Papa Leon: Pe cruce, Isus nu apare ca un erou victorios, ci ca un cerșetor de iubire

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 3 septembrie 2025. Reflecția papei Leon al XIV-lea, de la audiența generală de miercuri, 3 septembrie, cu desfășurare în Piața San Pietro, s-a dezvoltat în jurul imaginii unui Dumnezeu "care nu se rușinează să cerșească o înghițitură, pentru că prin acest gest ne spune că iubirea, pentru a fi adevărată, trebuie să învețe și să ceară, nu doar să dea".

Pornind de la "momentul cel mai luminos și, în același timp, cel mai întunecat din viața lui Isus", cel al Pătimirii, pontiful pune în lumină două cuvinte care conțin un mister imens: Mi-e sete (In 19,28) și, imediat după aceea: S-a sfârșit (In19,30).
Precizăm că reflecția pontifului de miercuri, 3 septembrie a.c., intitulată «Răstignirea: Mi-e sete», face parte din seria de cateheze despre Pătimirea lui Isus, din ciclul catehezelor jubiliare "Isus Cristos speranța noastră".

Spunând "mi-e sete", Isus își manifestă umanitatea lui și a noastră – a evidențiat pontiful, observând că "nimeni dintre noi nu poate fi autosuficient". Sfântul Părinte a evidențiat totodată că ultimele cuvinte ale lui Isus "sunt încărcate cu o viață întreagă, revelând sensul întregii existențe a Fiului lui Dumnezeu. Pe cruce, Isus nu apare ca un erou victorios, ci ca un cerșetor de iubire. El nu proclamă, nu condamnă și nu se apără. El cere cu umilință ceea ce nu poate da el însuși".

Cu referire la imposibilitatea de a ne salva singuri, papa Leon a explicat că viața este "împlinită" nu atunci când suntem puternici, ci atunci când învățăm să primim, observând: "Și în acel moment, după ce a primit un burete îmbibat în oțet de la niște străini, Isus proclamă: S-a sfârșit. Iubirea a devenit nevoiașă și tocmai din acest motiv și-a îndeplinit lucrarea".

Pontiful s-a oprit asupra paradoxului creștin, spunând că "Dumnezeu nu mântuiește prin a face, ci lăsând să se facă. Nu mântuiește prin învingerea răului cu forța, ci prin acceptarea slăbiciunii iubirii până la capăt. Pe cruce, Isus ne învață că omul nu se împlinește prin exercitarea puterii, ci prin deschiderea plină de încredere față de ceilalți, chiar și atunci când aceștia sunt ostili și dușmani. Mântuirea nu este expresie a autonomiei, ci recunoaștere umilă a nevoii proprii, constând în exprimarea liberă a acesteia". Am putea sintetiza această reflecție a papei Leon, spunând: Dumnezeu scrie, dar cu mâna noastră.

Succesiv, Sfântul Părinte explică faptul că "împlinirea umanității noastre în planul lui Dumnezeu nu este un act de forță, ci un gest de încredere", reliefând că "Isus nu mântuiește printr-o răsturnare de situație dramatică, ci cerând ceva ce el însuși nu poate da". "Și aici" – a continuat pontiful – "se deschide o ușă către adevărata speranță: dacă chiar și Fiul lui Dumnezeu a ales să nu fie autosuficient, atunci setea noastră – de iubire, de sens, de dreptate – nu este un semn de eșec, ci de adevăr".

Spunând că acest adevăr, aparent atât de simplu, este greu de acceptat, pontiful a făcut următoarea reflecție: "Trăim într-o epocă care răsplătește autosuficiența, eficiența și performanța. Cu toate acestea, Evanghelia ne arată că măsura umanității noastre nu este dată de ceea ce putem realiza, ci de capacitatea noastră de a ne lăsa iubiți și, atunci când este necesar, chiar ajutați.

Isus ne mântuiește arătându-ne că a cere nu este nedemn, ci eliberator. Este calea de ieșire din ascunzătoarea păcatului și a întoarcerii în spațiul comuniunii. De la început, păcatul a generat rușine. Dar iertarea, iertarea adevărată, vine atunci când putem să ne confruntăm cu nevoia noastră și să nu ne mai temem că am putea fi respinși.

Setea lui Isus pe cruce este, prin urmare, și a noastră. Este strigătul umanității rănite care încă caută apa vie. Și această sete nu ne îndepărtează de Dumnezeu, ci mai degrabă ne unește cu El. Dacă avem curajul să o recunoaștem, putem descoperi că chiar și fragilitatea noastră este o punte către cer. Tocmai în a cere – nu în a poseda – se deschide o cale către libertate, pentru că încetăm să ne prefacem că suntem autosuficienți.

În fraternitate, în viața simplă, în arta de a cere fără rușine și de a oferi fără calcul, se află o bucurie pe care lumea nu o cunoaște. O bucurie care ne readuce la adevărul originar al ființei noastre: suntem creaturi făcute pentru a da și a primi iubire".

"Dragi frați și surori" – a spus pontiful în încheiere – "în setea lui Cristos putem recunoaște toată setea noastră. Și să învățăm că nu există nimic mai uman, nimic mai divin decât a ști să spunem: am nevoie. Să nu ne fie teamă să cerem, mai ales când simțim că nu merităm. Să nu ne fie rușine să întindem mâna. Tocmai acolo, în acel gest umil, se ascunde mântuirea".