Papa, tinerilor: Prietenia cu Cristos, steaua noastră polară în construirea viitorului
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 2 august 2025. Veghea de rugăciune, unul dintre momentele cele mai intense din programul Jubileului tinerilor, cu desfășurare între 28 iulie și 3 august, a avut în centru dialogul Sfântului Părinte cu tinerii, bazat pe trei întrebări ale acestora privind prietenia, curajul de a alege, chemarea binelui și valoarea tăcerii.
Papa a dus crucea jubiliară, însoțit de tineri din cele cinci continente
La începutul Veghii de rugăciune, după ce a trecut prin mijlocul tinerilor cu papamobilul, pentru a-i saluta și a le împărtăși entuziasmul, papa Leon s-a îndreptat spre scena pe care a fost amenajat altarul, purtând în mâini crucea jubiliară. Pontiful era însoțit de tineri din cele cinci continente și urmat de arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Departamentului pentru Evanghelizare și organizator al evenimentelor jubiliare din Anul Sfânt 2025.
În cadrul dialogului cu tinerii, avut în trei limbi (spaniolă, italiană și engleză), Pontiful le-a oferit tinerilor răspunsuri de o mare claritate care s-ar putea rezuma în fraze cu valoare de maxime, de cugetări menite să-i ajute pe tineri să reflecteze la viața, alegerile și viitorul lor. În esență, papa Leon le-a spus că "prietenia cu Cristos, care stă la baza credinței, nu este doar un ajutor printre multe altele pentru a construi viitorul, ci este steaua noastră polară", încurajându-i pe tineri să persevereze în credință, cu bucurie și curaj!
Rugăciune pentru tinerele decedate Maria și Pascale
Dialogând cu tinerii, papa Leon a vorbit și despre alegerile care dau sens vieții noastre, transformând-o "după chipul Iubirii perfecte, care a creat-o și a răscumpărat-o de orice rău, chiar și de moarte". În acest context, pontiful le-a amintit pe cele două tinere care au trecut la Domnul: Maria, în vârstă de douăzeci de ani, spaniolă, și Pascale, în vârstă de optsprezece ani, egipteană, spunând: "Amândouă au ales să vină la Roma pentru Jubileul Tinerilor, iar moartea le-a răpit în aceste zile. Să ne rugăm împreună pentru ele, pelerine ale speranței; să ne rugăm pentru familiile lor, pentru prietenii și comunitățile lor. Isus cel Înviat să le primească în pacea și bucuria Împărăției Sale. Și să ne rugăm și pentru un adolescent spaniol, Ignacio Gonzalvez, care a fost internat la spitalul Bambino Gesù".
De altfel, papa Leon al XIV-lea a vorbit despre speranța în înviere și tinerilor din grupul de pelerini veniți la Roma pentru Jubileul tinerilor, din care făcea parte tânăra egipteană de 18 ani, Pascale Rafic, care, în cursul noapții de vineri a încetat din viață subit, în urma unui stop cardio-respirator.
Vorbindu-le liber, pontiful și-a exprimat profunda întristare pentru moartea tinerei venită de la Cairo pentru a lua parte la Jubileul tinerilor. Grupul, însoțit de episcopul Jean-Marie Chami, titular de Tars și auxiliar al Bisericii Patriarhale din Antiohia Greco-Melkită pentru Egipt, Sudan și Sudanul de Sud, a fost primit de papa Leon sâmbătă, 2 august, în sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea.
Adorația euharistică
Dialogul cu tinerii, lecturile din Sfânta Scriptură, rugăciunile și cântările sacre au pregătit un alt moment: adorația Preasfântului Sacrament. În timp ce corul condus de mons. Marco Frisina cânta imnul euharistic Anima Christi, a fost adus în procesiune ostensoriul cu Preasfântul Sacrament și depus pe altar. Sfântul Părinte s-a recules, în genunchi, în adorație.
Vă propunem, într-o traducere de lucru, răspunsurile pontifului la cele trei întrebări adresate de trei dintre participanții la Veghea de rugăciune.
Întrebarea întâi – Prietenia
Sfinte Părinte, suntem fii ai timpului nostru. Trăim într-o cultură care ne aparține și care, fără să ne dăm seama, ne modelează; ea este marcată de tehnologie, mai ales în domeniul rețelelor de socializare. Adesea ne amăgim că avem mulți prieteni, că stabilim legături de apropiere, în timp ce tot mai des experimentăm numeroase forme de singurătate. Suntem apropiați și conectați cu multe persoane, dar aceste legături nu sunt reale și durabile, ci efemere și adesea iluzorii.
Sfinte Părinte, iată întrebarea mea: cum putem găsi o prietenie sinceră și o iubire autentică care să ne deschidă spre adevărata speranță? Cum ne poate ajuta credința să ne construim viitorul?
Dragi tineri, relațiile cu alte persoane sunt indispensabile pentru fiecare dintre noi, începând cu faptul că toți bărbații și femeile din lume se nasc ca fii ai cuiva. Viața noastră începe datorită unei relații și creștem prin relația cu alții. În acest proces, cultura joacă un rol fundamental: este codul prin care ne interpretăm pe noi înșine și lumea. Ca un vocabular, fiecare cultură conține atât cuvinte nobile, cât și cuvinte vulgare, atât valori, cât și erori, pe care trebuie să învățăm să le recunoaștem. Căutând cu pasiune adevărul, nu numai că primim o cultură, ci o transformăm prin alegerile de viață. Adevărul, de fapt, este o legătură care unește cuvintele cu lucrurile, numele cu chipurile. În schimb, minciuna, desprinde aceste aspecte, generând confuzie și neînțelegeri.
Printre numeroasele conexiuni culturale care caracterizează viața noastră, internetul și mass-media au devenit "o oportunitate extraordinară de dialog, întâlnire și schimb între oameni, precum și de acces la informație și cunoaștere" (papa Francisc, Christus vivit, 87). Aceste instrumente sunt însă ambigue atunci când sunt dominate de logica comercială și de interese care ne fragmentează relațiile în mii de intermitențe. În acest sens, papa Francisc amintea că uneori "mecanismele de comunicare, publicitate și rețele sociale pot fi utilizate pentru a ne transforma în subiecți adormiți, dependenți de consum" (Christus vivit, 105). Atunci relațiile noastre devin confuze, suspendate sau instabile. Când instrumentul domină omul, omul devine un instrument: da, instrument al pieței, marfă la rândul său. Numai relațiile sincere și legăturile stabile fac să crească istorii ale unei vieți bune.
Dragi prieteni, fiecare persoană dorește în mod natural această viață bună, așa cum plămânii tind spre aer, dar cât de greu este să o găsești! Cu secole în urmă, sfântul Augustin a înțeles dorința profundă a inimii noastre, chiar fără a cunoaște dezvoltarea tehnologică de astăzi. Și el a trecut printr-o tinerețe furtunoasă: însă nu s-a mulțumit cu puțin, nu a redus la tăcere strigătul inimii sale. Căuta adevărul care nu înșală, frumusețea care nu trece. Cum l-a găsit? Cum a găsit o prietenie sinceră, o iubire capabilă să dea speranță? Întâlnindu-l pe cel care îl căuta deja: Isus Cristos. Cum și-a construit viitorul? Urmându-L pe El, prietenul său dintotdeauna. Iată cuvintele sale: "Nicio prietenie nu este fidelă decât în Cristos. Numai în El poate fi fericită și eternă" (Împotriva celor două scrisori ale pelagianilor, I, I, 1); "Îl iubește cu adevărat pe prietenul său cel care în prietenul său îl iubește pe Dumnezeu" (Discurs 336). Prietenia cu Cristos, care stă la baza credinței, nu este doar un ajutor printre multe altele pentru a construi viitorul: este steaua noastră polară. Așa cum scria fericitul Pier Giorgio Frassati, "a trăi fără credință, fără un patrimoniu de apărat, fără a lupta pentru Adevăr nu înseamnă a trăi, ci a supraviețui" (Scrisori, 27 februarie 1925). Când relațiile noastre reflectă această legătură intensă cu Isus, ele devin cu siguranță sincere, generoase și adevărate.
Întrebarea a doua – Curajul de a alege
Sfinte Părinte, anii noștri sunt marcați de deciziile importante pe care suntem chemați să le luăm pentru a ne orienta viața viitoare. Cu toate acestea, din cauza climatului de incertitudine care ne înconjoară, suntem tentați să amânăm și frica față de un viitor necunoscut ne paralizează. Știm că a alege înseamnă a renunța la ceva și acest lucru ne blochează, însă, simțim că speranța indică obiective realizabile, chiar dacă sunt marcate de precaritatea momentului prezent.
Sfinte Părinte, vă întrebăm: unde găsim curajul de a alege? Cum putem fi curajoși pentru a trăi aventura libertății adevărate, făcând alegeri radicale și pline de semnificație?
Alegerea este un act uman fundamental. Observând-o cu atenție, înțelegem că nu este vorba doar de a alege ceva, ci de a alege pe cineva. Când alegem, în sensul profund al cuvântului, decidem cine vrem să devenim. De fapt, alegerea prin excelență este decizia pentru viața noastră: Ce fel de bărbat vrei să fii? Ce fel de femeie vrei să fii? Dragi tineri, alegerea se învață prin încercările vieții și, mai întâi de toate, amintindu-ne că am fost aleși. Această amintire trebuie explorată și educată. Am primit viața gratuit, fără să o alegem! La originea noastră nu a fost o decizie a noastră, ci o iubire care ne-a dorit. De-a lungul existenței, cel care ne ajută să recunoaștem și să reînnoim această har în alegerile pe care suntem chemați să le facem se dovedește a fi cu adevărat prietenul nostru.
Dragi tineri, ați spus bine: "A alege înseamnă și a renunța la altceva, iar acest lucru uneori ne blochează". Pentru a fi liberi, trebuie să pornim de la un fundament stabil, de la stânca care ne susține pașii. Această stâncă este o iubire care ne-a precedat, ne surprinde și ne depășește infinit: iubirea lui Dumnezeu. De aceea, în fața Lui, alegerea devine un discernământ care nu ne privează de vreun bun, ci ne conduce întotdeauna spre ce este mai bun.
Curajul de a alege vine din iubirea pe care Dumnezeu ne-o manifestă în Cristos. El este Cel care ne-a iubit cu toată ființa Sa, mântuind lumea și arătându-ne astfel că darul vieții este calea pentru a ne realiza ca persoane. De aceea, întâlnirea cu Isus corespunde așteptărilor cele mai profunde ale inimii noastre, pentru că El este Iubirea lui Dumnezeu făcută om.
În acest sens, acum douăzeci și cinci de ani, chiar aici, unde ne aflăm, sfântul Ioan Paul al II-lea a spus: "Pe Isus îl căutați când visați la fericire; El vă așteaptă când nimic din ceea ce găsiți nu vă satisface; El este frumusețea care vă atrage atât de mult; El vă provoacă cu acea sete de radicalitate care nu vă permite să vă adaptați la compromis; El vă împinge să renunțați la măștile care fac viața falsă; El vă citește în inimă cele mai sincere decizii pe care alții ar dori să le sufoce" (Veghea de rugăciune în cadrul celei de-a XV-a Zile Mondiale a Tinerilor, 19 august 2000). Frica lasă atunci loc speranței, pentru că suntem siguri că Dumnezeu duce la îndeplinire ceea ce începe. Recunoaștem fidelitatea Lui în cuvintele celor care iubesc cu adevărat, pentru că au fost cu adevărat iubiți. "Tu ești viața mea, Doamne": este ceea ce un preot și o persoană consacrată pronunță plini de bucurie și libertate. "Te iau pe tine de soție și de soț" este fraza care transformă iubirea dintre bărbat și femeie într-un semn eficient al iubirii lui Dumnezeu. Iată alegeri radicale și pline de semnificație: căsătoria, preoția și consacrarea religioasă exprimă darul de sine, liber și eliberator, care ne face cu adevărat fericiți. Aceste alegeri dau sens vieții noastre, transformând-o după chipul Iubirii perfecte, care a creat-o și a răscumpărat-o de orice rău (...).
Întrebarea 3 – Chemarea binelui și valoarea tăcerii
Sfinte Părinte, suntem atrași de viața interioară, chiar dacă la prima vedere suntem considerați o generație superficială și lipsită de griji. Simțim în adâncul sufletului nostru chemarea către frumos și bine ca sursă de adevăr. Valoarea tăcerii, așa cum se manifestă în această Veghe, ne fascinează, chiar dacă în unele momente ne inspiră teamă din cauza sentimentului de goliciune.
Sfinte Părinte, vă întreb: Cum putem să-L întâlnim cu adevărat pe Domnul cel Înviat în viața noastră și să fim siguri de prezența Lui chiar și în mijlocul dificultăților și incertitudinilor?
Chiar la începutul documentului cu care a proclamat Jubileul, papa Francisc a scris că "în inima fiecărei persoane se află speranța ca dorință și așteptare a binelui" (Spes non confundit, 1). A spune "inimă", în limbajul biblic, înseamnă a spune "conștiință": deoarece fiecare persoană dorește binele în inima sa, din această sursă izvorăște speranța de a-l primi. Dar ce este "binele"? Pentru a răspunde la această întrebare, este nevoie de un mărturisitor al binelui: cineva care să ne facă bine. Mai mult, avem nevoie de cineva care să fie binele nostru, ascultând cu dragoste dorința care vibrează în conștiința noastră. Fără acești martori, nu ne-am fi născut și nici nu am fi crescut în bine: ca adevărați prieteni, ei susțin dorința comună de bine, ajutându-ne să o realizăm în alegerile de fiecare zi.
Dragi tineri, prietenul care însoțește mereu conștiința noastră este Isus. Vreți să-L întâlniți cu adevărat pe Domnul cel Înviat? Ascultați cuvântul său, care este Evanghelia mântuirii! Căutați dreptatea, reînnoind modul de viață, pentru a construi o lume mai umană! Slujiți-i pe cei săraci, mărturisind binele pe care am dori să-l primim mereu de la aproapele nostru! Adorați Preasfânta Euharistie, izvorul vieții veșnice! Studiați, munciți, iubiți după modelul lui Isus, bunul Învățător care ne însoțește mereu.
La fiecare pas, în timp ce căutăm binele, să-I cerem: rămâi cu noi, Doamne (cf. Lc 24,29)! Rămâi cu noi, pentru că fără Tine nu putem face binele pe care îl dorim. Tu vrei binele nostru; Tu ești binele nostru. Cine Te întâlnește, dorește ca și alții să Te întâlnească, pentru că cuvântul Tău este o lumină mai strălucitoare decât orice stea, care luminează chiar și cea mai întunecată noapte. Așa cum îi plăcea papei Benedict să repete, cine crede, nu este niciodată singur. De aceea, noi îl întâlnim cu adevărat pe Cristos în Biserică, adică în comuniunea celor pe care Domnul însuși îi adună în jurul său pentru a se întâlni, de-a lungul istoriei, cu fiecare om care îl caută în mod sincer. Câtă nevoie are lumea de misionari ai Evangheliei care să fie mărturisitori ai dreptății și ai păcii! Câtă nevoie are viitorul de bărbați și femei care să fie mărturisitori ai speranței! Iată, dragi tineri, misiunea pe care ni-o încredințează Domnul cel Înviat.
În acest angajament constant, după cum scria sfântul Augustin: "Omul, o particulă a creației Tale, Dumnezeule, vrea să Te laude. Tu ești Cel care îl stimulează să se bucure de laudele Tale, pentru că Tu ne-ai creat pentru Tine, iar inima noastră nu-și află pacea până nu se odihnește în Tine. Fie ca eu să Te caut, Doamne, invocându-Te și chemându-Te, crezând în Tine" (Confesiuni, I). Asociind această invocație întrebărilor voastre, dragi tineri, vă încredințez o rugăciune: "Mulțumesc, Isuse, că mi-ai venit alături: dorința mea este să rămân printre prietenii Tăi, pentru ca, îmbrățișându-Te, să pot deveni tovarăș de drum pentru oricine mă va întâlni. Fă, Doamne, ca cei care mă întâlnesc să Te întâlnească pe Tine, chiar și prin limitele și fragilitățile mele". Prin aceste cuvinte, dialogul nostru va continua de fiecare dată când ne vom uita la cel Răstignit: în El se vor întâlni inimile noastre. Perseverați, așadar, în credință cu bucurie și curaj. Mulțumesc!
