Declinul prezenței creștine în Orientul Mijlociu

de Leonardo Visconti di Modrone*

Vatican News – 5 septembrie 2025. Declinul prezenței creștine în Orientul Mijlociu pare inexorabil. Ar putea fi interesant să studiem cauzele și consecințele sale în diferite țări și să le comparăm cu cele mai specifice, ale Țării Sfinte. Dacă privim istoria secolului trecut, în întreaga regiune a Levantului, vedem că declinul prezenței creștine a început odată cu căderea Imperiului Otoman și masacrul armenilor în timpul Primului Război Mondial.

După Primul Război Mondial, puterile victorioase, în principal Marea Britanie și Franța, au împărțit teritoriile arabe ale Imperiului Otoman prin "sistemul de mandate" al Ligii Națiunilor, creând state precum Irak, Transiordania (ulterior Iordania), Palestina (sub mandat britanic), Siria și Liban (sub mandat francez). Aceste noi entități statale, adesea cu granițe trasate artificial, nu reflectau întotdeauna realitățile etnice și religioase locale, semănând semințele unor conflicte viitoare. Căderea Imperiului Otoman nu a reprezentat, așadar, doar sfârșitul unei entități politice, ci un eveniment decisiv care a redesenat harta și istoria Orientului Apropiat, dând naștere la provocări și conflicte care persistă până în prezent.

Exodul continuu al creștinilor din Levant s-a accelerat în timpul războiului civil libanez, succesiv cu dizolvarea regimului lui Saddam Hussein, apoi cu apariția ISIS și, în cele din urmă, cu căderea regimului Assad, în Siria. În Țara Sfântă, acest fenomen este în mare parte o consecință a conflictului israeliano-palestinian.
Cauzele acestui fenomen pot fi găsite, în general, în războaie, persecuții și discriminări, precum și în sentimentul crescând de instabilitate cauzat de căderea regimurilor care, într-un fel, protejau status quo-ul pentru creștini. Pe lângă violență, persecuție și conflicte, există și motive socio-economice, precum și speranța multor creștini de a obține condiții de viață mai bune în țările occidentale care îi primesc. De ce este îngrijorător acest fenomen?

Pentru un creștin, răspunsul este evident: aceasta este țara în care s-a născut credința noastră. Dar pentru ceilalți? Pentru ceilalți, inclusiv pentru musulmanii moderați, plecarea creștinilor ar trebui privită cu îngrijorare, deoarece într-o societate complexă precum cea din Orientul Apropiat, creștinii, care se disting prin confesiunile și riturile lor, sunt în mod tradițional elemente de dialog și moderație și fundamentul unei coexistențe care nu este întotdeauna ușor de realizat. Dar în fiecare țară, acest fenomen a avut elemente comune și nuanțe diferite.

Liban

Declinul prezenței creștine în Liban este un fenomen complex, cu multiple cauze, care își are rădăcinile în istoria recentă și în dinamica socio-politică a țării. Valurile de emigrare au început încă din secolul al XIX-lea și s-au intensificat în secolul al XX-lea odată cu sfârșitul mandatului francez, dar au atins apogeul odată cu războiul civil libanez (1975-1990), care a provocat o profundă divizare în cadrul comunității creștine. Violența, distrugerile și incertitudinea cu privire la viitor au determinat zeci de mii de creștini să caute refugiu în străinătate. La acestea s-au adăugat crize economice recurente, corupție și tensiuni cauzate de ascensiunea islamismului radical. Creștinii din Liban au avut, de asemenea, o rată a natalității mai scăzută decât populația musulmană, în special populația șiită. Acest lucru, combinat cu emigrația, a modificat treptat echilibrul demografic care, în trecut, îi vedea pe creștini în majoritate sau la egalitate cu alte comunități. Acest lucru a avut implicații politice.

Constituția libaneză, care atribuie președinția unui creștin maronit, a fost concepută într-o perioadă în care creștinii constituiau majoritatea. Schimbările demografice au făcut ca această structură să devină din ce în ce mai dificil de menținut din punct de vedere politic, alimentând tensiunile. Implicarea Libanului în conflictele regionale, precum conflictul israeliano-palestinian și războiul civil din Siria, a avut un impact direct asupra securității și stabilității țării, cu consecințe devastatoare pentru comunitatea creștină, care s-a simțit din ce în ce mai izolată și expusă riscurilor. În timpul războiului civil, rivalitățile dintre diferite facțiuni creștine au slăbit coeziunea și influența politică a acestora, făcând comunitatea creștină mai puțin capabilă să acționeze ca un bloc unit în fața provocărilor externe cu un impact profund asupra identității sale și asupra stabilității politice a țării, care se baza pe un echilibru între diferite confesiuni religioase.

Irak

Conflictul din Irak și înlăturarea lui Saddam Hussein au avut un impact devastator asupra populației creștine. Deși regimul lui Saddam nu era democratic, acesta menținea un anumit grad de stabilitate care garanta "protecția" minorităților religioase, inclusiv a creștinilor. Odată cu căderea regimului, situația s-a deteriorat dramatic, creștinii fiind din ce în ce mai marginalizați și persecutați. Acest lucru a dus la un exod în masă: se estimează că înainte de 2003 existau peste 1,5 milioane de creștini. În anii următori, numărul lor a scăzut la câteva sute de mii, existând riscul real ca aceștia să dispară cu totul. Ei au devenit o țintă ușoară pentru grupurile extremiste și milițiile sectare, fiind victime ale atacurilor asupra bisericilor, răpirilor și crimelor. Sosirea ISIS a agravat și mai mult situația, provocând un exod în masă din Câmpia Ninive, centrul prezenței creștine în Irak. Vidul de putere a permis ascensiunea forțelor extremiste și a destabilizat delicatul echilibru interetnic și interreligios din țară, transformând populația creștină într-o minoritate persecutată și în mare parte dezrădăcinată.

Siria

În mod similar, în Siria, sfârșitul regimului Assad, care proteja într-o oarecare măsură creștinii, a avut un impact complex asupra populației creștine, care se confruntă acum cu un viitor incert. În ciuda promisiunilor noilor lideri guvernamentali, au avut loc numeroase incidente de violență sectară, atacuri și discriminare pe motive religioase, ceea ce a determinat un număr tot mai mare de creștini să părăsească țara. Populația creștină, care număra aproximativ două milioane de persoane înainte de conflict, s-a redus drastic. Incertitudinea nu a diminuat cu totul un anumit optimism prudent, iar în unele orașe, precum Alep, se observă semne de redresare lentă, creștinii manifestându-și angajamentul de a promova dialogul între diferitele facțiuni și de a redeschide biserici, școli și spitale.

Iordania

Deși țara este considerată una dintre cele mai tolerante, din regiune, față de creștini, care se bucură de un anumit grad de libertate religioasă și de o poziție relativ privilegiată în structura socială și economică a Iordaniei, procentul acestora raportat la populația totală a scăzut dramatic de-a lungul timpului. În anii '50, creștinii reprezentau aproape 30% din populație. Astăzi, estimările variază, dar se situează între 2,8% și 6%. Scăderea se datorează în principal imigrației musulmane puternice, care a redus procentul creștinilor, dar și valurilor puternice de emigrare a creștinilor și anumitor forme izolate, dar frecvente, de discriminare, în special împotriva creștinilor convertiți de la islam sau în cazurile de căsătorii mixte, situații care își au rădăcinile în sistemul tribal al țării. În comparație cu alte țări din Orientul Mijlociu, Iordania are o situație mai bună pentru creștini, dar scăderea numărului acestora este reală.

Palestina

În cele din urmă, în ceea ce privește Palestina, declinul prezenței creștine a fost cauzat de o varietate de factori, primul dintre aceștia putând fi atribuit situației de conflict, violență și instabilitate politică. Pe lângă victimele directe ale conflictului din Gaza, fie că este vorba de violență armată, foamete sau boli, există tensiuni și abuzuri continue în Cisiordania, care au creat un climat de insecuritate, determinându-i pe  mulți creștini, care au avut posibilitatea, să emigreze în căutarea unei vieți mai bune. Atacurile și violențele împotriva lor din partea grupurilor extremiste au crescut odată cu intensificarea conflictului. Ocuparea teritoriilor, exproprierile de către coloniști, și restricțiile privind libertatea de mișcare impuse de autoritățile israeliene (cum ar fi construirea zidului de separare) au făcut viața de zi cu zi extrem de dificilă pentru creștinii palestinieni, limitându-le accesul la muncă, educație și chiar la propriile familii. Demolarea caselor palestiniene și vandalizarea sistemelor de alimentare cu apă ale unor sate întregi sunt rezultatul unui plan clar de a-i îndepărta pe palestinieni de pe teritoriu și de a crea spațiu pentru așezările israeliene. (...) Toleranța justiției israeliene față de violențele dovedite comise de colonizatori împotriva populației palestiniene și absența oricărei perspective de încetare a acestei situații au generat un profund sentiment de disperare, în special în rândul tinerilor creștini, care se simt din ce în ce mai "nedoriți" pe pământul strămoșilor lor și caută oportunități în altă parte. Războiul psihologic este o parte integrantă a acestei strategii care vizează eliberarea de spațiu pentru așezările israeliene și duce la o creștere semnificativă a internărilor în spitale a victimelor violenței psihologice.

Pe lângă violențele din Gaza și extinderea colonizării în Cisiordania, există o criză economică semnificativă care afectează majoritatea populației creștine din Betleem și Ierusalim, care depinde de activitățile de ospitalitate legate de pelerinaje. Războiul, care a urmat crizei pandemice, a accentuat prăbușirea dramatică a numărului de pelerini, lăsând mii de oameni fără sursă de venit. Multe permise de muncă pentru palestinieni au fost revocate de autoritățile israeliene. Mulți lucrători creștini palestinieni au fost înlocuiți de imigranți din alte părți ale lumii. Nu în ultimul rând, există atacuri directe asupra libertății de cult, acte de violență și discriminare împotriva persoanelor, precum și profanarea bisericilor, a simbolurilor religioase și a cimitirelor de către elemente extremiste, în special din cadrul iudaismului ultraortodox, care au contribuit la crearea unei situații de amenințare constantă pentru creștini.

În termeni generali, se poate spune că, odată cu declinul prezenței creștine, Orientul Apropiat riscă să se confrunte cu o instabilitate crescută, mai ales că niciun stat nu se poate considera izolat, ci trăiește într-o realitate de strânsă interconectare. Țara lui Isus, în special, unde s-a născut credința noastră, are un motiv în plus să se teamă de acest fenomen și să încerce să-l oprească. Absența prezenței creștine ar risca să reducă locurile predicării și pătimirii Domnului nostru Isus Cristos la simple situri arheologice sau turistice. Dar, într-un sens mai larg, izolarea și marginalizarea sa de către orice fundamentalism religios privează întreaga regiune de o sursă de echilibru social și, în ultimă instanță, politic.

Comunitatea creștină privește, așadar, la Ordinul ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim ca la o sursă indispensabilă de sprijin. Trebuie să răspundem în mod responsabil la acest pericol, în cadrul misiunii care ne-a fost încredințată de Sfântul Părinte, aceea de a sprijini prezența creștină în Țara Sfântă. Trebuie să devenim conștienți de acest fenomen și să studiem modalități eficiente de a-l combate. În acest context, apelul Patriarhului Latin de Ierusalim și Mare Prior al Ordinului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, de a depune toate eforturile în formarea educațională a tinerelor generații și în oferirea de oportunități de muncă decente pare mai mult decât justificat: numai cu acest sprijin, precum și cu rugăciunile noastre, această mică minoritate, dar esențială, de credincioși va putea dezvolta forța și stima de sine necesare pentru a înțelege semnificația prezenței lor ca creștini în aceste Locuri Sfinte. Acest lucru necesită un angajament din ce în ce mai puternic din partea Ordinului ecvestru al Sfântului Mormânt, alături de patriarh, în rolul său formativ, educativ și de asistență socială, revizuind, dacă este necesar, formele de sprijin umanitar și de gestionare a situațiilor de urgență.

*Guvernator general al Ordinului ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim