Consideraţii omiletice la Duminica a 33-a de peste an (C): Aşteptarea venirii Domnului în slavă

(Vatican News – 16 noiembrie 2025) E Ziua Domnului. Suntem la sfârşitul Anului bisericesc care se încheie duminica viitoare cu sărbătoarea lui Isus Cristos, Regele Universului. Astăzi, sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ne îndreptă atenţia spre „lucrurile cele mai din urmă ale omului” (τὰ ἔσχατα τοῦ ἀνθρώπου – novissima hominis). Căci trece chipul acestei lumi. Textele sacre despre „lucrurile din urmă ale omului” pot trezi gânduri tulburătoare şi sentimente confuze de spaimă şi pesimism. Însă, o tresărire spirituală din amorţeala vieţii cotidiene este salutară pentru toţi. Să trăim deci cu bucurie sărbătoarea săptămânală a Paştelui, având în vedere ţinta luminoasă a venirii Domnului în slavă ca să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi.

1. Gânduri de pace, nu de nenorocire

La începutul Liturghiei duminicale Domnul spune prin profetul de demult: „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni” (cf. Ier 29,11.12.14). Profetul Ieremia se adresa din Ierusalim evreilor deportaţi în robia babiloniană. Mesajul său este şi pentru noi care alcătuim poporul Noului Legământ. În situaţia de criză şi dezorientare socială generalizată, cuvântul lui Dumnezeu este adevărat balsam pentru omul rănit şi zbuciumat lăuntric. Şi cu noi Dumnezeu are gânduri bune de pace şi de mângâiere. Însă viaţa rămâne un capital inestimabil pe care Dumnezeu îl încredinţează fiecăruia de pentru a-l administra judicios şi responsabil şi de aceea nu trebuie irosit.

2.  Obiecţii: Degeaba îl slujim pe Dumnezeu!... Ce folos avem?

Încotro merge şi unde sfârşeşte viaţa umană? Ce ne aşteaptă dincolo de moarte? Încotro se îndreaptă cursa anilor şi a timpului? Sunt întrebări pe care le simţim cu toţii. Unii răspund prin a înăbuşi problema, alţii dau răspunsuri insuficiente; gândiţi-vă la răspândirea magiei, a horoscoapelor, a astrologiei. Sunt răspunsuri false la probleme adevărate, Noi căutăm în Dumnezeu răspunsul la întrebarea despre viitorul omului. Dumnezeu este unicul care poate răspunde. Astăzi, prima lectură luată din cartea profetului Malahia vorbeşte despre „Triumful celor drepţi în Ziua Domnului”. Era o vreme când mulţi iudei ridicau obiecţii zicând: „Degeaba îl slujim pe Dumnezeu! Ce câştig că păzim ceea ce este de păzit al său şi că umblăm jelind înaintea Domnului oştirilor? Acum, noi îi socotim fericiţi pe cei mândri; ba chiar se consolidează cei care săvârşesc răzvrătire; mai mult, îl încearcă pe Dumnezeu şi totuşi scapă” (Mal 3,14-15). Este aceeaşi veche obiecţie: chiar şi astăzi, în momentele de îndoială şi descurajare:  „Degeaba îl slujim pe Dumnezeu!... Ce folos avem?”

3. Lucrurile se lămuresc în „Ziua Domnului”

Profetul răspunde cu un anunţ de credinţă, un anunţ care priveşte viitorul. Vorbeşte despre ziua Domnului în imagini vii, când istoria lumii va fi transformată şi purificată. Atunci „veţi vedea deosebirea dintre cel drept şi cel răzvrătit, dintre cel care-l slujeşte pe Dumnezeu şi cel care nu-l slujeşte. Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri şi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava. Îi va arde ziua care vine, zice Domnul Sabaót, încât nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii, iar vindecarea va [veni] pe aripile sale” (cf. Mal 3,19-20a: prima lectură). În aceste cuvinte ale profetului avem admiterea umilă a gravităţii faptelor istoriei umane. Se recunoaşte situaţia de injustiţie în care se mişcă istoria, dar există o speranţă. Dumnezeu rămâne Dumnezeu şi va veni ziua triumfului celui drept care se  bazează pe Dumnezeu. Scripturile ne spun că „ziua Domnului” va veni rapid, asemenea unui hoţ noaptea, deci oamenii trebuie să vegheze şi să fie pregătiţi pentru venirea ei în orice moment. Pe lângă faptul că este un timp al judecăţii, va fi şi un timp al mântuirii. Împlinirea finală a profeţiilor cu privire la ziua Domnului va veni la sfârşitul istoriei, când Dumnezeu, cu putere măreaţă, va pedepsi răul şi îşi va împlini promisiunile.

4.  Incredibil: Templul va fi distrus

Evanghelia duminicală (Lc 21,5-19) reia aceeaşi problemă şi o luminează cu un răspuns mai detaliat deoarece, în Cristos, Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce reţine util pentru drumul vieţii noastre. Discursul lui Isus despre sfârşitul lumii este provocat de o împrejurare. După lunga călătorie începută în Galileea Isus se află în Ierusalim. Aici, unii vorbeau cu admiraţie despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase şi daruri. Atunci Isus le-a zis: "Vor veni zile în care din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus!" Ceva incredibil şi halucinant pentru ascultători! Este lesne de înţeles descumpănirea lor, când îl aud pe Isus spunând că Ierusalimul va fi distrus iar templul pe care îl admirau şi de care erau mândri, avea să fie redus la un cumul de dărâmături. Pentru evrei Ierusalimul era „cetatea marelui Rege” (Ps 47/48,3), adică a lui Dumnezeu iar Templul era locul prezenţei sale în Israel. Deci, nu putea fi distrus. Distrus de către cine? Se întrebau. De către păgâni? Lucru imposibil. Oricine ar fi spus, cum a făcut Isus, că un război împotriva romanilor s-ar fi soldat cu distrugerea templului din Ierusalim, ar fi fost considerat ca un nesăbuit de neluat în seamă. Ar fi ca unul care astăzi ar striga în mulţimea adunată în Piaţa San Pietro din Roma: „Vedeţi această cupolă a lui Michelangelo şi Vaticanul care o înconjoară şi acest Oraş plin de istorie? Ei bine, din tot ce vedeţi nu va rămâne piatră peste piatră căci totul va fi distrus”. Acesta este contextul în care Isus vorbeşte despre venirea Zilei Domnului.

5. Lumea prezentă va fi purificată şi transformată

Căderea unui mare oraş sau a unui imperiu provoacă în toţi o descumpănire enormă, un pesimism general despre soarta întregii lumi. Se poate astfel înţelege dezorientarea totală a ascultătorilor lui Isus, când le-a spus că Ierusalimul va fi distrus iar templul pe care îl admirau va fi transformat în ruină. Dar Isus nu se lasă derutat de uimirea ascultătorilor ci continuă să vorbească despre sfârşitul timpurilor caracterizate de calamităţi naturale, cutremure de pământ, pe alocuri epidemii şi foamete, fapte înfricoşătoare şi semne terifiante în cer, războaie, răscoale şi persecuţii pe pământ. Apoi îi avertizează pe ascultători să nu se lase înşelaţi de cei care răspândesc profeţii catastrofale despre sfârşitul lumii. Adevăratul dezastru apocaliptic nu este distrugerea unui oraş, a unui imperiu, nici chiar a lumii prezente. Lumea prezentă va fi purificată şi transformată. Nu zidurile salvează, ci „gândurile de pace” ale Domnului care îndeamnă: „Întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră!” (Lc 21,28b). „Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele” (Lc 21,19).

6. Timp de mărturie şi semne de avertizare

Discipolii l-au întrebat pe Isus: "Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?"  Isus nu răspunde la aceste două întrebări, dar foloseşte ocazia pentru a îndrepta atenţia discipolilor în alte direcţii.. Ei trebuie să ştie bine ce îi aşteaptă şi cum trebuie să se comporte. Iată ce Isus consideră important pentru discipolii săi. Drept care răspunsul său este o împletire de evenimente şi avertismente, sugerate şi aluzive, dar clare.

7. Evenimente de înfruntat

Profeţi falşi vor pretinde că vorbesc în numele lui şi asigură că sfârşitul este aproape; vor fi războaie şi revoluţii, popor împotriva altui popor şi stat împotrva altui stat, cutremure de pământ, foamete şi epidemii, persecuţii. El le-a zis: "Vedeţi să nu fiţi înşelaţi, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: «Eu sunt!» şi: «Timpul este aproape!» Nu mergeţi după ei! Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!" Apoi le spunea: "Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi a guvernanţilor din cauza numelui meu. Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le vor putea rezista şi nici răspunde! Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi;  veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele" (Lc 21,8-19). Deci trei tipuri de evenimente - erezii, războaie şi persecuţii – care nu epuizează panorama istoriei şi contradicţiile ei, dar pe care Isus le consideră ca situaţii tipice şi obişnuite, situaţii pe care discipolul trebuie să fie pregătit să le înfrunte.

8. Avertismente de luat în seamă

Urmează avertismentele, puţine şi simple, dar clare. Acestea sunt: „Vedeţi să nu fiţi înşelaţi” de eretici şi impostori, „nu mergeţi după ei”, „nu vă temeţi”, „nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra”. Asta e tot, dar este mult. Ucenicul rămâne ancorat în cuvintele Învăţătorului său şi nu are nevoie de altceva. Noutăţile nu-l atrag, nici nu cedează previziunilor celor care pretind să cunoască viitorul. Pentru a se orienta îi sunt îndeajuns cuvintele lui Isus. În faţa războaielor şi a angoaselor care zbuciumă lumea, ucenicul nu-şi face iluzii, nici nu cade în forme facile de optimism, rămâne totuşi în esenţă calm, capabil să gândească şi să acţioneze. În faţa persecuţiilor nu se preocupă de propria apărare pentru că ştie că cel care îl va apăra va fi Duhul lui Dumnezeu. Nu recurge la violenţă nici la advocaţi abili. Şi în felul acesta transformă persecuţia în prilej de mărturie, adică într-un loc în care se poate manifesta puterea lui Cristos şi eficacitatea Cuvântului său. Să notăm în fine că partea evenimentelor se încheie cu o ultimă promisiune, cea mai importantă: „Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele". Aici stă credinţa ucenicului, motivul biruinţei sale asupra fricii.

9. Aşteptarea Domnului, activă şi responsabilă

În loc de a căuta în zadar să ghicim ce se va întâmpla în viitor, este mai bine să trăim în mod responsabil timpul prezent, cum avertizează apostolul Paul: „Am auzit că unii dintre voi trăiesc în trândăvie, umblă încolo şi încoace, fără să facă nimic. În Domnul Isus Cristos acestora le poruncim şi le punem în vedere: să muncească în linişte şi să mănânce pâinea agonisită de ei!” (cf. 2Tes 3,7-12: lectura a doua). Apostolul vorbeşte despre „pâinea” câştigată cinstit prin trudă, după exemplul dat de el: „Noi n-am umblat în neorânduială între voi, nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba, ci am lucrat cu trudă şi osteneală, noaptea şi ziua, ca să nu fim povară pentru nimeni dintre voi”. De fapt apostolul aflase că unii dintre creştini din Tesalonic „umblau în neorânduială, nelucrând nimic, ci amestecându-se peste tot”. Aceştia leneveau sub pretext că aşteaptă sfârşitul şi întoarcerea iminentă a Domnului, de aceea îşi ziceau că nu are rost să mai muncească. Unora ca aceştia apostolul le porunceşte şi îi sfătuieşte în Domnul Isus Cristos să-şi mănânce pâinea proprie, muncind în linişte. Le aminteşte dispoziţia dată când era la ei: „dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” Cu alte cuvinte, aşteptarea parusiei lui Isus nu scuteşte de la angajarea în această lume, ci dimpotrivă creează responsabilitate în faţa judecătorului divin cu privire la lucrarea noastră în această lume. Tocmai aşa creşte responsabilitatea noastră de a munci în şi pentru această lume.

10. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele

Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa" (cf. Lc 21,13-19), adică veţi fi mântuiţi. Aceste cuvinte ale lui Isus au fost de mare încurajare pentru toate generaţiile de creştini. Aşa cum atestă Actele martirilor ajunse până la noi, bărbaţi şi femei de toate vârstele şi de orice condiţie socială, chiar şi persoane fragile, omeneşte vorbind, încrezându-se în promisiunile lui Isus au găsit curajul şi cuvintele potrivite pentru a mărturisi credinţa lor înaintea judecătorilor adesea inumani şi cruzi. În viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscop al Constantinopolului (+ 407) se citeşte că împăratul Arcadius, voind să scape de el şi cerând sfatul unui înţelept din imperiu, acesta i-a zis: „Dacă îl vei trimite pe episcopul Ioan în exil, nu se va tulbura, deoarece patria lui este lumea întreagă, Dacă îl vei priva de bunurile sale materiale, nu-i vei dăuna lui ci săracilor, cărora le aparţin bunurile sale. Dacă îl vei arunca în lanţuri, el le va săruta. Dacă îl vei condamna la moarte, va fi fericit să moară pentru credinţa sa. Dacă vrei să-l loveşti cu adevărat, atunci trebuie să-l faci să păcătuiască. Este singurul lucru de care se teme”.

11. Iată de ce trebuie să vă temeţi

Creştinul se teme de păcat, căci păcatul îl separă de Isus, iar în Isus este viaţa, mai mult „El este viaţa veşnică” (1In 1,2; 5,20). A se teme de altceva, de catastrofa finală care probabil nu-l va atinge, sau de bătrâneţe, de boală, de singurătate, de moarte, înseamnă că preţuim mai mult viaţa aceasta, decât pe cealaltă, mai mult lumea decât pe Dumnezeu. Suntem susţinuţi în toate de promisiunea lui Isus de siguranţă şi îndemn: „Nici un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Rămâneţi statornici şi veţi dobândi viaţa" (Lc 21,18-19).

12. Cântarea psalmistului

Potrivit psalmistului biblic venirea Domnului va fi o sărbătoare ce va da glas întregii creaţii prin armonia sunetelor şi melodia cântărilor: „Domnul va veni să judece toate popoarele cu dreptate. Cântaţi Domnului imnuri cu harpa, cu harpa şi în cântări de psalmi! Sunând din trompetă şi din corn, strigaţi de bucurie în faţa Domnului, regele nostru! Să vuiască marea şi tot ce cuprinde ea, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea! Toate râurile să bată din palme şi munţii să tresalte de bucurie împreună în faţa Domnului care vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire” (cf. Ps 97/98,5-9: psalmul responsorial).

13. Rugăciunea Bisericii

Prin Cristos Domnul vieţii spunem cu încredere: Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te urmăm mereu cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată” cu bucurie şi pace, statornici în credinţă.
(Radio Vaticana – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 14 noiembrie 2025)