Leon XIV: Fratele Laurențiu ne învață bucuria de a trăi zi de zi în prezența lui Dumnezeu
Leon XIV
Această cărțulie pune în centru experiența, mai mult, practica prezenței lui Dumnezeu așa cum a experimentat-o și a învățat-o Fratele carmelit Laurențiu al Învierii, care a trăit în secolul al XVII-lea. După cum am mai spus, împreună cu scrierile sfântului Augustin și cu alte cărți, acesta este unul din textele care au marcat mai mult viața mea spirituală și m-au format cu privire la care ar putea să fie calea de urmat pentru a-l cunoaște și a-l iubi pe Domnul.
Calea pe care ne-o arată Fratele Laurențiu este simplă și anevoioasă în același timp. Este simplă pentru că nu cere altceva decât să-ți aduci mereu aminte de Dumnezeu, prin gesturi mici de preamărire, rugăciune, invocație, adorație în orice faptă și în orice gând, avându-l numai pe el ca orizont, izvor și țel. Este anevoioasă pentru că cere un drum de purificare, asceză, renunțare și convertire a celei mai intime părți din noi, a minții noastre și a gândurilor noastre mai mult decât a activităților. Este deja ceea ce sfântul Paul scria credincioșilor din Filipi: ”Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5). Trebuie să fie conformate cu Dumnezeu, așadar, nu numai atitudinile și comportamentele, ba chiar sentimentele noastre, modul nostru de simțire. În această interioritate aflăm prezența sa, prezența iubitoare și arzătoare a lui Dumnezeu, atât de ”diferită”, dar totuși familiară pentru inima noastră. După cum scria sfântul Augustin, ”omul nou va cânta cântarea nouă” (Sermo 34,1).
Experiența unirii cu Dumnezeu, descrisă în paginile Fratelui Laurențiu ca o relație personală alcătuită din întâlniri și colocvii, ascunderi și surprize, abandon încrezător și total, face trimitere la experiențele marilor mistici, în primul rând la Tereza de Avila care a dat mărturie la rândul ei pentru această familiaritate cu Domnul, până la a vorbi de un ”Dumnezeu de la cratițe”. Cu toate acestea, arată o cale care poate fi pusă în practică de toți, tocmai pentru că este simplă și de fiecare zi.
Asemenea multor mistici, Fratele Laurențiu vorbește cu mare smerenie, dar și cu umor pentru că știe bine că orice lucru pământesc, până și cel mai grandios și dramatic, este de departe ceva mărunt în fața iubirii nemărginite a Domnului. De aceea, el poate să spună cu ironie că Dumnezeu l-a ”înșelat” pentru că el, care intrase poate cu un pic de prezumție în mănăstire ca să se jertfească și să-și ispășească păcatele tinereții, a găsit în schimb o cale plină de bucurie.
Prin drumul pe care Fratele Laurențiu ni-l propune, pe măsură ce prezența lui Dumnezeu devine familiară și ocupă spațiul nostru lăuntric, crește bucuria de a rămâne cu el, înfloresc harurile și bogățiile spirituale și chiar treburile de fiecare zi devin ușoare și senine.
Scrierile și mărturiile acestui Frate carmelit din secolul al XVII-lea, care traversat cu o credință luminoasă evenimentele frământate ale veacului său, care cu siguranță nu a fost mai puțin violent decât al nostru, pot fi o inspirație și un ajutor chiar și pentru viața noastră, bărbați și femei din al treilea mileniu. Ne arată că nu există circumstanță care ar putea să ne separe de Dumnezeu, că orice faptă a noastră, orice ocupație a noastră și chiar orice greșeală a noastră dobândesc o valoare infinită dacă sunt trăite în prezența lui Dumnezeu și oferite lui fără încetare.
Întreaga etică creștină poate fi cuprinsă, într-adevăr, în acest demers de amintire continuă a faptului că Dumnezeu este prezent: El este aici. Această memorie, care înseamnă ceva mai mult decât o simplă aducere aminte pentru că învăluie simțămintele și afecțiunile noastre, depășește orice moralism și orice reducere a Evangheliei la un simplu mănunchi de reguli și ne arată că într-adevăr, după cum Isus ne-a făgăduit, experiența prin care unul se încredințează lui Dumnezeu Tatăl ne poate dărui de o sută de ori mai mult aici, pe pământ. A ne încredința prezenței lui Dumnezeu înseamnă a gusta o anticipare a paradisului.
Cetatea Vaticanului, 11 decembrie 2025
Leon pp. XIV
