40 de ani de la moartea Venerabilului Martin Benedict, tămăduitor trupesc și sufletesc

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 6 iulie 2026. Martin Benedict este descris ca un om cu o dublă vocație: de medic și de preot, însă ambele chemări se suprapun perfect în vocația la sfințenie, chemare pe care Dumnezeu o adresează fiecăruia prin botezat și căreia doctorul-preot Benedict i-a răspuns pe deplin.

Dacă cineva s-ar întreba care dintre cele două vocații a fost mai întâi, cea de medic sau cea de preot, cronologic vorbind s-ar putea crede că profesia de medic a avut prioritate, dat fiind că Venerabilul Benedict a absolvit Facultatea de Medicină în 1957, fiind sfințit preot abia în 1980, la distanță de 23 de ani, când avea 49 de ani.

Preoția, o dorință care i-a precedat nașterea

Însă, din cartea "Când credința poate costa viața. Istoria medicului preot Martin Benedict", scrisă de jurnalistul și scriitorul italian Angelo Montonati, publicată atât în România, în 2017, la Editura Serafica, cât și în Italia, la Editura Belforte, aflăm că – în cazul lui Martin Benedict – dorința de a fi consacrat lui Dumnezeu i-a precedat existența pământească. Departe de a fi o metaforă, această afirmație se referă la o mărturie – relatată în cartea citată (pagina 32) – despre părinții lui Martin, Petru și Magda, care la puțin timp după căsătorie au mers pe jos, de la Galbeni la Miercurea Ciuc, la sanctuarul marian din Șumuleu Ciuc, pentru a cere harul ca unul dintre fiii care aveau să se nască să fie un consacrat Domnului. Iar dorința le-a fost îndeplinită chiar îndoit. Mai înainte ca Martin să devină preot, un alt copil al soților Benedict – Varvara – a ales viața consacrată, intrând în congregația Surorile Franciscane Sărace ale Sfintei Familii (cunoscută și sub numele Surorile din Mallersdorf).

Martin a urmat școala primară la Galbeni, între 1938 și 1945, intrând succesiv la Seminarul franciscanilor conventuali din Hălăucești, unde a studiat timp de trei ani.
A fost nevoit să întrerupă studiile la Hălăucești, odată cu începutul persecuției Bisericii Catolice sub regimul comunist, terminându-și studiile liceale la Bacău și înscriindu-se la Facultatea de Medicină a Universității din Iași, în 1951, unde a absolvit studiile în 1957. Însă, dorința de a deveni preot nu avea să-l părăsească, găsindu-și împlinirea în clandestinitate, în vremuri de restriște, când preoția în rândul clerului Bisericii Catolice era privită cu suspiciune de regimul totalitar. Cu atât mai mult era considerat "suspect" un medic care, deși avea o profesie demnă de tot respectul, ținuse cu tot dinadinsul să devină și preot. Pentru cei care-și câștigau existența din delațiune trebuia să existe un motiv ascuns, precum "spionajul în favoarea Vaticanului", o acuzație devenită  "slogan", în cazul acuzațiilor împotriva preoților catolici anchetați în timpul regimului totalitar din România. 

Însă, în ciuda pericolelor, medicul Benedict avea să devină și preot, pentru a da mărturie despre Cristos în mijlocul bolnavilor de care se îngrijea, spovedindu-i, administrându-le Sfântul Maslu, rugându-se pentru ei pe patul de moarte.

După ce a devenit medic, Martin a continuat legătura cu Frații Minori Conventuali, reluându-și pregătirea pentru consacrarea călugărească și hirotonirea preoțească. A urmat noviciatul în secret și a depus voturile temporare în 1976, și pe cele solemne în 1979, fiind sfințit preot la 14 septembrie 1980, la Slănic Moldova.

Deși s-a aflat mereu sub stricta supraveghere a Securității în timp ce activa ca de medic la Spitalul din Onești, Martin Benedict celebra zilnic Sfânta Liturghie în propriul apartament, continuând să frecventeze în mod normal parohia, pentru a nu da de bănuit Securității. Însă, în timpul pelerinajului la Roma, organizat cu ocazia beatificării călugărului capucin român IeremiaValahul, serviciile secrete au descoperit că era și preot, de atunci începând pentru el o perioadă de grea persecuție, durată trei ani, până la moartea sa, pe 12 iulie 1986.

Un autentic și emoționant portret uman și spiritual

Un autentic și emoționant portret uman și spiritual al doctorului-preot Benedict este oferit și de filmul documentar "Dosarul Martin Benedict. Interzis să crezi", regizat și produs de Adriana Răcășan. Filmul a fost prezentat în avanpremieră absolută la Filmoteca Vaticanului, pe 25 iunie a.c., în cadrul unui edificator eveniment organizat de SIGNIS România -Asociația Catolică pentru Comunicare, în colaborare cu Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Departamentul pentru Comunicare al Sfântului Scaun.

La realizarea filmului a participat și actorul Dan Ursu, care l-a întruchipat pe medicul și preotul Benedict, ajutându-ne să captăm trăsăturile portretului uman, profesional și spiritual care au făcut din doctorul-preot Benedict un model de credință, iubire și jertfă de sine.

"În această seară" – a spus domnul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun înaintea vizionării filmului –  "nu ne-am adunat doar pentru a vedea un film, ci pentru a înțelege ce înseamnă să dai mărturie. Ne aflăm în fața unei vieți care ne pune față în față cu libertatea, memoria și modul nostru de a înțelege credința atunci când aceasta este pusă la încercare".

Generozitatea unei realizări demnă de Venerabilul Martin Benedict

Trebuie subliniat că reușita acestui film, demn de memoria unui om exemplar,  se datorează în mare parte generozității unor persoane care, în mod voluntar, au dăruit din timpul, energia și profesionalitatea lor pentru realizarea documentarului.

Filmul a fost realizat grație interviurilor cu martori și experți, al materialelor de arhivă și al reconstituirilor istorice (așa-numitele reenactments).

Apreciată de numeroșii spectatori, prezentarea la Vatican a filmului "Dosarul Martin Benedict. Interzis să crezi" a fost însoțită de câteva reflecții care au pregătit, au predispus publicul în vederea vizionării filmului. În cadrul prezentării, au luat cuvântul: Claudia Di Giovanni,  directoarea Filmotecii Vaticane; fratele Igor Salmič, vicar general al Ordinului Fraților Minori Conventuali; Excelența Sa George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun; părintele Francisc Ungureanu, președintele SIGNIS România; fratele Eusebiu Bejan OFMConv, vice-postulator al cauzei de beatificare a lui Martin Benedict și Adriana Răcășan, producătoare și regizoare care, după vizionarea filmului, a răspuns la întrebările publicului.

La evenimentul de la Filmoteca Vaticană, moderat de fratele Silvestru Bejan OFMConv, a participat și fratele Tomasz Szymczak, secretarul general al Ordinului Fraților Minori Conventuali și fratele Raimundo Valdo Nogueira, postulatorul general al aceluiași Ordin.

"Medicul dătător de arginți"

După participarea la prezentarea filmului, un coleg german de la cotidianul L’Osservatore Romano, impresionat de figura Venerabilului Benedict, mi-a spus: "Trebuie neapărat să-i cerem să ne mijlocească obținerea harurilor trebuincioase". Și avea dreptate.

Da, Martin Benedict era un MEDIC care – în spitalele în care a lucrat, la Răducăneni, Tătăreni, Bacău și, la Spitalul din Onești, din 1962 până la moarte, în 1986 – alterna mânuirea stetoscopului cu cea a rozariului, participa zilnic la Sfânta Liturghie și dialoga des cu Isus, îngenuncheat în fața Tabernacolului, își îndeplinea misiunea de doctor îngrijindu-se nu doar de nevoile trupești ale pacienților ci și de trebuințele lor sufletești și materiale, susținea viața în mod concret, ajutându-le pe pacientele care aveau intenția să recurgă la avort să se convingă să nu comită un act atât de grav. Doctorul Benedict le sprijinea din punct de vedere medical, spiritual și material pentru a duce sarcina până la capăt și nu făcea aceasta din motive ideologice, pentru a susține natalitatea, ci pentru a nu încălca porunca lui Dumnezeu: "Să nu ucizi". Nu este oare acesta un adevărat act de eroism?

Deși i se potrivește sintagma "medicul fără de arginți", deoarece a trăit efectiv votul franciscan al sărăciei, medicului Martin Benedict i s-ar potrivi și expresia "medicul dătător de arginți", deoarece, din salariul lui dădea bani pacienților care se confruntau și cu dificultăți materiale, nu doar de sănătate.   

O voce clară, decisă, neînfricată, destinată să rămână

Au trecut două săptămâni de când am văzut documentarul "Dosarul Martin Benedict. Interzis să crezi", al regizoarei Adriana Răcășan, și încă n-am încetat să mă gândesc la exemplul acestui Venerabil român. Poate și dintr-un soi de defect profesional radiofonic, cel de a memoriza și de a recunoaște cu ușurință vocile persoanelor, mi-a rămas în minte vocea lui Martin Benedict care, la Sfânta Liturghie de beatificare a lui Ieremia Valahul, din 30 octombrie 1983, din Piața San Pietro, citește una din rugăciunile credincioșilor: pentru Biserica și preoții din România. El avea să includă în intenția de rugăciune, din proprie inițiativă, și persoanele consacrate din țara noastră. Era îmbrăcat în costum popular și, vă rog să mă credeți, rar poți auzi o voce care să răsune cu atâta forță și convingere. Vocea lui Martin Benedict era vocea unei credințe puternice, neînfricată, clară și neândoielnică, în vremuri de restriște. O voce destinată să rămână.