Papa s-a odihnit bine, continuă terapia și primește colaboratorii apropiați
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
25 februarie 2025 – Vatican News. ”Papa s-a odihnit bine, toată noaptea”: a comunicat în dimineața de marți, 25 februarie a.c., Sala de Presă a Sfântului Scaun. În seara precedentă, la rugăciunea rozariului din Piața San Pietro, cardinalul Parolin a îndemnat romanii și pelerinii cu aceste cuvinte: ”Să-l încredințăm puternicei mijlociri a Preasfintei Fecioare Maria, pe care o invocăm în special cu titlul de Salus infirmorum [Tămăduitoarea bolnavilor – n.r.]. Ea, care este Mama noastră grijulie, să-l susțină în această perioadă de boală și încercare și să-l ajute să-și recapete în curând sănătatea”.
Sfântul Părinte continuă terapia la Policlinica ”A. Gemelli” și, din câte suntem îndreptățiți să comunicăm marți la amiază, nu s-au mai verificat alte crize respiratorii.
În ziua precedentă, luni (24 februarie – n.r.) papa i-a primit la spital pe cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și pe substitutul pentru Afacerile Generale, arhiepiscopul Edgar Peña Parra, pentru a semna decretele privind unele cauze de canonizare. Decretele au fost promulgate marți de Departamentul pentru cauzele sfinților în buletinul zilei emis de Sala de Presă a Sfântului Scaun.
Rugăciunea rozariului pentru însănătoșirea papei Francisc, programată în seara de marți în Piața Sfântul Petru, va fi condusă de cardinalul Antonio Tagle, pro-prefect al Departamentului pentru evanghelizare.
