Căutare

Papa Leon al XIV-lea: Audiență acordată călugărițelor din patru Institute de viață consacrată (Sala Clementină, 30 iunie 2025) Papa Leon al XIV-lea: Audiență acordată călugărițelor din patru Institute de viață consacrată (Sala Clementină, 30 iunie 2025)  (@Vatican Media)

Înrădăcinarea în Cristos, purtătoare de semințe de bine care traversează secole și continente

"Dumnezeu este totul pentru tine. Dacă îți este foame, el este pâinea ta; dacă îți este sete, apa ta; dacă ești în întuneric, el este lumina ta care nu cunoaște apus; dacă ești gol, el este haina ta indestructibilă" (Sfântul Augustin, In Joannis Evangelium, 13, 5).

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 30 iunie 2025. Primatul lui Dumnezeu în viața creștină s-a aflat în centrul discursului adresat de papa Leon al XIV-lea reprezentantelor a patru institute de viață consacrată, venite la Roma fie în pelerinaj, în contextul Anului Sfânt, fie pentru a participa la Capitul general. Dar, în ambele cazuri, prin prezența lor la mormântul sfântului Petru, se dorește reînnoirea iubirii  față de Isus și a fidelității față de Biserică, după cum a precizat pontiful.Audiența a avut loc în cursul dimineții de luni, 30 iunie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.

Papa Leon a pus în lumină dinamica comună a celor patru Institute feminine de viață consacrată, în ciuda diferențelor legate de originea lor, spunând: "Aparțineți unor congregații născute în momente și circumstanțe diferite: Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, Fiicele Carității Divine, Surorile Augustiniene del Amparo, Surorile Franciscane ale Preasfintelor Inimi. Cu toate acestea, istoriile voastre indică o dinamică comună, prin care lumina marilor modele de viață spirituală din trecut – cum ar fi Augustin, Vasile, Francisc – prin ascetismul, curajul și sfințenia vieții fondatorilor și fondatoarelor, a stârnit și a făcut să crească noi moduri de slujire, în special față de cei mai lipsiți de apărare: copii, fete și băieți săraci, orfani, migranți, la care s-au adăugat, în timp, bătrânii și bolnavii, precum și multe alte slujiri de caritate".

Sfântul Părinte a reliefat importanța fidelității față de "înțelepciunea străveche a Evangheliei" care reprezintă "cel mai bun propulsor pentru cei care, împinși de Duhul Sfânt, pornesc pe noi căi de dăruire, devotați iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, ascultând cu atenție semnele timpului".

Cu referire la necesitatea primatului lui Dumnezeu în viața creștină, pe care sfântul Augustin – citat de pontif – a exprimat-o atât de bine, memorabil am putea spune, papa Leon a sugerat o raportare individuală la gândul acestui Părinte al Bisericii, printr-o examinare a conștiinței, prin întrebarea:

În ce măsură îmi potolește Domnul setea de viață, de iubire, de lumină? "Deoarece" – a spus –  "această înrădăcinare în Cristos este cea care i-a condus pe cei care ne-au precedat – bărbați și femei ca noi, cu haruri și limitări ca ale noastre – să facă lucruri pe care nu ar fi crezut niciodată că le pot realiza, permițându-le să semene semințe de bine care, traversând secole și continente, au ajuns astăzi practic în întreaga lume, după cum demonstrează prezența voastră".

În încheiere, pontiful a citat cuvintele pe care sfântul Paul le-a adresat creștinilor din Efes: "Cristos să locuiască în inimile voastre prin credință, astfel încât, înrădăcinați și întemeiați în iubire, să fiți în stare să înțelegeți cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, înălțimea și profunzimea și să cunoașteți iubirea infinită a lui Cristos, ca să fiți plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu" (Ef 3, 17-19).

 

 

30 iunie 2025, 11:37