie, ”fiecare dintre noi trebuie să fim o lumină. Atunci când ne deschidem ușa casei sau ușa sufletului și dăm ceva pentru oamenii care sunt refugiați, nu facem altceva decât să-i dăm lui Isus. Lui îi dăm bucata de pâine, Lui îi dăm paharul de apă, Lui îi dăm un adăpost și un loc unde să-și plece capul”: spune episcopul Virgil Bercea într-un interviu realizat de Vatican News pe 10 martie a.c. la Oradea în cadrul proiectului ”Frontierele Speranței”.

Împreună cu alți doi jurnaliști, am avut o emoționantă întâlnire cu una din familiile de refugiați din Ucraina, găzduită de generoșii Frați Franciscani din Conventul Sanctuarului Eparhial ”Maica Domnului” (video). Episcopul a vorbit despre ei, despre primirea refugiaților în Comunitatea Don Orione, de inițiativele asociației Caritas, precum și de disponibilitatea multor preoți din eparhie. În fața acestei crize umanitare, a remarcat episcopul, s-a văzut că ceva din adevăratul suflet al românului nu s-a pierdut, ci a rămas și este ceva extraordinar de emoționant.

Vă oferim aici în transcrierea noastră de lucru interviul realizat cu episcopul Virgil Bercea în 10 martie 2022 la sediul eparhial din Oradea:

A.D. Lăudat să fie Isus Cristos!
Ep. Bercea: În veci. Amin.
A.D. Această criză umanitară, care a început după invazia rusă în Ucraina, a declanșat în România un val de solidaritate care pentru mulți este poate surprinzător, pentru că mulți nu credeau, probabil, că mai există așa ceva. Care a fost impactul acestei crize umanitare din Ucraina asupra eparhiei greco-catolice de Oradea și cum ați încercat să răspundeți la necesitățile refugiaților de război?

Ep. Bercea: E o situație înspăimântătoare, tulburătoare pentru nimeni dintre noi nu ne-am așteptat ca în aceste timpuri să mai fie război, cu atât mai puțin în această parte a Europei. Încă din primul moment, eu am primit un telefon de la o doamnă doctor de aici, din Oradea, spunându-mi că ar dori să facă niște colecte, să facă ceva să-i ajutăm pe ucraineni. I-am răspuns că pe moment nu știu ce să fac, dar ne reauzim după un sfert de oră. I-am chemat pe vicarul general și pe directorul de la Caritas și am decis ca prin Caritas să organizăm să se adune atât îmbrăcăminte sau alimente cât și donații în bani. Ca totul să fie organizat. După două zile, am fost sunat și mi s-a spus că vine o familie, șase persoane: au ajuns la Frații Franciscani. Apoi, primesc un alt telefon: au ajuns la Oradea, la Don Orione, alte opt persoane. M-am dus și i-am văzut și pe unii și pe alții: rămâi impresionat de ceea ce vezi pe fețele lor. Cu cei de la Franciscani, care erau veniți de la Odessa, am putut să comunicăm cu o doamnă care vorbea engleza și care lucra în cadrul Exarhatului de la Odessa. Am putut să comunicăm ușor, era greco-catolică, am luat legătura și cu episcopul de la Odessa. Cei de la Don Orione erau persoane cum sunt la Voluntari, lângă București, de care se ocupă tot cei de la Don Orione și i-au adus ca să-i salveze: au transmis aceasta în Ucraina, preoții noștri s-au dus până la frontieră, i-au adus aici pentru o zi și o noapte, apoi i-au dus mai departe [este vorba de orfani și de copii cu dizabilități - n.r.]. Apoi au sosit alte patru persoane pe care le-am cazat într-un apartament. Au plecat, au venit alții. Din aproape în aproape, am reușit să avem un contact cu persoane la care nu ne-am așteptat. Un preot din eparhie mă sună și îmi spune că are disponibilitatea de a primi în parohie. Într-o altă parohie au ajuns treizeci de mame cu copii, tot la un preot de-al nostru. Atunci mi-am dat seama că preoții noștri au o disponibilitate extraordinară, am fost foarte emoționat de atitudinea lor. În acea săptămână era Evanghelia cu Mântuitorul care spune: Veniți binecuvântații Tatălui meu, am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost străin și m-ați primit, am fost însetat și așa mai departe. Se verifică! Oamenii noștri au această disponibilitate. După cum am văzut, apoi, inclusiv la televizor, marea masă a românilor sunt disponibili și este un lucru fantastic. Înseamnă că ceva din sufletul adevărat al românului nu s-a pierdut, ci a rămas! Am un prieten la Constanța care a primit două autocare de evrei din Ucraina, refugiați, și mi-a trimis o înregistrare video în care aceștia își cântau vineri seara rugăciunea de shabat. Este emoționant când îi auzi. Chiar nepoata mea a primit în casă o familie cu trei copii. Au ajuns în 7 martie, iar pe 9 martie a fost ziua băiețelului din această familie: i-au făcut sărbătoare, i-au luat tort și așa mai departe. Eu vă spun lucruri în mic, dar să vedem lucrurile în mare. Noi, aici, la Oradea, în puținătatea noastră, încercăm să facem ceva. Ceea ce este frumos, un lucru extraordinar de mare, este faptul că o familie cu șase copii rămâne aici, la noi. Copiii s-au integrat deja la școală, de la clasa a IX-a până la I-a sau clasa zero. Mai este o familie care dorește să rămână și să lucreze aici, iar noi îi vom ajuta să găsească o locuință stabilă și locuri de muncă. Dincolo de faptul că este o emoție extraordinară, cine s-a gândit vreodată că în secolul XXI, aici, vecinii noștri, o iau pe drumul pribegiei? E ceva când românii noștri s-au dus la muncă, au luat o decizie, s-au hotărât și au plecat, dar altceva este când îți cad bombele în casă și trebuie să fugi. Am văzut la televizor ce dezastru este! E înspăimântător și oprimant sufletește când vezi aici, la vecini, cum se distrug case, biserici, spitale, chiar spitale de copii... Doamne, ce inimă are omul care a ordonat să se facă un război? Tot timpul eu mă rog, și încă de la început ne-am rugat pentru încetarea războiului și pentru pace în lume, pentru ca Spiritul Sfânt să lumineze pe toți conducătorii popoarelor, să le dea gândul bun pentru ca pacea și buna înțelegere, iertarea și conviețuirea normală să revină în Ucraina, iar la ora actuală, între ucraineni și ruși.

A.D. Foarte multă lume este un pic derutată în aceste zile. E greu de pus cap la cap cele care se întâmplă în jurul nostru ca să-și facă o idee cu privire la modul în care am putea să mergem mai departe. În același timp, crește o anumită aversiune, dacă nu chiar un sentiment de ură față de agresori. Cum am putea ajuta oamenii să înțeleagă dintr-o perspectivă creștină aceste evenimente care ne pun la încercare pe noi înșine, dar și credința.

Ep. Bercea: Da, e adevărat. Ne întrebăm fiecare dintre noi: ”Cum, Doamne, permiți să se mai întâmple așa ceva?” Cu toate acestea, nu ne rămâne altceva decât credința, rugăciunea și speranța că, prin puterea și binecuvântarea Tatălui ceresc și prin lucrarea Spiritului Sfânt, toate vor înceta. Trebuie să fim de partea celui care este în suferință și am văzut că românii au fost așa. Apoi, să încercăm să vedem în refugiați o persoană umană care îl poartă pe Cristos cu crucea în spate, care este, este pe drumul crucii. Acești refugiați sunt cu crucea în spate. Acele mici bagaje sunt, de fapt, crucea lor. Pe de altă parte, am văzut soldați ruși care au fost intervievați și se vedea că sunt inocenți. Săracii, sunt nevinovați. Nu trebuie să cultivăm ură împotriva poporului rus,. E adevărat, este o agresiune de o gravitate înspăimântătoare. Nu este vorba de operațiuni militare. Sfântul Părinte a spus-o: este un război adevărat. Ce inimă ai tu când bombardezi un spital de copii? Atunci când toate aceste bombe intră în blocurile de locuințe, ce inimă ai tu? Atunci când vezi câtă lume pleacă, ce inimă ai? Trebuie să ne rugăm pentru ca nu ura să ne domine, ci iertarea, bunătatea, înțelepciunea și înțelegerea. Trebuie să cultivăm aceste valori. Fiecare dintre noi trebuie să fim o lumină. Atunci când ne deschidem ușa casei sau ușa sufletului și dăm ceva pentru oamenii care sunt refugiați, nu facem altceva decât să-i dăm lui Isus. Lui îi dăm bucata de pâine, Lui îi dăm paharul de apă, Lui îi dăm un adăpost și un loc unde să-și plece capul. Mereu am spus că nu putem să mergem pe alt drum decât al iertării și al bunei înțelegeri. Așa trebuie să gândim și așa trebuie să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute. Nouă tuturor, celor care îi primim. Iar pe cei care sunt în pribegie, să-i ajutăm și pe ei să înțeleagă că împotriva lor sunt anumite persoane, că pleacă în pribegie din cauza anumitor persoane, nu din cauza întregului popor rus. De aceea, trebuie să vedem valorile și să facem distincție, după cum spune Mântuitorul, între oi și capre. Numai bunul Dumnezeu ne poate ajuta”.

Să-i ajutăm pe cei care ajută

MĂNĂSTIREA FRANCISCANĂ ”MAICA DOMNULUI”
Str. Spartacus nr. 33A, ORADEA, jud. Bihor
Cod Fiscal: 6073729
Reprezentant: PREOT ROBU IULIAN, OFMConv.
Cont: RO55BTRL 00501205752489XX
Banca Transilvania Oradea

CARITAS EPARHIAL ORADEA
CONT LEI: RO27 BTRL 0050 1205 7261 6902 Banca Transilvania Oradea
CONT EURO: RO10 BTRL 0050 4205 7261 6902 Banca Transilvania Oradea

COMUNITATEA DON ORIONE DIN ORADEA
CONT LEI: RO90BTRLRONCRT0435674701
CONT EURO: RO40BTRLEURCRT0435674701
Reprezentant: PREOT GIACOMELLI VALERIANO
”PENTRU AJUTORAREA REFUGIAȚILOR DIN UCRAINA”
BANCA TRANSILVANIA ORADEA