Leon XIV, diplomaților: Cine obosește să dialogheze, obosește să spere la pace
Vatican News
Îndemnul de a ”dezarma” cuvintele este întotdeauna urgent. Este un laitmotiv care trebuie revigorat constant, deoarece cei care au obosit, au renunțat deja la ”speranța păcii”. Acesta este riscul despre care papa Leon al XIV-lea i-a avertizat pe participanții la Jubileul diplomației italiene în dimineața zilei de sâmbătă, 13 decembrie a.c.
Peste trei mii de oficiali au fost primiți în Aula Paul al VI-lea, printre care ministrul Afacerilor Externe și vicepremierul, Antonio Tajani.
Binele și dreptatea care lipsesc
Tradiționala trecere prin Poarta Sfântă, a amintit Suveranul Pontif, este un gest de speranță împărtășită, o temă cheie a actualului An Sfânt. O virtute care nu este o ”dorință confuză pentru lucruri incerte”, ci ”numele pe care îl ia voința atunci când tinde ferm spre binele și dreptatea pe care le simte lipsă”: ”Speranța demonstrează astfel o semnificație prețioasă pentru slujirea pe care o oferiți: în diplomație, numai cei care speră cu adevărat caută și susțin întotdeauna dialogul dintre părți, având încredere în înțelegerea reciprocă chiar și în fața dificultăților și tensiunilor. Întrucât sperăm să ne înțelegem, ne angajăm să facem acest lucru căutând cele mai bune căi și cuvinte pentru a ajunge la un acord”.
A-l imita pe Isus
Pactele și tratatele, a observat papa, se nasc din acorduri. Un cuvânt care evocă inima și exprimă sinceritatea gesturilor uneori reduse la ”formalități procedurale”. A-l imita pe Isus înseamnă, așadar, a urma un exemplu strălucit de reconciliere și pace în realizarea ”dialogului lui Dumnezeu cu oamenii”. Acesta este tocmai cuvântul care a răsunat în mod repetat în discursul papei Leon al XIV-lea: dialogul, punctul de sprijin al ”relațiilor fundamentale ale existenței noastre”.
Dialogul
Nu este o coincidență, a observat papa, că un loc în care relațiile sunt la ele acasă, cum ar fi familia, poate fi asociat cu un întreg popor. ”Mamă” este termenul folosit pentru a defini propria limbă, care păstrează cultura unei întregi ”patrii”. Cuvintele, în fiecare limbă, exprimă o ”înțelegere specifică a lumii”, de la valorile sale cele mai înalte până la obiceiurile cotidiene: ”Într-un climat multietnic, devine esențial să se cultive dialogul, promovând înțelegerea reciprocă și interculturală ca semn de primire, integrare și fraternitate. La nivel internațional, aceeași abordare poate aduce roade de cooperare și pace, cu condiția să perseverăm în educarea modului în care vorbim”.
Semnificația ascultării
Creștinismul aderă pe deplin la Cuvânt: Cuvântul pe care credincioșii îl aud de la Dumnezeu, în primul rând, ”răspunzând în rugăciune chemării Sale paterne”. Această deschidere este exprimată în îndemnul ”Effatà”, care însoțește semnul Crucii trasat asupra urechilor la Botez: ”În acel gest, care amintește de vindecarea făcută de Isus, este binecuvântat sensul prin care primim primele cuvinte de afecțiune și elementele culturale indispensabile care susțin viața noastră, în familie și în societate”.
Cuvinte care construiesc
A fi creștini autentici - dar și cetățeni onești, în sens mai larg - înseamnă a deține un vocabular capabil să spună ”lucrurile așa cum sunt, fără duplicitate”, promovând armonia. Aceasta este o sarcină pe care pontiful a încredințat-o fiecărui diplomat, mai ales în contextul internațional actual, unde dialogul se ciocnește cu ofensa mai degrabă decât cu tăcerea. Tăcerea ”ne deschide la ascultare”, primind cuvintele celuilalt; insulta, pe de altă parte, este o ”agresiune verbală”, un ”război al cuvintelor” care este înarmată cu ”minciuni, propagandă și ipocrizie”: ”Să ne angajăm cu speranță în dezarmarea proclamațiilor și a discursurilor, asigurând nu doar frumusețea și precizia, ci mai presus de toate onestitatea și prudența. Cei care știu ce să spună, nu au nevoie de multe cuvinte, ci doar de cele potrivite: să exersăm, așadar, să împărtășim cuvinte care fac bine, să alegem cuvinte care construiesc înțelegere, să depunem mărturie cu cuvinte care îndreaptă greșelile și iartă ofensele. Cei care obosesc să dialogheze, obosesc să spere la pace”.
Armonia unește omenirea
În acest sens, papa Leon al XIV-lea a amintit de apelul emoționant pe care sfântul Paul al VI-lea l-a adresat la Națiunile Unite acum 60 de ani. Ceea ce unește omenii este un pact încheiat ”cu un jurământ care trebuie să schimbe istoria viitoare a lumii: niciodată război, niciodată război! Pacea, pacea trebuie să călăuzească destinul popoarelor și al întregii omeniri”.
Armonia este, așadar, ”datoria care unește omenirea” în căutarea universală a dreptății: intenția care însoțește viața lui Isus din Ajunul Crăciunului până la Paște, moartea și învierea sa, ”binele definitiv și etern pe care îl sperăm pentru toți”: ”Fiți, așadar, bărbați și femei ai dialogului, înțelepți în citirea semnelor timpurilor conform acelui cod al umanismului creștin care stă la baza culturii italiene și europene”.
