Papa: În inima lui Dumnezeu suntem una. Să aducem inimile frânte la unitate!
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 16 iulie 2025. Acest îndemn la unitate, în ciuda vremurilor încercate de războaie și diviziuni, a fost adresat de papa Leon al XIV-lea într-un Mesaj video adresat participanților la inițiativa de caritate "Meciul inimii 2025".
Ajunsă la cea de-a 34-a ediție, anul acesta inițiativa de caritate are loc în orașul L’Aquila care va fi, în 2026, Capitala italiană a Culturii. Cu desfășurare marți, 15 iulie, în cursul serii, evenimentul este transmis în direct de Rai 1, primul canal al Televiziunii publice italiene. La inițiativa destinată strângerii de fonduri pentru susținerea unor inițiative de caritate participă, în fiecare an, actori, muzicieni, sportivi, politicieni, cu obiectivul concret de a transforma pasiunea pentru fotbal în oportunitatea oferirii unui ajutor concret destinat operelor de caritate.
În 2025, fondurile strânse vor fi destinate în special "Proiectului Primirea" (Accoglienza), al Fundației Bambino Gesù și al asociației Caritas din Italia, pentru a oferi sprijin familiilor unor copii spitalizați nu doar din Italia dar și din afara granițelor.
Pornind de la semnificația cuvintelor meci (în engleză match) și inimă, pontiful a spus: "Match înseamnă, în acest caz, întâlnire. O întâlnire în care chiar și adversarii găsesc o cauză care îi unește: anul acesta, in mod special, cea a copiilor care cer ajutor, a copiilor care ajung în Italia din zone de război și cărora – grație unui proiect al Spitalului și Fundației Bambino Gesù și al asociației Caritas din Italia – li se oferă ospitalitate. Pare din ce în ce mai dificil, aproape imposibil, să găsim spații de ascultare pentru aceste inițiative".
Cu referire la spațiile de întâlnire care pot fi create chiar și în vreme de război, pontiful a spus: "(...) îmi vine în minte un alt meci, cel povestit într-un film, Joyeux Noël, și într-un cântec al lui Paul Mc Cartney, în care se istorisește așa-numitul armistițiu de Crăciun, din 25 decembrie 1914, trăit de câțiva soldați (germani, francezi și britanici) lângă orașul Ypres, în Belgia.
Papa Leon a evidențiat că această inițiativă sportivă de binefacere, transmisă în direct, indică posibilitatea conjugării celor două cuvinte – meci și inimă – în vederea strângerii de fonduri în favoarea vieții, nu pentru distrugere și moarte.
Pontiful s-a referit totodată la efectele benefice ale sportului "atunci când este bine trăit de cei care îl practică și de cei care îl încurajează", deoarece are capacitatea de a transforma "confruntarea în întâlnire, diviziunea în incluziune, situațiile de solitudine în comunitate".
"Este semnificativ" – a mai spus – "faptul că astăzi joacă două echipe, una de politicieni și cealaltă de cântăreți. Acest lucru ne spune că politica poate uni în loc să dezbine, atunci când nu se mulțumește cu propaganda alimentată de plasmarea de dușmani, ci se angajează în arta dificilă și necesară a confruntării, care caută binele comun. Și, de asemenea, ne amintește cum muzica ne îmbogățește cuvintele și amintirile cu sens; încă de când noi, copiii, am început să vorbim și să ne amintim. Copiii cărora le este dedicată această inițiativă știu aceste lucruri. Ei au puritatea inimii care le permite să îl vadă pe Dumnezeu."
În încheierea Mesajului, papa Leon al XIV a spus: "Doresc fiecăruia dintre voi și tuturor celor care se vor reuni grație acestui eveniment și vor ajuta proiectul pe care îl susține, să priviți copiii în ochi și să învățați de la ei. Să găsiți curajul de a-i primi și de a fi bărbați și femei cu spirit de întâlnire. Și puterea de a crede și de a cere să vină un armistițiu, un moment în care să încetăm urmarea căii urii. Umanitatea noastră este în joc. Să lăsăm acest meci care exprimă pacea să marcheze un punct în favoarea sa".
