Nicaragua. Expulzate, cel puțin 261 de persoane consacrate
Vatican News – 9 septembrie 2025
Cel puțin 261 de persoane consacrate – episcopi, preoți, călugări, călugărițe și seminariști - au fost expulzate din Nicaragua prin deciziile luate în ultimii ani de guvernul condus de președintele Daniel Ortega: a denunțat recent organizația ”Colectivo Nicaragua Nunca Más”.
Pe lista celor expulzați, amintește organizația pentru drepturile omului în raportul intitulat ”Fe bajo fuego”, preluat de agenția EFE, se află președintele Conferinței episcopale a țării, monseniorul Carlos Enrique Herrera Gutiérrez, și episcopii Silvio José Báez Ortega, Rolando José Álvarez Lagos și Isidoro del Carmen Mora Ortega. Raportul menționează, totodată, expulzarea, în martie 2022, a nunțiului apostolic, monseniorul Waldemar Stanisław Sommertag, și a aproximativ 140 de preoți din diferite dieceze din Nicaragua.
Lista cuprinde, de asemenea, peste 90 de călugărițe, vreo zece seminariști și trei diaconi. Organizația menționează închiderea, între 2018-2025, a 5.609 de asociații non-profit, din care 1.294 sunt de origine religioasă. A fost oprită și activitatea a 54 de mijloace de comunicare, televiziuni și posturi de radio, dintre care 22 aveau un caracter religios. Măsuri asemănătoare au afectat în această perioadă și activitatea altor confesiuni, în special a mai multor pastori și lideri neoprotestanți.