La Leon XIV-lea, regele Charles al III-lea și regina Camilla
Joi, 23 octombrie a.c., papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență pe monseniorul Hubertus Matheus Maria van Megen, arhiepiscop titular de Novaliciana, nunțiu apostolic în Kenya și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Programele Națiunilor Unite pentru mediu și pentru așezări umane (habitat).
De asemenea, papa l-a primit joi pe monseniorul Giordano Piccinotti (SDB), arhiepiscop titular de Gradisca, președinte al Administrației Patrimoniului Scaunului Apostolic, însoțit de Fabio Gasperini, secretar, și de monseniorul Andrea Ripa, episcop titular de Cerveteri, secretar al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice.
Papa a primit joi în audiență comună membrii Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
Suveranul Pontif l-a primit joi în audiență pe monseniorul Miguel Maury Buendía, arhiepiscop titular de Italica, nunțiu apostolic în Marea Britanie.
Succesiv, papa l-a primit pe monseniorul Stefan Hesse, arhiepiscop de Hamburg, în R. F. Germania.
Leon al XIV-lea l-a primit joi în audiență pe regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și pe regina Camilla, împreună cu suita. Pontiful și Majestățile lor au luat parte la o Rugăciune ecumenică, organizată în Capela Sixtină, și la o întâlnire despre sustenabilitatea mediului. Vom reveni.
În fine, în cursul după-amiezii, papa are o audiență pentru participanții la Întâlnirea mondială a Mișcărilor Populare.
