Papa, fundației "Gaudium et spes": Fiți izvor de speranță pentru cei care suferă și sunt descurajați
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 14 februarie 2025. În cuvântul de salut al pontifului se evidențiază faptul că fundația "Gaudium et spes" și inițiativele sale fac astfel încât constituția conciliară cu același nume să fie actuală și să coincidă cu spiritul sinodal al Bisericii, în care suntem cu toții uniți în Cristos, "formând o fraternitate universală, ca mădulare ale Trupului său" (cf. 1 Cor 12,12 și Rom 12,5), precizându-se că această unitate "se realizează prin Duhul Sfânt, care este iubire, și se manifestă prin solidaritate, în special cu cei care suferă cel mai mult".
Evidențiindu-se că a rămâne în Cristos ne face familie, frați, cu aceeași demnitate, este pusă în lumină Preasfânta Împărtășanie, hrana acestei familii care se adună, împreună, duminica, la ospățul euharistic, unde ne este dată hrana spirituală care este servită tuturor în mod egal și care ne face să trăim în comuniune cu Dumnezeu și cu frații și surorile noastre.
Amintind că puterea Duhului Sfânt ne face să fim instrumente ale iubirii lui Dumnezeu care vrea să ajungă la toți oamenii, fără deosebire, pontiful le-a mulțumit membrilor fundației "Gaudium et spes" pentru că, în acest An Sfânt, sunt "o sursă de speranță pentru atât de mulți oameni care suferă și sunt descurajați", persoane care, datorită operelor lor de caritate, simt că Dumnezeu îi mângâie și îi consolează în suferința lor.
La final, papa Francisc a invocat asupra lor binecuvântarea lui Isus și protecția Maicii Preacurate.
Fundația "Gaudium et Spes" este o organizație non-profit care se inspiră din principiile creștine și, în special, din constituția "Gaudium et Spes" a Conciliului Vatican al II-lea, și urmărește obiectivul de a promova dialogul dintre Biserică și societatea civilă printr-o reafirmare incisivă a valorilor fundamentale ale solidarității, ajutorului reciproc, respectului și iubirii față de toți, fără excepție.
