Dacă Petru ne amintește că săracii sunt inima Evangheliei
Andrea Tornielli
Dilexi te, prima exortație apostolică a papei Leon al XIV-lea, este legată, încă din titlu, de ultima enciclică a papei Francisc, Dilexit nos (octombrie 2024), și reprezintă, într-un anumit sens, continuarea acesteia. Nu este un text despre Doctrina socială a Bisericii și nici nu analizează probleme specifice. Mai degrabă, propune fundamentele Revelației, subliniind legătura puternică dintre iubirea lui Cristos și chemarea sa de a fi aproape de cei săraci. Centralitatea iubirii pentru cei săraci se află, de fapt, chiar în centrul Evangheliei și, prin urmare, nu poate fi respinsă ca o ”fixație” a anumitor papi sau curente teologice specifice, nici nu poate fi prezentată ca o consecință socială și umanitară extrinsecă credinței creștine și proclamării sale.
”Iubirea pentru Domnul se unește cu iubirea pentru cei săraci”, scrie papa Leon. Ele sunt, așadar, inseparabile: ”tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut”, spune Isus. Așadar, aici ”nu suntem în orizontul carității, ci al Revelației: contactul cu cei care nu au putere și măreție este o modalitate fundamentală de a-L întâlni pe Domnul istoriei”.
Papa observă că, din păcate, și creștinii riscă să fie ”contagiați” de atitudini lumești, ideologii și viziuni politico-economice înșelătoare. Nemulțumirea cu care auzim uneori vorbindu-se despre angajamentul față de cei săraci, aproape ca o distragere de la iubirea și cultul lui Dumnezeu, dezvăluie cât de actual rămâne documentul: ”Faptul că exercitarea carității este disprețuită sau ridiculizată, ca și cum ar fi obsesia unora și nu miezul arzător al misiunii ecleziale, mă face să mă gândesc”, afirmă papa Leon al XIV-lea, ”că trebuie să recitim mereu Evanghelia, ca să nu riscăm să o înlocuim cu o mentalitate lumească”.
Prin citate biblice și comentariile Părinților Bisericii, ni se amintește astfel că iubirea față de cei săraci nu este o ”cale opțională”, ci reprezintă ”criteriul adevăratului cult”. Aducătoare de lumină sunt cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur și ale sfântului Augustin, chiar și pentru Biserica de astăzi: primul ne invită să-l cinstim pe Isus în trupul săracului, întrebându-se ce sens are să existe altare pline cu potire de aur, în timp ce Cristos este epuizat de foame chiar în afara bisericii; cel de-al doilea definește săracul ca fiind ”prezența sacramentală a Domnului”, văzând în grija față de săraci o dovadă concretă a sincerității credinței: ”Cine zice că-l iubește pe Dumnezeu și nu are milă de cei nevoiași, minte”.
În virtutea acestei legături cu esența mesajului creștin, secțiunea finală a Dilexi te conține un apel către fiecare persoană botezată de a se angaja concret în apărarea și promovarea celor mai vulnerabili: ”Este datoria tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu să ridice o voce care să trezească, să denunțe și să expună”. Chiar cu riscul de a părea ”absurzi”. Acest mesaj este plin de consecințe pentru viața eclezială și socială: actualul sistem economico-financiar și ”structurile sale vicioase” nu sunt inevitabile și, prin urmare, este posibil să ne angajăm să concepem și să construim, cu puterea binelui, o societate diferită și mai echitabilă, printr-o ”schimbare a mentalităților, dar și cu ajutorul științei și tehnologiei, prin dezvoltarea unor politici eficiente pentru transformarea societății”.
Exortația a fost inițial pregătită de papa Francisc. Succesorul său, papa Leon al XIV-lea, a fost cel care și-a însușit-o, împărtășind o mare parte din viața sa cu cei din urmă, lăsându-se evanghelizat de aceștia, ca și călugăr și apoi ca episcop misionar.
