Papa: Nunțiul apostolic, chipul unei Biserici care însoțește, mângâie și construiește punți

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 26 octombrie 2025. Acest îndemn a fost adresat de papa Leon al XIV-lea monseniorului Mirosław Stanisław Wachowski, în omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o duminică, 26 octombrie a.c., cu începere de la ora locală 17. În cadrul celebrării euharistice a avut loc consacrarea episcopală a monseniorul Mirosław Stanisław Wachowski, arhiepiscop titular de Villamagna di Proconsolare și nunțiu apostolic în Irak.

Amintind că un nunțiu apostolic nu este un diplomat oarecare "ci este chipul unei Biserici care însoțește, mângâie și construiește punți", pontiful a evidențiat că misiunea lui "nu este să apere interese partizane, ci să slujească comuniunea".

Papa Leon a încredințat misiunea nunțiului apostolic în Irak Preacuratei Fecioare Maria, Regina Păcii, și sfinților Toma, Addai și Mari, precum și numeroșilor mărturisitori ai credinței din Irak, rugându-se: «Fie ca ei să vă însoțească și să vă fie o lumină pe calea de urmat».

Papa Leon a evidențiat bucuria trăită de Biserica Romei împreună cu Biserica universală pentru darul unui nou episcop, fiu al Poloniei și, amintind motto-ul episcopal ales de acesta a spus: «Motto-ul ales – Gloria Deo Pax Hominibus – este asemenea unui ecou al cântului de Crăciun al îngerilor din Betleem: "Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor pe care îi iubește". Este un program de viață: să facem mereu astfel încât să strălucească slava lui Dumnezeu, în pace, între oameni. Acesta este sensul profund al fiecărei vocații creștine și, în mod special, al vocației episcopale: să facem vizibilă, prin propria noastră viață, mărirea lui Dumnezeu și dorința Sa de a împăca lumea cu Sine (cf. 2 Cor 5,19).»

Oprindu-se asupra trăsăturilor esențiale ale slujirii episcopale, papa Leon a spus că, "prima lecție pentru fiecare episcop: smerenia", explicând: "Nu smerenia în cuvinte, ci cea care locuiește în inima celor care știu că sunt slujitori, nu stăpâni; păstori, nu proprietari ai turmei".

«Mă emoționează când mă gândesc la rugăciunea umilă care se înalță ca tămâia în Mesopotamia de secole: vameșul din Evanghelie are chipul atâtor credincioși din Orient care, în tăcere, continuă să spună: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul". Rugăciunea lor nu se stinge, iar astăzi Biserica universală se alătură acelui cor de încredere care străpunge norii și atinge inima lui Dumnezeu» - a spus pontiful.

Apoi, adresându-se monseniorului Mirosław, a amintit că acesta provine dintr-o țară a lacurilor și pădurilor, i-a spus: «În acele peisaje, unde domnește tăcerea, ai învățat să contempli; în mijlocul zăpezii și al soarelui, ai învățat sobrietatea și tăria; într-o familie de agricultori, ai învățat fidelitatea față de pământ și față de muncă. Diminețile devreme v-au învățat disciplina inimii, iar dragostea pentru natură v-a condus la descoperirea frumuseții Creatorului. Aceste rădăcini nu sunt doar o amintire de păstrat, ci o școală permanentă. Din contactul vostru cu pământul, ați învățat că fertilitatea vine din așteptare și fidelitate: două cuvinte care definesc și slujirea episcopală. Episcopul este chemat să semene cu răbdare, să cultive cu respect, să aștepte cu speranță. El este un păzitor, nu un proprietar; un om al rugăciunii, nu al posesiunii. Domnul îți încredințează o misiune pentru ca tu să o îngrijești cu aceeași dedicație cu care agricultorul îngrijește câmpul său: în fiecare zi, cu constanță, cu credință.»

Amintind parcursul de slujire pe care l-a urmat monseniorul Mirosław până acum, în Reprezentanțele din Senegal și în Polonia natală, în Organizațiile Internaționale din Viena și în Secretariatul de Stat, ca minutant și subsecretar pentru Relații cu Statele, trăind diplomația în spirit de "ascultare față de adevărul Evangheliei, cu discreție și competență, cu respect și dedicare, și pentru aceasta îți sunt recunoscător". «Acum»  –  a continuat pontiful  –  «Domnul îți cere ca acest dar să devină paternitate pastorală: să fii tată, păstor și martor al speranței într-o țară marcată de suferință și de dorința de renaștere. Ești chemat să duci lupta cea bună a credinței, nu împotriva altora, ci împotriva ispitei de a obosi, de a te închide în tine însuți, de a măsura rezultatele, bazându-te pe fidelitatea care te caracterizează: fidelitatea celui care nu se caută pe sine, ci slujește cu profesionalism, cu respect, cu o competență care luminează și nu se afișează.»