Căutare

Angelus: Sportul, școală a respectului și corectitudinii. Promovați dialogul!

"... sportul este o modalitate de a construi pacea, deoarece este o școală a respectului și a corectitudinii, care face să crească cultura întâlnirii și a fraternității. Surori și frați, vă încurajez să practicați acest stil în mod conștient, opunându-vă tuturor formelor de violență și opresiune" – a îndemnat papa Leon al XIV-lea în cadrul alocuțiunii care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", din Piața San Pietro.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 15 iunie 2025. "Lumea are mare nevoie de acest lucru astăzi! Există multe conflicte armate" – a continuat pontiful și, amintind situația din Myanmar unde, "în ciuda încetării focului, luptele continuă, cu pagube și pentru infrastructura civilă" a adresat un apel  tuturor părților implicate, cerându-le "să urmeze calea dialogului incluziv, singura care poate duce la o soluție pașnică și stabilă".

Sfântul Părinte a amintit totodată că, în noaptea de 13 spre 14 iunie, în orașul Yelwata, din zona administrativă locală Gouma, statul Benue, din Nigeria, "a avut loc un masacru teribil, în care aproximativ două sute de persoane au fost ucise cu o cruzime extremă, dintre care majoritatea erau persoane strămutate intern găzduite de misiunea catolică locală".

Pontiful a făcut apel la încetarea violenței, spunând:  "Mă rog ca securitatea, dreptatea și pacea să prevaleze în Nigeria, o țară iubită, atât de afectată de diferite forme de violență. Și mă rog în mod special pentru comunitățile creștine rurale din statul Benue, care au fost victime neîncetate ale violenței"

Totodată, papa Leon a vorbit despre Republica Sudan, "devastată de violențe de peste doi ani", exprimându-și profunda întristarea pentru moartea preotului Luke Jumu, preotul paroh din El Fasher, victimă a unui atentat. "În timp ce asigur de rugăciunile mele pentru el și pentru toate victimele" – a spus – "reînnoiesc apelul către combatanți la încetarea luptelor, la  protejarea civililor și la angajarea la dialog în vederea păcii. Îndemn comunitatea internațională să își intensifice eforturile pentru a furniza cel puțin asistența esențială populației, care este profund afectată de criza umanitară gravă."

Pontiful ne-a îndemnat să continuăm să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu, în Ucraina și în întreaga lume și a amintit că, "în această după-amiază, în Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor, Floribert Bwana Chui, un tânăr martir congolez, va fi proclamat Fericit. A fost ucis la vârsta de douăzeci și șase de ani pentru că, în calitate de creștin, s-a opus nedreptății și i-a apărat pe cei mici și pe cei săraci. Fie ca mărturia sa să dea curaj și speranță tinerilor din Republica Democrată Congo și din toată Africa!"

 

 

 

15 iunie 2025, 15:13