Leon XIV, pelerinilor: Sfinții, semne luminoase de speranță și iubire
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
20 octombrie 2025 – Vatican News. ”Evenimentul solemn și plin de bucurie pe care l-am celebrat ieri [19 octombrie – n.r.] ne amintește că în comuniunea Bisericii sunt cuprinși toți credincioșii, din orice spațiu și timp, din orice limbă și cultură, unindu-ne ca popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos și templu viu al Duhului Sfânt. Bărbații și femeile pe care ieri i-am proclamat sfinți sunt pentru noi toți semne luminoase de speranță pentru că și-au oferit viața din iubire față de Cristos și de frați”: a spus papa Leon al XIV-lea la întâlnirea pe care a avut-o luni, 20 octombrie a.c., în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, cu pelerinii din diferite țări care au luat parte la Sfânta Liturghie și ritul canonizării oficiate în ziua precedentă în Piața San Pietro. Tot luni, la Altarul catedrei din bazilica San Pietro, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, care a fost nunțiu apostolic la Caracas, a prezidat în cursul dimineții o Sfântă Liturghie de mulțumire pentru darul noilor sfinți venezuelani, la care au luat parte foarte mulți pelerini.
Ieri, în prezența a aproximativ 70 de mii de pelerini, Leon al XIV-lea i-a proclamat sfinți pe episcopul Ignațiu Choukrallah Maloyan, martir (1869-1915), catihetul Petru To Rot, martir (1912-1945), sora Vincența Maria Poloni, fondatoare (1802-1855), sora Carmen Elena Rendiles Martinez, fondatoare (1903-1977), sora Maria Troncatti, misionară (1883-1969), medicul Iosif Grigore Hernández Cisneros, credincios laic (1864-1919), și avocatul Bartolomeu Longo, credincios laic (1841-1926). Profilul biografic al noilor sfinți poate fi citit AICI.
În discursul adresat luni pelerinilor de la canonizare, papa a alternat limbile italiană, engleză și spaniolă pentru a evidenția unele trăsături și virtuți ale noilor sfinți care își păstrează actualitatea în contextul timpurilor noastre.
Leon al XIV-lea a amintit, astfel, că sfântul episcop martir armean Ignațiu Maloyan nu și-a vândut credința în schimbul libertății, plătind pentru aceasta cu prețul vieții, după cum rămâne un exemplu de curaj ieșit din comun în a predica adevărurile Evangheliei sfântul catihet martir Petru To Rot, din Papua Noua Guinee.
Virtuțile credinței, speranței și carității au fost trăite de o manieră exemplară și de cei doi noi sfinți din Venezuela, credinciosul laic Iosif Grigore Hernández – cunoscut drept ”doctorul săracilor” – și sora Carmen Rendiles, cerând prin mijlocirea lor darul ca ”toți venezuelanii să se unească și să se recunoască unii pe alții ca fii și frați”, ”susținându-se în dificultăți și construind împreună împărăția lui Dumnezeu cu bucurie”.
În același orizont, apostolatul sfintei Maria Troncatti, care s-a născut în Italia, dar a fost toată viața misionară în Ecuador, ”este pentru noi un exemplu al acelei carități care nu capitulează în fața greutăților”, după cum sfânta italiancă Vincența Maria Poloni ”ne încurajează să perseverăm în slujirea cotidiană a celor mai vulnerabili, căci aici înflorește sfințenia vieții”. Este același adevăr care l-a transformat pe sfântul italian Bartolomeu Longo, fondatorul sanctuarului de la Pompei și adevărat ”apostol al rozariului”. ”Din toată inima”, a adăugat papa, ”vă recomand această rugăciune tuturor: preoților, persoanelor consacrate, familiilor și tinerilor. Contemplând misterele lui Cristos cu ochii Mariei, noi asimilăm zi de zi Evanghelia și învățăm să o punem în practică”.
”Dragi pelerini”, a spus papa la finalul discursului, ”vă urez să vă întoarceți în țările voastre cu inima plină de gratitudine și cu dorința arzătoare de a-i imita pe noii sfinți. Mijlocirea lor să vă însoțească, iar exemplul lor să vă inspire!”.
De adăugat că luni, la Altarul catedrei din bazilica San Pietro, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, care a fost nunțiu apostolic la Caracas, a prezidat în cursul dimineții o Sfântă Liturghie de mulțumire pentru darul noilor sfinți venezuelani, la care au luat parte foarte mulți pelerini.
