Un parcurs spiritual cu reflecțiile papei Francisc

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
25 februarie 2025 – Vatican News. Un text pentru a face un parcurs spiritual, individual și comunitar, însoțit de reflecțiile Sfântului Părinte, fiind bazat pe exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola. Este vorba despre cartea lui Austen Ivereigh, ”Înainte de toate, să-i aparținem lui Dumnezeu. Exerciții spirituale cu papa Francisc”, apărută la Editurile ”Libreria Editrice Vaticana” și ”Paoline”, fiind deja prezentă în librării de luni, 24 februarie a.c.

De asemenea, cartea a fost publicată în limba engleză, în 2024, cu titlul “First Belong to God. On Retreat with Pope Francis” (Messenger Publications - Loyola Press), introdusă de prefața papei Francisc în care explică importanța exercițiilor spirituale pentru călătoria de credință a fiecărui creștin.

Redăm în cele ce urmează, în traducerea noastră de lucru, textul integral al prefeței papei Francisc:

Papa Francisc

Tocmai datorită experienței sale de viață, Sfântul Ignațiu de Loyola a înțeles cu mare claritate că fiecare creștin este implicat într-o luptă care definește propria viață. Este o luptă pentru a depăși tentația de a ne închide în noi înșine, astfel încât iubirea Tatălui să poată locui în noi. Atunci când îi facem loc Domnului care ne salvează de la autosuficiența noastră, ne deschidem către întreaga creație și către fiecare creatură. Devenim căi pentru viață și pentru iubirea Tatălui. Numai atunci ne dăm seama ce este cu adevărat viața: un dar de la Tatăl, care ne iubește profund și dorește ca noi să îi aparținem Lui, dar și unii altora.
Această bătălie a fost deja câștigată pentru noi, de către Isus: prin moartea sa cruntă de pe cruce și prin învierea sa. Tatăl a arătat astfel, definitiv și pentru totdeauna, că iubirea Sa este mai puternică decât toate puterile acestei lumi. Și totuși, acceptarea și concretizarea acestei victorii continuă să fie o luptă: continuăm să fim tentați să ne închidem harului, să trăim într-un mod lumesc, în iluzia că suntem suverani și autosuficienți. Toate crizele care amenință viața și ne chinuie în lume, de la criza ecologică la războaie, la nedreptatea față de cei săraci și vulnerabili, își au rădăcinile în acest refuz de a aparține lui Dumnezeu și unii altora.
Biserica ne ajută în multe feluri să luptăm împotriva acestei tentații. Tradițiile și învățăturile ei, practicile rugăciunii și ale spovezii, precum și celebrarea cu regularitate a Euharistiei sunt ”căi de har” care ne deschid pentru a primi darurile pe care Tatăl dorește să le reverse asupra noastră.
Printre astfel de tradiții se numără exercițiile spirituale și, printre acestea din urmă, exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola. Din cauza presiunilor și tensiunilor neîncetate ale unei societăți obsesiv competitive, exercițiile pentru ”reîncărcarea bateriilor” au devenit foarte populare. Însă, exercițiile spirituale creștine sunt foarte diferite de o vacanță de ”relaxare”. Accentul nu este pus pe noi, ci pe Dumnezeu, Păstorul cel Bun, care, în loc să ne trateze ca pe niște mașini, răspunde celor mai profunde nevoi ale noastre de copii iubiți.
Reculegerea este un moment în care Creatorul vorbește direct creaturilor sale, înflăcărând sufletele noastre ”în iubirea și lauda sa”, astfel încât să putem ”să-L slujim mai bine în viitor”, după cum spune Sfântul Ignațiu (Exerciții spirituale n. 15). Iubirea și slujirea: acestea sunt cele două mari teme ale exercițiilor spirituale. Isus vine la noi, rupându-ne lanțurile, pentru ca să putem merge cu El ca ucenici și însoțitori ai Săi.
Când mă gândesc la roadele exercițiilor, îl văd pe Isus spunându-i paraliticului de la piscina din Betésda: ”Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” (Ioan 5,8). Este un ordin care trebuie ascultat și este, în același timp, cea mai dulce și mai iubitoare invitație a Sa.
Acel om era paralizat în interior. Se considera pierdut într-o lume a rivalilor și a concurenților. Plin de resentimente și amărăciune pentru ceea ce simțea că i-a fost refuzat, era prins în logica autosuficienței, convins că totul depindea de el și numai de forța lui. Și pentru că alții erau mai puternici și mai rapizi decât el, era cufundat în disperare. Dar acolo este Isus care îl întâmpină cu milostivirea Sa invitându-l să iasă din sine. Odată ce s-a deschis puterii vindecătoare a lui Isus, paralizia sa, interioară și exterioară, s-a vindecat. El este capabil să se ridice și să meargă, lăudându-L pe Dumnezeu și lucrând pentru Împărăția sa, eliberat de mitul autosuficienței și învățând în fiecare zi mai mult să depindă de harul Său. În acest fel, omul devine un discipol mai capabil, nu numai să facă față provocărilor acestei lumi, ci și să provoace lumea să lucreze conform logicii darului și iubirii.
În calitate de papă, am dorit să încurajez apartenența noastră ”înainte de toate” la Dumnezeu, apoi la creație și la frații și surorile noastre, în special la cei care ne strigă cu voce puternică. Acesta este motivul pentru care am dorit să am în vedere cele două mari crize ale timpului nostru: deteriorarea casei noastre comune, precum și migrația, cu deplasarea în masă a oamenilor. Ambele sunt simptome ale ”crizei neapartenenței” descrise în aceste pagini. Din același motiv, am dorit să încurajez Biserica să redescopere darul propriei tradiții a sinodalității, deoarece atunci când se deschide Duhului Sfânt, care vorbește poporului lui Dumnezeu, întreaga Biserică se ridică și merge lăudându-l pe Dumnezeu și contribuind la realizarea Împărăției Sale.
Mă bucur să văd cât de mult sunt prezente aceste teme în cartea ”Înainte de toate, să-i aparținem lui Dumnezeu” legată de meditațiile Sfântului Ignațiu, care m-au format de-a lungul anilor. Austen Ivereigh a făcut un mare serviciu punând împreună meditațiile din exercițiile spirituale pe care le-am predicat acum multe decenii și învățăturile mele ca pontif. În acest fel, el permite ambelor să lumineze și să fie luminate de exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu.
Nu este momentul să ne izolăm și să închidem ușile. Văd clar că Domnul ne cheamă să ieșim din noi înșine, să ne ridicăm și să mergem. El ne cere să nu ne luăm privirea de la durerile și strigătele timpului nostru, ci să intrăm în ele, deschizând căile harului său. Fiecare dintre noi este o cale în virtutea Botezului nostru. Este vorba despre a le deschide și de a le menține deschise.
Fie ca aceste opt zile în care savurați iubirea sa să vă ajute să simțiți chemarea Domnului de a deveni o sursă de viață, speranță și har pentru alții, descoperind astfel adevărata bucurie a existenței voastre. Fie ca voi să găsiți ”magis-ul” despre care vorbește Sfântul Ignațiu, acel ”mai mult” care ne cheamă să descoperim profunzimea iubirii lui Dumnezeu în cel mai mare dar al nostru.

Și, vă rog, ori de câte ori vă amintiți, nu uitați să vă rugați pentru mine, pentru ca eu să pot ajuta, înainte de toate, să-i aparținem lui Dumnezeu.

Vatican, 12 octombrie 2023
Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Pilar