Căutare

Imagine de la o ediție precedentă a Festivalului tinerilor de la Medjugorje, în Bosnia-Herțegovina. Imagine de la o ediție precedentă a Festivalului tinerilor de la Medjugorje, în Bosnia-Herțegovina. 

Papa, Mladifest: Calea către Domnul parcursă împreună, frumusețea credinței trăită în Biserică

«... trăim într-o lume din ce în ce mai digitală, în care inteligența artificială și tehnologia ne oferă numeroase oportunități. Amintiți-vă, însă: niciun algoritm nu va putea înlocui vreodată o îmbrățișare, o privire, o întâlnire adevărată, nici cu Dumnezeu, nici cu prietenii noștri, nici cu familia noastră.» Papa Leon le-a adresat această reflecție participanților la cel de-al 36-lea Festival al tinerilor (Mladifest).

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 5 august 2025. Cu desfășurare la sanctuarul marian de la Medjugorje, în Bosnia-Herțegovina, între 4 și 8 august a.c., evenimentul cu caracter spiritual reunește tineri din numeroase țări, inclusiv din România.

Făcuți pentru întâlnire, pentru a descoperi, împreună, un țel comun

Observând că pe calea vieții "nu mergem niciodată singuri", parcursul nostru împletindu-se cu cel al altcuiva, pontiful a evidențiat că "suntem făcuți pentru întâlnire, pentru a merge împreună și pentru a descoperi împreună un țel comun". «De aceea» – a spus – «împărtășesc cu plăcere cu voi un gând al sfântului Augustin, care nu vorbește despre casa Domnului ca despre un țel îndepărtat, ci anunță bucuria unui drum parcurs împreună, ca popor în pelerinaj: Haideți, haideți! Ei vorbesc astfel între ei și, aprinzându-se, ca să spunem așa, unul pe altul, formează o singură flacără. Și această singură flacără, s-a ivit din cel care, vorbind, comunică celuilalt focul care arde (S. Aurelii Augustini, Enarrationes in Psalmos, PL 37, p. 1619). Ce imagine minunată! Nimeni nu merge singur: ne încurajăm reciproc, ne aprindem reciproc. Flăcările inimilor se unesc și devin un singur foc mare care luminează calea. Nici voi, tineri, nu sunteți pelerini solitari. Această cale către Domnul se parcurge împreună. Aceasta este frumusețea credinței trăită în Biserică.»

Un limbaj mai puternic decât orice barieră: credința alimentată de iubirea lui Dumnezeu

Amintind tema întâlnirii din acest an – Să mergem la casa Domnului, inspirată din Psalmul 122, 1 – pontiful scrie în Mesajul adresat participanților la Mladifest: «Ați venit la Medjugorje din multe țări și poate vi se pare că limba sau cultura sunt un obstacol în calea întâlnirii: Curaj! Există un limbaj mai puternic decât orice barieră, limbajul credinței, alimentat de iubirea lui Dumnezeu. Sunteți cu toții membre ale Trupului său, care este Biserica: întâlniți-vă, cunoașteți-vă, împărtășiți-vă experiențele despre trăirea credinței. Numai astfel, mergând împreună, sprijinindu-ne reciproc, "aprinzându-ne" unii pe alții, vom ajunge la casa Domnului. Ce bucurie să știm că suntem așteptați în casa Tatălui, primiți de iubirea sa și că nu trebuie să mergem singuri, ci împreună!

Pe parcursul drumului, dacă cineva dintre voi simte în sine chemarea către o vocație specială, către viața consacrată sau preoție, vă încurajez să nu vă fie teamă să răspundeți. Această chemare, pe care o simțiți vibrând în interiorul vostru, vine de la Dumnezeu, care vorbește inimii noastre. Ascultați-l cu încredere: cuvântul Domnului, de fapt, nu numai că ne face cu adevărat liberi și fericiți, dar ne împlinește în mod autentic ca oameni și creștini.

Dragi tineri, în timp ce vă încredințez pe fiecare în parte Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Cristos și Maica noastră, vă însoțesc cu rugăciunea mea. Fecioara Sfântă să vă încurajeze și să vă călăuzească pe calea voastră, pentru a deveni vestitori ai păcii și ai speranței. Vă împărtășesc din toată inima binecuvântarea mea apostolică. »

 

 

 

05 august 2025, 12:54