Leon XIV, autorităților Libanului: Slujiți Libanul cu angajament și dăruire pentru a construi pacea

Vatican News

”Cel care dansează pășește ușor, fără să calce pe pământ, armonizându-și pașii cu cei ai altora. Aceasta este pacea: o cale mișcată de Duhul Sfânt, care îndeamnă inima să asculte și o face mai atentă și respectuoasă față de ceilalți. Fie ca această dorință de pace, născută din Dumnezeu, să crească printre voi și să poată transforma, chiar și astăzi, modul în care îi privim pe ceilalți și cum locuim împreună pe acest pământ, pe care El îl iubește profund și continuă să-l binecuvânteze”, a spus papa Leon al XIV-lea duminică, 30 noiembrie a.c., în discursul adresat autorităților civile, Corpului diplomatic și reprezentanților societății civile, în Palatul Prezidențial din Beirut.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul papei Leon al XIV-lea adresat autorităților civile, Corpului diplomatic și reprezentanților societății civile:

Domnule președinte al Republicii,
Stimate autorități civile și religioase,
Membri ai Corpului diplomatic,
Doamnelor și domnilor!

Fericiți făcătorii de pace!

Este o mare bucurie să vă întâlnesc și să vizitez acest pământ unde ”pacea” este mult mai mult decât un cuvânt: aici, pacea este o dorință și o vocație, un dar și un șantier mereu deschis. Sunteți investiți cu autoritate în această țară, fiecare în sfera sa și cu roluri specifice. În lumina acestei responsabilități doresc să vă adresez cuvântul lui Isus, ales ca inspirație fundamentală a acestei călătorii a mele: ”Fericiți făcătorii de pace!” (Mt 5,9). Cu siguranță, există milioane de libanezi, aici și în întreaga lume, care slujesc în tăcere pacea, zi de zi. Însă voi, care aveți roluri instituționale importante în cadrul acestui popor, vă va fi destinată o fericire specială dacă puteți spune că ați pus obiectivul păcii mai presus de orice. În această întâlnire a noastră, aș dori să reflectez puțin împreună cu voi asupra a ceea ce înseamnă să fii făcător de pace în circumstanțe foarte complexe, conflictuale și incerte.

Dincolo de frumusețile naturale și bogățiile culturale ale Libanului, deja elogiate de toți predecesorii mei care au vizitat țara dumneavoastră, strălucește o calitate care îi distinge pe libanezi: sunteți un popor care nu cedează, ci care, în fața încercărilor, știe întotdeauna să renască cu curaj. Rezistența voastră este o caracteristică esențială a autenticilor făcători de pace: opera de pace este o continuă reîncepere. Angajamentul și iubirea pentru pace nu cunosc teamă în fața aparentelor înfrângeri, nu sunt depășite de dezamăgiri, ci sunt capabile să privească departe, primind și îmbrățișând toate realitățile cu speranță. Este nevoie de tenacitate pentru a construi pacea; este nevoie de perseverență pentru a proteja și hrăni viața.

Priviți-vă istoria. Întrebați-vă de unde vine energia formidabilă care nu a lăsat niciodată poporul vostru izolat, lipsit de încredere în ziua de mâine. Sunteți o țară diversă, o comunitate de comunități, dar unită de o limbă comună. Nu mă refer doar la araba levantină pe care o vorbiți, prin care trecutul vostru glorios a împrăștiat comori de o valoare inestimabilă, ci mă refer mai presus de toate la limba speranței, limba care v-a permis întotdeauna să o luați de la capăt.

În jurul nostru, aproape în întreaga lume, par să fi prevalat un fel de pesimism și un sentiment de neputință: oamenii par să nu se mai poată întreba nici măcar ce pot face pentru a schimba cursul istoriei. Marile decizii par să fie luate de câțiva, și adesea în detrimentul binelui comun, iar acest lucru li se pare multora o soartă inevitabilă. Ați suferit mult de pe urma consecințelor unei economii care ucide (cf. Exortația apostolică Evangelii Gaudium, 53), de pe urma instabilității globale care are repercusiuni devastatoare chiar și în Levant, de pe urma radicalizării identităților și a conflictelor, dar ați dorit și ați putut întotdeauna să o luați de la capăt.

Libanul se poate mândri cu o societate civilă vie și bine formată, bogată în tineri capabili să modeleze visele și aspirațiile unei întregi țări. De aceea, vă încurajez să nu vă separați niciodată de poporul vostru și să-l slujiți – atât de bogat în diversitatea sa – cu angajament și dăruire. Fie ca toți să faceți să răsune o singură limbă: limba speranței care îi unește pe toți în curajul de a o lua mereu de la capăt. Fie ca dorința de a trăi și de a crește împreună, ca popor, să facă din fiecare grup vocea unei polifonii. Fie ca și legătura profundă de afecțiune care leagă atâția libanezi răspândiți în lume de țara lor să vă ajute. Își iubesc originile, se roagă pentru locurile din care simt că fac parte și le susțin cu numeroasele experiențe și abilități care îi fac atât de apreciați peste tot.

Ajungem, astfel, la o a doua caracteristică a făcătorilor de pace: nu numai că știu cum să o ia de la capăt, dar o fac în primul rând prin dificila cale a reconcilierii. Există răni personale și colective care necesită ani lungi, uneori generații întregi, pentru a se vindeca. Dacă nu sunt vindecate, dacă nu se lucrează, de exemplu, pentru vindecarea memoriei, pentru a-i aduce împreună pe cei care au suferit greșeli și nedreptăți, se va merge dificil spre pace. Rămânem stagnanți, fiecare prizonier al propriei dureri și al propriilor motive. Totuși, adevărul și reconcilierea cresc întotdeauna împreună: fie în cadrul unei familii, fie între diferite comunități și diversele suflete ale unei țări, fie între națiuni.

În același timp, nu există reconciliere durabilă fără un scop comun, fără o deschidere către un viitor în care binele să prevaleze asupra răului suferit sau provocat în trecut sau în prezent. O cultură a reconcilierii, așadar, nu izvorăște doar de la bază, din voința și curajul câtorva, ci necesită autorități și instituții care recunosc binele comun ca fiind superior celui individual. Binele comun este mai mult decât suma multor interese: apropie obiectivele tuturor și le îndreaptă într-o direcție în care fiecare va avea mai mult decât atunci când merge singur. Pacea este mult mai mult decât un echilibru, întotdeauna precar, între cei care trăiesc separat sub același acoperiș. Pacea înseamnă să știi să trăiești împreună, în comuniune, ca oameni împăcați. O reconciliere care, dincolo de a ne permite să trăim împreună, ne va învăța să lucrăm împreună, unul lângă altul, pentru un viitor comun. Și astfel, pacea devine acea abundență care ne surprinde atunci când orizontul nostru se extinde dincolo de orice zid și barieră. Uneori ne gândim că, înainte de a face orice pas, totul trebuie clarificat, totul trebuie rezolvat. În schimb, dialogul reciproc, chiar și în mijlocul neînțelegerilor, este calea către reconciliere. Cel mai mare adevăr dintre toate este că toți suntem parte a unui plan pe care Dumnezeu l-a conceput, astfel încât să putem atinge cu toții plenitudinea vieții în relațiile unii cu alții și cu El.

În fine, aș dori să subliniez o a treia caracteristică a făcătorilor de pace. Îndrăznesc să rămână, chiar și atunci când necesită sacrificiu. Vin momente când este mai ușor să fugi sau pur și simplu mai convenabil să mergi în altă parte. Este nevoie de un adevărat curaj și previziune pentru a rămâne sau a te întoarce în propria țară, considerând chiar și condițiile destul de dificile ca fiind demne de dragoste și dăruire. Știm că incertitudinea, violența, sărăcia și multe alte amenințări provoacă aici, ca și în alte părți ale lumii, o hemoragie a tinerilor și familiilor care își caută un viitor în altă parte, chiar și cu mari dureri în a-și părăsi patria. Trebuie cu siguranță recunoscut că multe lucruri pozitive vin la voi toți de la libanezii răspândiți în întreaga lume. Totuși, nu trebuie să uităm că a rămâne aproape de cei dragi și a colabora zi de zi la dezvoltarea civilizației iubirii și a păcii rămâne ceva foarte lăudabil.

Biserica, nu este preocupată doar de demnitatea celor care se mută în alte țări decât propria țară, ci își dorește și ca nimeni să nu fie forțat să plece și ca oricine dorește să se poată întoarce în siguranță. Mobilitatea umană reprezintă o imensă oportunitate de întâlnire și îmbogățire reciprocă, dar nu șterge legătura specială care unește fiecare persoană cu locuri specifice, cărora le datorează identitatea într-un mod cu totul unic. Și pacea crește întotdeauna într-un context concret, viu, alcătuit din legături geografice, istorice și spirituale. Trebuie să-i încurajăm pe cei care le favorizează și le hrănesc, să nu cedeze provincialismelor și naționalismelor. În enciclica Fratelli Tutti, papa Francisc indica această cale: ”Trebuie să privim spre global, care ne eliberează de meschinăria domesticului. Când casa nu mai este o familie, ci o incintă, o celulă, globalul ne eliberează pentru că este ca și cauza finală care ne atrage spre plenitudine. În același timp, trebuie să îmbrățișăm din toată inima dimensiunea locală, căci ea posedă ceva ce globalul nu are: poate fi ferment, îmbogățește și inițiază mecanisme de subsidiaritate. Prin urmare, fraternitatea universală și prietenia socială în cadrul fiecărei societăți sunt doi poli inseparabili și vitali” (nr. 142).

Aceasta este o provocare nu numai pentru Liban, ci pentru întregul Levant: ce se poate face pentru ca tinerii, în special, să nu se simtă forțați să-și abandoneze patria și să emigreze? Cum pot fi motivați să nu caute pacea în altă parte, ci să găsească garanții și să devină protagoniști în propria țară? Creștinii și musulmanii, împreună cu toate componentele religioase și civile ale societății libaneze, sunt chemați să contribuie în această privință și să se angajeze în sensibilizarea comunității internaționale cu privire la această problemă.

În acest context, aș dori să subliniez rolul esențial al femeilor în munca minuțioasă și răbdătoare de păstrare și construire a păcii. Să nu uităm că femeile au o capacitate specifică de a construi pacea, pentru că știu să păstreze și să dezvolte legături profunde cu viața și cu persoanele. Participarea lor la viața socială și politică, precum și la cea a comunităților lor religioase, precum energia care vine de la tineri, reprezintă un factor de adevărată reînnoire în întreaga lume. Fericite, așadar, făcătoarele de pace și fericiți  tinerii care rămân sau care se întorc, pentru ca Libanul să continue să fie o țară plină de viață.

Închei inspirându-mă dintr-o altă caracteristică prețioasă a tradiției voastre seculare. Sunteți un popor care prețuiește muzica, care, în zilele de sărbătoare, se transformă în dans, devenind un limbaj al bucuriei și al comuniunii. Această trăsătură a culturii voastre ne ajută să înțelegem că pacea nu este doar rezultatul efortului uman, oricât de necesar ar fi: pacea este un dar care vine de la Dumnezeu și care, în primul rând, locuiește în inimile noastre. Este ca o mișcare interioară care se revarsă în exterior, permițându-ne să fim călăuziți de o melodie mai mare decât noi înșine, cea a iubirii divine. Cel care dansează pășește ușor, fără să calce pe pământ, armonizându-și pașii cu cei ai altora. Aceasta este pacea: o cale mișcată de Duhul Sfânt, care îndeamnă inima să asculte și o face mai atentă și respectuoasă față de ceilalți. Fie ca această dorință de pace, născută din Dumnezeu, să crească printre voi și să poată transforma, chiar și astăzi, modul în care îi privim pe ceilalți și cum locuim împreună pe acest pământ pe care El îl iubește profund și continuă să-l binecuvânteze.

Domnule președinte, stimate autorități, vă mulțumesc încă o dată pentru primirea acordată. Fiți siguri de rugăciunile mele și ale întregii Biserici pentru slujirea dumneavoastră delicată adusă binelui comun.
 

***
 

Luni, 1 decembrie: Beirut – Annaya – Harissa – Bkerké 
Un moment de rugăciune și mai multe întâlniri marchează agenda papei de luni, 1 decembrie a.c., în Liban. La ora 9.45, papa efectuează o vizită de rugăciune la mormântul sfântului Charbel Makluf, de la mănăstirea ”Sfântul Maron” din Annaya, unde prezintă un cuvânt de salut. Întâlnirea cu episcopii, preoții, persoanele consacrate și lucrătorii pastorali, programată la ora 11.20 la sanctuarul marian din Harissa, este ocazia celui de-al șaselea discurs al Sfântului Părinte care, o oră mai târziu, are o întâlnire privată cu patriarhii catolici la nunțiatura apostolică din Beirut. La ora 16.00, papa are o întâlnire ecumenică și interreligioasă în Piața Martirilor din Beirut și, la ora 17.45, o întâlnire cu tinerii în piațeta din fața Patriarhiei de Antiohia a maroniților de la Bkerké, acestea fiind momentele pentru al șaptelea, respectiv, al optulea discurs al călătoriei apostolice.

Marți, 2 decembrie: Beirut – Jal ed Dib – Roma 
În ultima zi a primei sale călătorii apostolice, Leon al XIV-lea efectuează o vizită la operatorii sanitari și persoanele asistate la spitalul ”De La Croix” din Jal ed Dib, unde prezintă un cuvânt de salut. La ora 9.30, papa merge pentru o rugăciune în tăcere la locul exploziei din portul Beirutului. Succesiv, pontiful prezidează Sfânta Liturghie la ora 10.30, la ”Beirut Waterfront”, și prezintă a doua omilie a călătoriei. În fine, la ora 12.45, papa merge la aeroportul internațional din Beirut pentru ceremonia de rămas bun, unde prezintă al nouălea discurs al acestei călătorii apostolice. Plecarea din Beirut este programată la ora 13.15, iar sosirea pe aeroportul din Roma/Fiumicino, la ora locală 16.10.