Calendarul celebrărilor prezidate de Leon XIV: noiembrie 2025 – ianuarie 2026
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 septembrie 2025 – Vatican News. Sfintele Liturghii jubiliare, proclamarea ca ”învățător al Bisericii” a sfântului John Henry Newman, Sfânta Liturghie de pomenire a papei Francisc, a cardinalilor și episcopilor care au murit în decursul anului, Noaptea de Crăciun și închiderea Porții Sfinte din solemnitatea Epifaniei sunt doar câteva din încărcatul calendar al celebrărilor liturgice pe care papa Leon al XIV-lea le va oficia în lunile noiembrie 2025 – ianuarie 2026.
Calendarul slujbelor prezidate de Sfântul Părinte a fost publicat astăzi în buletinul zilnic al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, iar orele menționate fac referință la fusul orar al Romei.
Toți Sfinții
Sâmbătă, 1 noiembrie a.c., în solemnitatea ”Toți Sfinții”, papa prezidează la ora 10.30, în Piața San Pietro, Sfânta Liturghie și ceremonia de proclamare ca ”învățător al Bisericii” a sfântului John Henry Newman, în contextul Jubileului educației.
Pomenirea morților
Luni, 3 noiembrie a.c., papa prezidează Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro la ora 11.00 pentru odihna veșnică a regretatului său predecesor, papa Francisc, a cardinalilor și a episcopilor care au trecut la Domnul în decursul anului.
Consacrarea catedralei Romei
Duminică, 9 noiembrie a.c., papa prezidează Sfânta Liturghie la ora 9.30 în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, cu ocazia solemnității liturgice a consacrării acestei importante bazilici romane.
Jubileul săracilor
Duminică, 16 noiembrie a.c., a XXXIII-a din timpul liturgic de peste an, papa prezidează Sfânta Liturghie la ora 10.00 în bazilica San Pietro cu ocazia Jubileului săracilor.
Jubileul corurilor
Duminică, 23 noiembrie a.c., în solemnitatea ”Cristos, regele universului”, papa prezidează Sfânta Liturghie în Piața San Pietro la ora 10.30 cu ocazia Jubileului corurilor și al ansamblurilor corale.
Omagiul adus Neprihănitei
Luni, 8 decembrie a.c., Biserica celebrează solemnitatea liturgică a Neprihănitei Zămisliri a Fericitei Fecioare Maria. Cu această ocazie, papa merge în ”Piazza di Spagna”, din centrul istoric al Romei, unde la ora 16.00 aduce tradiționalul Act de venerație față de Neprihănita Fecioară Maria.
Fecioara Maria de la Guadalupe
Vineri, 12 decembrie a.c., în comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria de la Guadalupe, patroana Americii, papa Leon al XIV-lea prezidează Sfânta Liturghie la ora 16.00 în bazilica San Pietro.
Jubileul deținuților
Duminică, 14 decembrie a.c., a III-a din timpul liturgic al Adventului, papa prezidează Sfânta Liturghie la ora 10.00 în bazilica San Pietro cu ocazia Jubileului deținuților.
Noaptea de Crăciun
Miercuri, 24 decembrie a.c., papa Leon al XIV-lea prezidează Sfânta Liturghie a Nopții de Crăciun la ora 22.00 în bazilica San Pietro.
Nașterea Domnului
Joi, 25 decembrie a.c., în solemnitatea Nașterii Domnului, papa celebrează Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro la ora 10.00.
”Urbi et Orbi”
Tot joi, 25 decembrie a.c., de la Balconul central al bazilicii San Pietro, papa adresează la ora 12.00 tradiționalul mesaj de Crăciun ”Urbi et Orbi” (Cetății și Lumii), mesaj însoțit de binecuvântarea apostolică și darul indulgenței plenare.
”Te Deum” la sfârșitul anului
Miercuri, 31 decembrie a.c., papa prezidează la ora 17.00 în bazilica San Pietro rugăciunea Primelor Vespere și cântarea imnului ”Te Deum” ca mulțumire pentru anul civil care se încheie.
Anul Nou
Joi, 1 ianuarie 2026, în solemnitatea ”Preasfânta Maria, maica lui Dumnezeu”, papa prezidează la ora 10.00 în bazilica San Pietro Sfânta Liturghie a solemnității în care Biserica marchează, de asemenea, a LIX-a Zi mondială a păcii.
Epifania Domnului: închiderea Porții Sfinte și a Jubileului
Marți, 6 ianuarie 2026, în solemnitatea Epifaniei Domnului, papa Leon al XIV-lea prezidează Sfânta Liturghie a solemnității în bazilica San Pietro la ora 9.30, cu ritul închiderii Porții Sfinte prin care se încheie Jubileul ordinar din anul mântuirii 2025.
Botezul Domnului
Duminică, 11 ianuarie 2026, în sărbătoarea Botezului Domnului (după ritul roman sau latin), papa prezidează Sfânta Liturghie la ora 9.30 în Capela Sixtină și administrează mai multor copii sacramentul botezului.
