Papa: Înălțarea la cer a Fecioarei Maria ne arată ”cum” și ”pentru cine” să trăim

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
15 august 2025 – Vatican News. ”Astăzi nu e duminică, dar într-un fel diferit de cel obișnuit celebrăm Paștele lui Isus care schimbă istoria. În Maria din Nazaret se află istoria noastră, istoria Bisericii cufundate în umanitatea comună. (...) Această zi de bucurie este o zi care ne angajează să alegem cum și pentru cinesă trăim”: a spus papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în cursul dimineții de vineri, 15 august a.c., zi în care creștinii din Răsărit și din Apus sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, înălțarea ei cu trupul și sufletul la cer. După Sfânta Liturghie, prezidată în parohia pontificală ”Sfântul Toma de Villanova” din Castel Gandolfo, unde se află pentru o scurtă perioadă de odihnă, papa Leon conduce la amiază rugăciunea Îngerul Domnului împreună cu credincioșii, romanii și pelerinii aflați în Piazza della Libertà din micul oraș de lângă Roma.

Cu Maria, să spunem DA iubirii lui Dumnezeu 
Întrupându-se în istoria noastră, a remarcat papa la omilia Sfintei Liturghii, ”Dumnezeul vieții și al libertății a învins moartea. Da, astăzi contemplăm cum Dumnezeu învinge moartea, niciodată fără noi. A lui este împărăția, dar al nostru este acel DA spus iubirii sale care poate să schimbe totul. Pe cruce, Isus a rostit de bună voie acel DA care trebuia să golească de putere moartea, acea moarte care încă se răspândește atunci când mâinile noastre răstignesc și inimile noastre sunt prizoniere ale fricii și neîncrederii. Pe cruce, încrederea a învins, a învins iubirea care vede ceea ce încă nu este, a învins iertarea. Maria era acolo, stătea unită cu Fiul. Putem intui astăzi că Maria suntem noi când nu fugim, suntem noi când răspundem prin DA-ul nostru la DA-ul ei. În martirii timpului nostru, în mărturisitorii de credință și dreptate, de blândețe și de pace, acel DA trăiește în continuare și în continuarea contrastează moarte. Astfel, această zi de bucurie este o zi care ne angajează să alegem cum și pentru cine să trăim”.

Într-o singură zi, secretul unei vieți 
”Celebrarea liturgică”, a remarcat papa la omilie, ”ne-a propus în solemnitatea Înălțării la cer a Fecioarei Maria pericopa evanghelică a vizitei la Elisabeta. Sfântul Luca transmite în această pagină memoria unui moment crucial pentru vocația Mariei. Este frumos să ne întoarcem la acel moment în ziua în care sărbătorim împlinirea existenței ei. Pe pământ, orice istorie, chiar a Maicii lui Dumnezeu, este scurtă și se încheie. Nimic, însă, nu trebuie risipit. Astfel, când o viață se încheie, unicitatea ei strălucește cu o claritate mai mare. Cântarea Magnificat, pe care Evanghelia o pune pe buzele tinerei Maria, eliberează acum lumina din toate zilele ei. O singură zi, a întâlnirii cu verișoara Elisabeta, cuprinde secretul celorlalte zile și al celorlalte anotimpuri. Cuvintele nu sunt îndeajuns: e nevoie de o cântare, care în Biserică nu încetează să fie cântată din neam în neam (Lc 1,50) la apusul fiecărei zile. Fecunditatea uimitoare a Elisabetei care era sterilă a confirmat în Maria încrederea ei: i-a anticipat fecunditatea DA-ului ei, care se prelungește în fecunditatea Bisericii și a întregii omeniri când este primit Cuvântul înnoitor al lui Dumnezeu. În ziua aceea, două femei se întâlniră în credință, dar apoi au rămas împreună vreme de trei luni ca să se ajute nu doar în lucrurile practice, dar și într-o nouă formă de a citi istoria”.

Învierea modifică felul nostru de a trăi 
”Dragi surori și frați”, a spus pontiful în continuarea omiliei, ”învierea intră și astăzi în lumea noastră. Cuvintele și alegerile de moarte par să fie dominante, dar viața lui Dumnezeu întrerupe disperarea prin experiențe concrete de fraternitate, prin noi gesturi de solidaritate. Într-adevăr, învierea, mai înainte de a fi destinul nostru de pe urmă, modifică – suflet și trup – felul nostru de a locui pe pământ. Cântarea Mariei, acel Magnificat al ei, îi întărește în speranță pe cei din urmă, pe cei înfometați, pe slujirii harnici ai lui Dumnezeu. Sunt femeile și bărbații Fericirilor evanghelice care se află încă în încercare dar văd invizibilul: cei puternici sunt dați jos de pe tron, cei bogați sunt lăsați cu mâinile goale, făgăduințele lui Dumnezeu sunt împlinite. Sunt experiențe despre care, în orice comunitate creștină, trebuie să putem spune cu toții că le-am trăit. Par să fie imposibile, dar Cuvântul lui Dumnezeu vine în continuare la lumină. Atunci când se nasc legături prin care opunem răului binele, morții viața, atunci vedem că nimic nu este cu neputință la Dumnezeu (Lc 1,37)”.

Biserica întinerește prin cei mici 
”Uneori, din nefericire, acolo unde predomină siguranțele omenești, o anumită bunăstare materială și acea relaxare care adoarme conștiințele, această credință poate să îmbătrânească. Atunci intră subtil moartea, în formele resemnării și lamentațiunii, ale nostalgiei și nesiguranței. În loc să vedem lumea veche sfârșindu-se, se caută încă susținerea ei de către cei bogați, de cei puternici, susținere care, în general, merge la pas cu disprețuirea celor săraci și a celor smeriți. Biserica, însă, trăiește în mădularele ei slabe, întinerește datorită cântării Magnificat care vine de la acestea. Comunitățile creștine sărace și prigonite, mărturisitorii de blândețe și iertare din locurile de conflict, făcătorii de pace și constructorii de punți într-o lume fărâmițată sunt și astăzi bucuria Bisericii, sunt fecunditatea ei permanentă, primele roade ale Împărăției care vine. Mulți dintre aceștia sunt femei, precum bătrâna Elisabeta și tânăra Maria: femei pascale, apostole ale învierii. Să ne lăsăm convertiți de mărturia lor!”.

Învierea lui Isus nu a fost un caz izolat 
”Frați și surori, când în această viață alegem viața (cf. Dt 30,19), atunci avem dreptate să vedem destinul nostru în Maria, înălțată la cer. Ea ne este dăruită ca semn că învierea lui Isus nu a fost un caz izolat, o excepție. Cu toții, în Cristos, putem înghiți moartea (cf. 1Cor 15,54). Desigur, este o lucrare a lui Dumnezeu, nu a noastră. Cu toate acestea, Maria este acea împletire de har și libertate care ne conduce pe fiecare dintre noi la încredere, la curaj, la părtășia din viața unui popor. Lucruri mari a făcut pentru mine Cel atotputernic (Lc 1,49): fie ca, la rândul nostru, fiecare dintre noi să simtă această bucurie și să o mărturisească printr-o cântare nouă. Să nu ne temem să alegem viața! Poate să pară, în general, periculos, imprudent. Câte voci sunt mereu acolo ca să ne șoptească: De ce să faci una ca asta? Las-o baltă! Vezi-ți de treaba ta! Acestea sunt voci de moarte. Noi, în schimb, suntem discipoli ai lui Cristos. Este iubirea sa cea care ne mână, trup și suflet, în timpul nostru. Ca persoane și ca Biserică, noi nu mai trăim pentru noi înșine. Tocmai aceasta și numai aceasta este ceea ce răspândește viața și face ca viața să fie dominantă. Biruința noastră asupra morții începe încă de acum”.