La Leon XIV, Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei
Vatican News
În dimineața zilei de luni, 22 septembrie a.c., papa Leon al XIV-lea l-a primit în Cetatea Vaticanului, în audiență privată, pe președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, împreună cu soția sa, Elke. Într-o conferință de presă, șeful statului a declarat că a avut ocazia să converseze îndelung cu Suveranul Pontif și ”să facă schimb de opinii, bineînțeles cu privire la situația globală, la război și pace, precum și la situația Bisericilor creștine”. El a explicat că au discutat în special despre războiul din Ucraina, suferința poporului ucrainean și necesitatea de a obține un armistițiu și o pace justă. A fost discutată și situația umanitară din Gaza, iar președintele german a subliniat că, în aceste scenarii internaționale, vocea papei este importantă ca factor de dialog și mediere.
”L-am încurajat cu tărie să mențină acest rol”, a spus Steinmeier, care este protestant, în timp ce soția sa este catolică. ”Și cred că, într-o perioadă în care există puțini mediatori în lume și puține personalități care pot exercita influență asupra părților aflate în conflict, nu ne putem lipsi de ajutorul oferit de papă”. De asemenea, președintele l-a invitat pe papa Leon să viziteze Germania.
