Leon XIV. Mesaj pentru Ziua mondială a tineretului din 2025 [TEXT]
7 octombrie 2025 – Vatican News. ”Și voi veți da mărturie, pentru că sunteți cu mine” (In 15,27) este tema mesajului pe care papa Leon al XIV-lea l-a transmis în vederea Zilei mondiale a tineretului (ZMT), care se va marca la nivel local în 23 noiembrie 2025.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul Sfântului Părinte.
Mesajul Sfântului Părinte Leon XIV
pentru a XL-a Zi mondială a tineretului
23 noiembrie 2025
”Şi voi veţi da mărturie, pentru că sunteţi cu mine” (In 15,27)
Dragi tineri,
La începutul primului meu mesaj pe care vi-l adresez, doresc mai întâi de toate să vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru bucuria pe care ați transmis-o atunci când ați venit la Roma pentru Jubileul vostru și mulțumesc tuturor tinerilor care s-au unit cu voi în rugăciune din orice parte a lumii. A fost un eveniment prețios pentru a reînnoi entuziasmul credinței și a împărtăși speranța care arde în inimile noastre. De aceea, să facem în așa fel încât întâlnirea jubiliară să nu rămână un moment izolat, dar să marcheze pentru fiecare dintre voi un pas înainte în viața creștină și o puternică încurajare de a persevera în mărturisirea credinței.
Această dinamică se află în centrul următoarei Zile mondiale a tineretului, pe care o vom celebra în duminica [solemnității] ”Cristos Rege”, în 23 noiembrie a.c., și care va avea ca temă ”Şi voi veţi da mărturie, pentru că sunteţi cu mine” (In 15,27). Prin puterea Duhului Sfânt, din pelerini de speranță ne pregătim să devenim mărturisitori curajoși ai lui Cristos. Să începem, așadar, chiar acum un parcurs care ne va conduce până la ediția internațională a ZMT de la Seul, în 2027. În această perspectivă, aș vrea să mă opresc la două aspecte ale mărturiei: prietenia noastră cu Isus, pe care o primi în dar de la Dumnezeu, și angajamentul fiecăruia în societate ca și constructori de pace.
Prieteni, de aceea mărturisitori
Mărturia creștină se naște din prietenia cu Domnul, răstignit și înviat pentru mântuirea tuturor. Ea nu se confundă cu o propagandă ideologică, dar este un adevărat principiu de transformare interioară și de sensibilizare socială. Isus a vrut să-i numească prieteni pe discipolii cărora le-a făcut cunoscută Împărăția lui Dumnezeu și le-a cerut să rămână cu el pentru a forma comunitatea sa și pentru a-i trimite să vestească Evanghelia (cf. In 15,15.27). Așadar, când Isus ne spune ”Veți da mărturie”, ne asigură că El ne consideră prieteni ai săi. El singur cunoaște pe deplin cine suntem și de ce suntem aici: cunoaște inima voastră, a tinerilor, freamătul vostru în fața discriminărilor și a injustițiilor, dorința voastră de adevăr și de frumusețe, de bucurie și de pace. Cu prietenia sa, el vă ascultă, vă motivează și vă călăuzește, chemându-l pe fiecare la o viață nouă.
Privirea lui Isus, care vrea întotdeauna și numai binele nostru, merge înaintea noastră (cf. Mc 10,21). El nu ne vrea servitori, nici activiști ai unui partid, dar ne cheamă să stăm cu el ca prieteni pentru ca viața noastră să fie reînnoită. Iar mărturia provine spontan din noutatea plină de bucurie a acestei prietenii. Este o prietenie unică, ce ne dăruiește comuniunea cu Dumnezeu; o prietenie credincioasă, care ne face să descoperim demnitatea noastră și pe a celuilalt; o prietenie veșnică pe care nici moartea nu poate să o distrugă pentru că are în Cel răstignit și înviat începutul ei.
Să ne gândim la mesajul pe care apostolul Ioan ni-l lasă la sfârșitul celei de-a patra Evanghelii: ”Acesta este discipolul care dă mărturie despre acestea şi le-a scris, iar noi ştim că mărturia lui este adevărată” (In 21,24). Întreaga relatare precedentă este rezumată ca o mărturie, plină de gratitudine și de uimire, din partea unui discipol care nu spune niciodată numele lui, dar se definește drept ”discipolul pe care Isus îl iubea”. Acest apelativ este oglindirea unei relații: nu este numele unui individ, ci mărturia unei legături personale cu Cristos. Iată ceea ce este cu adevărat important pentru Ioan: să fie discipol al Domnului și să se simtă iubit de el. Înțelegem, atunci, că mărturia creștină este rodul relației de credință și iubire cu Isus, în care aflăm mântuirea vieții noastre. Ceea ce scrie apostolul Ioan este valabil și pentru voi, dragi tineri. Sunteți invitați de Cristos să-l urmați și să vă așezați alături de el ca să ascultați inima sa și să împărtășiți îndeaproape viața sa. Pentru el, fiecare este un ”discipol iubit”, iar din această iubire se naște bucuria mărturiei.
Un alt mărturisitor curajos al Evangheliei este înaintemergătorul lui Isus, Ioan Botezătorul, care a dat ”mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el” (In 1,7). Deși se bucura de mare faimă în popor, el știa bine că este doar o ”voce” care îl arată pe Mântuitorul: ”Iată mielul lui Dumnezeu!” (In 1,36). Exemplul lui ne amintește că adevăratul mărturisitor nu are obiectivul de a ocupa scena, nu caută adepți pe care să-i lege de el. Adevăratul mărturisitor este smerit și liber lăuntric, mai întâi de toate de el însuși, de pretenția de a fi în centrul atenției. De aceea este liber să asculte, să interpreteze și să spună adevărul față de toți, chiar în fața celor puternici. De la Ioan Botezătorul învățăm că mărturia creștină nu este o vestire a propriei persoane și nu celebrează capacitățile noastre spirituale, intelectuale ori morale. Adevărata mărturie înseamnă a-l recunoaște și a-l arăta pe Isus, unicul care ne mântuiește, atunci când el apare. Ioan l-a recunoscut printre cei păcătoși, cufundat între oamenii de rând. De aceea, papa Francisc a insistat atât de mult: dacă nu ieșim din noi înșine și din zonele noastre de confort, dacă nu mergem la cei săraci și la cel care se simte exclus de la Împărăția lui Dumnezeu, noi nu-l întâlnim și nu-l mărturisim pe Cristos. Ratăm dulcea bucurie de a fi evanghelizați și de a evangheliza.
Preaiubiților, îl invit pe fiecare dintre voi să continue căutarea, în Biblie, a prietenilor și mărturisitorilor lui Isus. Citind Evangheliile, vă veți da seama că toți au găsit în relația vie cu Cristos sensul adevărat al vieții. Într-adevăr, întrebările noastre cele mai profunde nu află ascultare, nici răspuns făcând la nesfârșit scrolling pe celular, care ne capturează atenția lăsându-ne mintea sleită și inima goală. Nu ne duc departe dacă le ținem închise în noi înșine ori în cercuri prea restrânse. Împlinirea dorințelor noastre autentice trece întotdeauna prin ieșirea din noi înșine.
Mărturisitori, de aceea misionari
În acest fel, voi, tinerii, cu ajutorul Duhului Sfânt, puteți deveni misionari ai lui Cristos în lume. Atât de mulți dintre cei de vârsta voastră sunt expuși violenței, forțați să utilizeze armele, obligați să se separe de cei dragi, să migreze și să fugă. Mulți nu au acces la educație și la alte bunuri esențiale. Toți împărtășesc cu voi căutarea sensului vieții și nesiguranța care o însoțește, neliniștea cauzată de presiunile sociale sau profesionale crescânde, dificultatea de a înfrunta crizele familiale, sentimentul dureros al lipsei de oportunități și remușcarea pentru greșelile făcute. Voi înșivă puteți fi alături de alți tineri, puteți merge cu ei și puteți arăta că Dumnezeu, prin Isus, s-a apropiat de fiecare persoană. Așa cum îi plăcea papei Francisc să spună: ”Cristos arată că Dumnezeu este apropiere, compasiune și tandrețe” (Scisoarea enciclică, Dilexit nos, 35).
Este adevărat: nu întotdeauna este ușor să dai mărturie. În Evanghelii, găsim adesea tensiune între acceptarea și respingerea lui Isus: ”Iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o” (In 1,5). În mod similar, ucenicul-mărturisitor experimentează respingerea și, uneori, chiar opoziția violentă în mod direct. Domnul nu ascunde această realitate dureroasă: ”Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi” (In 15, 20). Totuși, tocmai această realitate devine o ocazie de a pune în practică porunca supremă: ”Iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută” (Mt 5, 44). Acesta este ceea ce au făcut martirii încă de la începuturile Bisericii.
Dragi tineri, aceasta nu este o poveste care aparține doar trecutului. Chiar și astăzi, în multe locuri din lume, creștinii și oamenii de bună credință suferă persecuții, minciuni și violență. Poate că și voi ați fost afectați de această experiență dureroasă și poate că ați fost tentați să reacționați instinctiv, punându-vă pe același nivel cu cei care v-au respins, adoptând atitudini agresive. Dar să ne amintim sfatul înțelept al sfântului Paul: ”Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!” (Rom 12,21).
Așadar, nu vă descurajați: la fel ca sfinții, și voi sunteți chemați să perseverați cu speranță, mai ales în fața dificultăților și obstacolelor.
Fraternitatea ca legătură de pace
Din prietenia cu Cristos, care este un dar al Duhului Sfânt în noi, se naște un mod de viață care poartă în sine caracterul fraternității. Un tânăr care l-a întâlnit pe Cristos poartă pretutindeni ”căldura” și ”aroma” fraternității, iar oricine intră în contact cu el sau cu ea este atras într-o dimensiune nouă și profundă, alcătuită din apropiere dezinteresată, compasiune sinceră și tandrețe fidelă. Duhul Sfânt ne face să-l vedem pe aproapele nostru cu ochi noi: în cealaltă persoană se află un frate, o soră!
Mărturia de fraternitate și pace pe care o inspiră în noi prietenia cu Cristos, ne ridică din indiferență și lene spirituală, ajutându-ne să depășim închiderile și suspiciunile. De asemenea, ne leagă unii de alții, îndemnându-ne să lucrăm împreună, de la voluntariat la caritate politică, pentru a construi noi condiții de viață pentru toți. Nu-i urmați pe cei care folosesc cuvintele credinței pentru a dezbina: organizați-vă, în schimb, pentru a elimina inegalitățile și a reconcilia comunitățile polarizate și oprimate. De aceea, dragi prieteni, să ascultăm vocea lui Dumnezeu din noi și să învingem egoismul, devenind artizani silitori ai păcii. Atunci, acea pace, care este darul Domnului Înviat (cf. In 20,19), va deveni vizibilă în lume prin mărturia comună a celor care poartă Duhul Său în inimile lor.
Dragi tineri, în fața suferințelor și speranțelor lumii, să ne îndreptăm privirea spre Isus. Înainte de a muri pe cruce, El a încredințat-o pe Fecioara Maria lui Ioan ca mamă a sa, iar pe Ioan i l-a încredințat ei ca fiu. Acel dar suprem al iubirii este pentru fiecare ucenic, pentru noi toți. Vă invit, așadar, să primiți această legătură sfântă cu Maria, Maică plină de afecțiune și înțelegere, cultivând-o în special prin rugăciunea Rozariului. În acest fel, în orice situație a vieții, vom experimenta că nu suntem niciodată singuri, ci mereu fii iubiți, iertați și încurajați de Dumnezeu. Dați mărturie cu bucurie despre aceasta!
Din Vatican, 7 octombrie 2025,
comemorarea sfintei Fecioare Maria, regina rozariului
LEON PP. XIV
