Leon XIV și Bartolomeu, împreună la Niceea: Să depășim scandalul dezbinării

Vatican News - 28 noiembrie 2025

În a doua zi a călătoriei sale apostolice în Turcia, Leon al XIV-lea a mers vineri, 28 noiembrie a.c. la Iznik, antica Niceea, pentru a marca împreună cu patriarhul ecumenic Bartolomeu și alți lideri ai Bisericilor creștine a 1.700-a aniversare a Primului Conciliu Ecumenic din istoria Bisericii. 

În alocuțiune, Sfântul Părinte i-a mulțumit Patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, pentru ”marea sa înțelepciune și previziune”, și a împărtășit o reflecție despre importanța și actualitatea Crezului de la Niceea. 

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul papei Leon al XIV-lea de la întâlnirea ecumenică de rugăciune de la Iznik:

Dragi frați și surori!

Într-o perioadă dramatică în multe privințe, când oamenii sunt supuși la nenumărate amenințări pentru demnitatea lor, cea de-a 1700-a aniversare a Primului Conciliu de la Niceea este o ocazie prețioasă de a ne întreba cine este Isus Cristos în viața femeilor și bărbaților de astăzi, cine este el pentru fiecare dintre noi.

Această întrebare este importantă în mod special pentru creștini, care riscă să-l reducă pe Isus Cristos la un fel de lider carismatic sau de supraom, o denaturare care duce în cele din urmă la tristețe și confuzie (cf. Omilie, Sfânta Liturghie Pro Ecclesia, 9 mai 2025). Negând divinitatea lui Cristos, Arius l-a redus la un simplu intermediar între Dumnezeu și oameni, ignorând realitatea Întrupării, astfel încât divinul și umanul au rămas iremediabil separate. Dar dacă Dumnezeu nu s-a făcut om, cum pot muritorii să aibă parte de viața sa nemuritoare? Acest lucru a fost în joc la Niceea și este în joc și astăzi: credința în Dumnezeul care, în Isus Cristos, s-a făcut asemenea nouă pentru a ne face ”părtași la firea dumnezeiască” (2 Petru 1,4; cf. Sfântul Irineu, Adversus haereses, 3, 19; Sfântul Atanasie, De Incarnatione, 54, 3).

Această mărturisire a credinței cristologice este de o importanță fundamentală în drumul pe care creștinii îl fac spre comuniunea deplină: este împărtășită de toate Bisericile și Comunitățile creștine din întreaga lume, inclusiv de cele care, din diverse motive, nu folosesc Crezul niceno-constantinopolitan în slujbele lor. Într-adevăr, credința ”într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii [...] de o ființă cu Tatăl” (Crezul niceno-constantinopolitan) este o legătură profundă care îi unește deja pe toți creștinii. În acest sens, pentru a-l cita pe sfântul Augustin, chiar și în contextul ecumenic putem spune că ”deși noi creștinii suntem mulți, suntem una în unicul Cristos” (Enarrationes in Psalmos, In Psalmum 127). Pornind de la conștientizarea faptului că suntem deja uniți prin această legătură profundă, printr-un drum de adeziune tot mai totală la Cuvântul lui Dumnezeu revelat în Isus Cristos și sub călăuzirea Duhului Sfânt, în iubire și dialog reciproc, suntem cu toții invitați să depășim scandalul diviziunilor care, din păcate, încă există și să hrănim dorința unității pentru care Domnul Isus s-a rugat și și-a dat viața. Cu cât suntem mai reconciliați, cu atât noi, creștinii, putem da o mărturie mai credibilă despre Evanghelia lui Isus Cristos, care este o proclamație de speranță pentru toți, un mesaj de pace și fraternitate universală care trece dincolo de granițele comunităților și națiunilor noastre (cf. Francisc, Discurs, Sesiunea plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, 6 mai 2022).

Reconcilierea este astăzi un apel care provine din partea întregii umanități, afectată de conflicte și violențe. Dorința de comuniune deplină între toți credincioșii în Isus Cristos este întotdeauna însoțită de căutarea fraternității între toate ființele umane. În Crezul de la Niceea, ne mărturisim credința ”într-unul Dumnezeu Tatăl”, totuși, nu ar fi posibil să-L invocăm pe Dumnezeu ca Tată dacă am refuza să-i recunoaștem pe ceilalți bărbați și femei, creați și ei după chipul lui Dumnezeu, ca frați și surori (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Declarația Nostra Aetate, 5). Există o fraternitate universală, indiferent de etnie, naționalitate, religie sau opinie. Religiile, prin natura lor, sunt păstrătoare ale acestui adevăr și ar trebui să încurajeze persoanele, grupurile și popoarele să-l recunoască și să-l practice (cf. Discurs, Întâlnirea de rugăciune pentru pace, 28 octombrie 2025). Utilizarea religiei pentru a justifica războiul și violența, ca orice formă de fundamentalism și fanatism, trebuie respinsă cu tărie. Căile de urmat sunt întâlnirea fraternă, dialogul și colaborarea.

Sunt profund recunoscător Sanctității Sale Bartolomeu, care, cu mare înțelepciune și previziune, a decis să comemorăm împreună cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului de la Niceea chiar în locul în care acesta a fost celebrat. De asemenea, mulțumesc călduros conducătorilor Bisericilor și reprezentanților Comuniunilor Creștine din întreaga lume care au acceptat invitația de a participa la acest eveniment. Fie ca Dumnezeu Tatăl, atotputernic și milostiv, să asculte rugăciunea arzătoare pe care i-o adresăm astăzi și să dăruiască harul ca această aniversare importantă să aducă roade îmbelșugate de reconciliere, unitate și pace.