Căutare

Antoniazzo Romano: Sfânta Francesca Romana Antoniazzo Romano: Sfânta Francesca Romana  

Sfânta Francesca Romana, șase secole de la consacrarea lui Dumnezeu: Mesajul papei Leon

Încurajarea de a-și reînnoi carisma, având încredere în ajutorul Duhului Sfânt care, în ciuda provocărilor vremii actuale, le va întări și ajuta să-și continue misiunea pentru binele Bisericii a reprezentat punctul focal al Mesajului papei Leon al XIV-lea adresat Oblatelor Sfintei Francesca Romana de la Tor de’ Specchi, în contextul împlinirii a șase secole de când sfânta fondatoare, Francesca Romana, a emis oblația solemnă, consacrându-se lui Dumnezeu.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 18 august 2025. La începutul Mesajului, pontiful evidențiază motivul acestuia, amintind că la 15 august 1425, sfânta fondatoare Francesca Romana, "după o viață trăită ca soție și mamă exemplară, împreună cu primele nouă însoțitoare, a emis oblația solemnă, consacrându-se lui Dumnezeu în slujba umilă și dedicată celor afectați de sărăcia umană și spirituală a vremii sale".

«În decursul acestor șase secole, vechea voastră familie religioasă, inspirată de Regula marelui părinte al monahismului occidental, Sfântul Benedict, a fost o școală de caritate activă, un izvor de spiritualitate și un ideal de dăruire de sine lui Cristos și Bisericii» - reliefează pontiful, exprimându-și bucuria sufletească pentru această aniversare deosebită, descrisă ca fiind o ocazie fericită de unire în rugăciune cu fiicele sfintei Francesca Romana.

Adresând  un gând cordial comunității monahale Oblatele Sfintei Francesca Romana de la Tor de’ Specchi și tuturor celor care, împreună cu ele, aniversează evenimentul jubiliar, "semnificativ pentru întreaga Dieceză de Roma", pontiful a trasat un medalion spiritul al sfintei Francesca Romana, scriind: «Sfânta Francesca Romana, atât de iubită de credincioși, continuă să fie un far care luminează credincioșii din toate epocile, aprinzând focul iubirii lui Cristos în omul de astăzi. Societatea noastră are nevoie urgentă de femei ca ea: pasionate de Evanghelie și, așa cum a scris venerabilul meu predecesor, "aprinse de zelul lui Dumnezeu, dornice să-L slujească pe Cel Preaînalt în spirit de umilință și, în măsura în care le permite fragilitatea lor, să imite viața apostolică pentru a se câștiga pe ele însele pentru Cristos și a trăi în comuniune și caritate... " (Papa Eugeniu al IV-lea, Bula de fondare a Mănăstirii Tor de’ Specchi), suflete care – după cum a spus un alt mare Papă, Sfântul Ioan Paul al II-lea – "încurajate și întărite de har, chiar și în sensibilitatea delicată față de nevoile și înclinațiile societății de astăzi, știu să facă alegeri de profund radicalism evanghelic [...] caracterizate de disciplină austeră, renunțare plină de bucurie și jertfă generoasă" (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare din 15 ianuarie 1984). »

În Mesajul prilejuit de împlinirea a șase secole de când sfânta fondatoare, Francesca Romana, a emis oblația solemnă, consacrându-se lui Dumnezeu, papa Leon al XIV-lea a reliefat trei aspecte ale sfințeniei sfintei Francesca Romana: "zelul cu care s-a angajat să-L aducă pe Cristos în lume și să-I facă prezența puternică și reală prin mărturia sa de credință și sfințenie"; "docilitatea sa față de îndrumarea îngerilor, a căror prezență o cultiva datorită fidelității față de rugăciune și meditația Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu devoțiunea față de sfinții săi protectori, Sfântul Paul, Sfânta Maria Magdalena și Sfântul Benedict, care au însoțit-o în parcursul său"; "angajamentul pentru unitatea Bisericii, pentru care s-a dedicat, prin rugăciune și acțiune".

«Toate acestea»  – a precizat pontiful cu referire la cele trei aspecte relevante ale sfințeniei sfintei Francesca Romana – «sunt continuate de prezența voastră în calitate de mănăstire deschisă – așa cum a dorit-o maica fondatoare – în inima Orașului Etern, ca o lampă pentru istoria și parcursul unui popor. De-a lungul secolelor, numeroși au fost devotații Sfintei care s-au deplasat în acest loc atât de sublim, bogat în artă și spiritualitate, pentru a găsi pacea interioară și a savura iubirea lui Dumnezeu; iar astăzi, într-o societate atât de frenetică și opulentă, este mare nevoie de oaze ca aceasta.»

 

 

18 august 2025, 10:22