Căutare

Arhivă: Papa Francisc și reprezentanți ai religiilor Arhivă: Papa Francisc și reprezentanți ai religiilor  (Vatican Media)

”Să mergem împreună în speranță!”. 60 de ani de la declarația ”Nostra Ætate”

Manifestări speciale, cu participarea papei Leon al XIV-lea, pe 28 octombrie a.c., la Roma pentru a marca a 60-a aniversare a declarației ”Nostra Ætate”, unul din cele mai inovatoare documente ale Conciliului Vatican II. Și-au anunțat participarea numeroși lideri și reprezentanți ai religiilor din lumea întreagă.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
23 octombrie 2025 – Vatican News
. Pentru a marca a 60-a aniversare a declarației conciliare ”Nostra Ætate”, Departamentul pentru dialogul interreligios și Comisia pentru raporturile religioase cu ebraismul, a Departamentului pentru promovarea unității creștinilor, organizează un eveniment special intitulat ”Să mergem împreună în speranță!”, care se va desfășura pe 28 octombrie 2025, începând cu ora Romei 18.30, în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului.

Manifestările aniversare, se precizează într-un comunicat de presă, marchează șase decenii de dialog, prietenie și cooperare între adepții religiilor care s-au inspirat din declarația ”Nostra Ætate”, unul din cele mai inovatoare documente ale Conciliului Vatican II.

Liderii și reprezentanții religiilor se vor reuni împreună cu diferiți membri ai Curiei romane și ai Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, cu delegați catolici implicați în dialogul interreligios, cu reprezentanți ai rețelelor interreligioase și cu tineri. Programul manifestărilor cuprinde muzică, mărturii personale și spectacole culturale care sărbătoresc unitatea în diversitate.

Momentul culminant al evenimentului, subliniază organizatorii, îl reprezintă discursul papei Leon al XIV-lea, urmat de un moment de rugăciune în tăcere pentru pace. Participanții vor primi un săculeț cu semințe, simbol al misiunii împărtășite de a continua să arunce semințe de dialog și de speranță pentru generațiile viitoare. De asemenea, audiența generală a papei din 29 octombrie a.c. va fi dedicată declarației ”Nostra Ætate” și dialogului interreligios. 

23 octombrie 2025, 11:19