Francesco Ielpo, noul custode al Țării Sfinte: Cu privirea mereu îndreptată spre Cristos

Ierusalim – Roberto Cetera

Vatican News - 22 iulie 2025. Părinte Ielpo, vă începeți mandatul de custode al Țării Sfinte probabil în cel mai grav moment prin care a trecut acest ținut de la războiul din 1967 încoace, dacă nu chiar din 1948.  În 22 de luni, în Gaza au murit 57 000 de persoane, iar posibilitățile de armistițiu anunțate de multe ori încă nu s-au concretizat.  În Cisiordania, din zi în zi, atacurile coloniștilor devin din ce în ce mai violente. De asemenea, minoritatea creștină suferă din cauza violențelor repetate, precum raidurile coloniștilor asupra satului creștin Taybeh și mai ales bombardarea, joi, 17 iulie, a bisericii parohiei catolice din Gaza, soldată cu 3 morți și 10 răniți.

Da, este o perioadă foarte dificilă, sunt conștient de acest lucru. Și pentru că, după cum știți, prezența noastră nu se limitează doar la o custodie a locurilor sfinte, ci este totodată o prezență pastorală vie alături de creștinii acestui ținut. Și, pe lângă dificultățile obiective, după cum le-am putea numi, există și cele subiective. Adică, sunt foarte conștient de decalajul dintre misiunea care mi-a fost încredințată și resursele modeste ale persoanei mele. Dar văd acest decalaj și ca pe o oportunitate. În sensul că lasă mai mult spațiu pentru acțiunea Duhului Sfânt. Și am încredere în acest lucru mai presus de toate. Pentru că datorăm în primul rând acestei acțiuni a Duhului Sfânt faptul că, timp de 800 de ani, franciscanii au reușit, în ciuda multor adversități, să fie martorii prezenței creștine în țara lui Isus.

Părinte Ielpo, cunoașteți deja foarte bine Țara Sfântă și realitatea Custodiei Țării Sfinte; de altfel, în ultimii ani, ați reprezentat-o în calitatea de delegat în Italia al custodelui Țării Sfinte. V-ați gândit deja la un program de lucru

Intenționez pur și simplu să urmez brazda bine trasată de predecesorii mei. Custodia nu înseamnă custodele, ci dăruirea, efortul și calitățile celor peste 300 de frați care o alcătuiesc și care își îndeplinesc misiunea în cadrul Custodiei. Mai degrabă decât să dirijeze, funcția custodelui este de a pune în valoare talentele bine răspândite în întregul corp al acestei provincii franciscane speciale, după cum a făcut atât de bine, în ultimii nouă ani, părintele Patton. Printre aceste talente, aș sublinia în primul rând caracterul internațional al Custodiei, care include mai mult de cincizeci de naționalități. Sarcina mea este să fac armonioasă această simfonie de vocații și talente.  Apoi, aș sublinia natura misionară specifică a franciscanilor, axată în întregime pe urmarea lui Cristos prin evanghelizare, și care se exprimă aici nu numai prin primirea atâtor pelerini, ci și prin gestionarea parohiilor încredințate de Patriarhia Latină din Ierusalim (parohiile din Ierusalim, Betleem, Nazaret și Jaffa sunt încredințate franciscanilor, n.r.) și, mai ales, prin gestionarea celor 17 școli care, în Israel și Palestina, educă în fiecare an, în spiritul păcii, mii de elevi.  Școlile sunt, fără îndoială, o misiune care se adaugă activităților noastre pastorale. De asemenea, ne ocupăm și de operele de caritate creștină, menite să ușureze suferința celor mai defavorizați din rândul populației palestiniene. Acesta este un domeniu în care suntem cu toții implicați și, în special, părintele nostru Ibrahim Faltas a pornit inițiative foarte importante pentru copii, în aceste luni de război.

Țara Sfântă nu înseamnă doar Ierusalim, Israel și Palestina, ci și Siria, Liban, Iordania, Egipt, Cipru și Rodos.

Chiar înainte de inaugurarea oficială din această după-amiază (21 iulie 2025 n.r.), am dorit să îmi încep misiunea vizitând, în ultimele zile, comunitățile noastre din Siria și Liban. Am fost plăcut surprins de spiritul creștin și de activitatea eficientă a fraților noștri și, cu atât mai mult, de înrădăcinarea și aprecierea de care se bucură în rândul populației din teritoriile lor de misiune. Și nu mă refer doar la aprecierea din partea creștinilor. În Siria, frații m-au însoțit la întâlnirea cu vicarul Patriarhiei Ortodoxe și apoi cu preotul paroh al Bisericii Sfântul Ilie din cartierul Dwelah din Damasc, unde, la 21 iunie, un atac terorist islamist a ucis peste 30 de creștini și a rănit peste 60. Preotul paroh mi-a povestit despre atac și despre enoriașii săi care au fost uciși: despre tânăra fată, prima victimă, ucisă în curtea bisericii în timp ce se îndrepta spre biserică cu o lumânare în mână, și despre tânărul care s-a năpustit asupra teroristului sinucigaș care urma să se arunce în aer., blocându-l înainte de a ajunge la băncile credincioșilor, astfel încât tânărul s-a sacrificat pentru a cruța zeci de alte posibile victime. 

La final, ne-am îmbrățișat ca frații, nu în mod formal, ca semn al unui ecumenism real în contextul unei suferințe comune și sub aceeași cruce. Când frații noștri au organizat apoi o Sfântă Liturghie specială,  pentru prezența mea, am crezut că frica va împiedica mulți oameni să vină; în schimb, biserica a fost plină. Identitatea creștină prevalează asupra identității etnice sau politice. De asemenea, în Liban, am fost martor la marea angajare caritabilă, în timpul bombardamentelor israeliene, a fraților noștri, care au adăpostit numeroase persoane strămutate atât în Beirut, cât și în sud. Admir curajul și spiritul misionar al fraților noștri, atât de puțin cunoscute în Occident.

Ce le cereți fraților dumneavoastră, din rândul Custodiei Țării Sfinte?

Să fie pur și simplu frați buni. Așa cum au fost predecesorii lor, care au păstrat și garantat prezența creștină în Țara Sfântă timp de 800 de ani: cu atenție față de aproapele lor, dar cu privirea mereu îndreptată spre Cristos. În ultimele zile, în timpul acestei călătorii, am meditat mult la noua misiune care mi-a fost încredințată nemeritat, lăsându-mă inspirat în aceste ore de un pasaj din Evanghelie. În prezent, ca și în vremea lui Isus, valurile mării sunt înalte și amenințătoare, iar frica este mare în barcă dar, privindu-l pe Isus mergând pe apă, temerile ucenicilor se atenuează. Petru încearcă să îl imite, dar pare să cedeze. De ce? Pentru că a încetat să se mai uite în ochii lui Isus. Iată, acesta este obiectivul meu personal, dar și cel pe care îl propun fraților noștri: să fim capabili să ne menținem, cu statornicie și fără teamă, privirea asupra lui Isus, mai ales în vremurile de furtună ale lumii noastre. (traducere de A. Mărtinaș)