Magnifica humanitas. Discursul cardinalului Pietro Parolin, secretar de stat

Vatican News

Este o umanitate ”rănită” cea care locuiește în epoca actuală. În pofida tuturor lucrurilor, papa Leon al XIV-lea numește această umanitate ”măreață”. Și de aceea, în prima sa enciclică – Magnifica humanitas – el îndeamnă la protejarea și valorizarea ei, la a ”veghea împotriva noilor forme de dezumanizare” și la a rămâne ”fideli” măreției sale, într-un timp în care o revoluție precum inteligența artificială amenință să pună totul în pericol. Luni, 25 mai a.c., în Aula nouă a Sinodului din Cetatea Vaticanului, printre vorbitorii care au intervenit la prezentarea enciclicei, a fost și cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, care a reflectat asupra faptului că ”într-o perioadă marcată de transformări rapide, profunde și responsabile”, enciclica nu este un document despre IA, ci un document care analizează ce înseamnă IA pentru umanitate și pentru lume.

Biserica chemată să distingă provocările istoriei

Cardinalul Parolin a moderat diversele intervenții din Aulă, introducând evenimentul cu o amplă reflecție asupra ”tranziției digitale”, în care ”ca într-o prismă” se reflectă multe chestiuni care traversează viața contemporană: ”Demnitatea persoanei, munca, libertatea, calitatea legăturilor sociale, pacea, dreptatea, responsabilitatea față de casa noastră comună”. Secretarul de stat al Sanctității Sale a plasat Magnifica humanitas în brazda roditoare a Doctrinei sociale a Bisericii: acum 135 de ani, Rerum novarum a papei Leon al XIII-lea, ”recunoștea transformările industriale ale timpului său ca o problemă profund umană și socială”. Astăzi, în fața puterii tehnologiilor digitale, ”Biserica este din nou chemată să distingă lucrurile noi ale istoriei” și să ofere ”o contribuție la binele întregii familii umane”. Și să facă acest lucru prin dialog. Potrivit cardinalului Parolin, în vremea lui Leon al XIII-lea, ”nu era întotdeauna posibil ca Biserica sa intre în dialog cu principalii actori politici, economici și industriali care ghidau transformarea socială”. Astăzi, acest dialog este deja în desfășurare și implică ”instituții, guverne, universități, companii și centre de cercetare”. Biserica participă ”cu încredere și libertate”, cu convingerea că ”ascultarea interlocutorilor” face ca slujirea sa să fie mai concretă și contribuția ei la protejarea umanității mai eficientă. Prezența în Aulă a unor voci din lumea inteligenței artificiale ar trebui interpretată din această perspectivă: este un semn al dorinței Bisericii de a împărtăși ”patrimoniul înțelepciunii” privind ”înțelegerea persoanei, a demnității sale, a libertății sale și a vocației sale relaționale după chipul lui Dumnezeu”.

Fideli măreției umanității

În acest sens, cardinalul Parolin a citat cuvintele lui Romano Guardini: ”Creșterea puterii umane cere o maturitate corespunzătoare” în guvernarea ei. ”Astăzi”, a avertizat el, ”viteza cu care se acumulează această putere riscă să depășească capacitatea conștiinței individuale – și chiar a instituțiilor – de a o direcționa”. Această ”asimetrie dintre puterea tehnică și înțelepciunea morală” este probabil cea mai profundă provocare pe care o prezintă Magnifica humanitas. Criteriul propus este exigent: ”În era inteligenței artificiale, protejarea demnității umane înseamnă a fi vigilenți împotriva noilor forme de dezumanizare și a rămâne fideli măreției umanității”. Deoarece ”tehnica”, a afirmat secretarul de stat, ”nu poate fi măsurată doar prin eficacitatea sa sau prin viteza rezultatelor sale; ea cere să fie readusă la adevărul persoanei, așa cum ni-l revelează Isus, la dreptatea vieții comune și la binele tuturor popoarelor pământului”.

Utilizarea instrumentelor puternice fără a fi dominați de ele

În fine, cardinalul Parolin a mai evidențiat că Magnifica humanitas ne invită să ”privim tehnica cu încredere și discernământ”, dar și cu ”vigilență”, astfel încât ”măreția omului” să nu se diminueze niciodată și să nu se piardă ”libertatea” de a ”utiliza instrumente puternice fără a fi dominați de ele, de a rămâne umani într-un mediu din ce în ce mai mult modelat de logicile automatizate”.

Vă prezentăm aici, în traducerea noastră de lucru, discursul de încheiere al cardinalului Pietro Parolin:

«Sfinte Părinte,
Eminențe,
Excelențe,
Stimați Vorbitori,
Doamnelor și Domnilor,

Ajunși la finalul acestei întâlniri, aș dori să exprim sincerele mele mulțumiri vorbitorilor care ne-au însoțit în lectura Magnifica humanitas. Intervențiile lor au demonstrat bogăția enciclicei și capacitatea sa de a se adresa Bisericii, comunității internaționale și diferitelor contexte în care se conturează astăzi direcția vieții comune.

Din reflecțiile pe care le-am ascultat, reiese clar că inteligența artificială are un impact profund asupra înțelegerii noastre în ceea ce privește persoana și coexistența popoarelor. Mai presus de toate, ceea ce reiese este conștientizarea faptului că întrebările decisive nu sunt doar tehnice. Sunt întrebări despre om: Cine vrem să fim? Ce viitor dorim să le lăsăm celor care vor veni după noi? Cum să orientăm puterea care este astăzi pusă în mâinile noastre?

Aceste întrebări au traversat intervențiile pe care le-am ascultat, din perspective diverse și complementare.

Profesoara Rowlands ne-a arătat cum Doctrina socială a Bisericii este o tradiție vie, capabilă să interpreteze istoria fără a-și pierde propriul centru evanghelic.

Domnul Olah ne-a reamintit că și din lumea tehnologiei apar întrebări care merg dincolo de tehnica însăși, deschizând un spațiu de dialog atât de necesar, dar și urgent.

Profesoara Lushombo a amintit de vocile celor care riscă să treacă prin schimbări fără a putea participa ca protagoniști, amintindu-ne că un progres incapabil de incluziune devine cu ușurință privilegiul câtorva.

Cardinalul Fernández a arătat cum enciclica provoacă conștiințele credincioșilor și formarea eclezială, îndemnându-ne să nu delegăm tehnologiei întrebările ultime despre sensul existenței.

Cardinalul Czerny ne-a readus la perspectiva dezvoltării umane integrale, fără de care orice analiză parțială, chiar și atunci când este corectă, riscă să piardă din vedere finalitatea: persoane mai libere, popoare mai drepte, un pământ mai locuibil.

Aceste contribuții converg într-o convingere fundamentală: viitorul tehnologic nu este un destin prestabilit, ci un spațiu încredințat responsabilității umane. Inteligența artificială va putea aduce roade autentic demne de om în măsura în care va fi orientată de o înțelepciune capabilă să țină împreună demnitatea persoanei, dreptatea vieții comune și binele tuturor popoarelor.

Din acest motiv, chestiunea nu privește doar siguranța sistemelor, eficiența lor sau capacitatea lor de inovare, ci scopul spre care acestea sunt orientate.

Enciclica ne invită, în cele din urmă, să privim tehnica cu încredere și discernământ. Această vigilență se naște din conștientizarea măreției omului, a acelei magnifica humanitas care dă titlul documentului și căreia orice progres autentic este chemat să-i slujească.

Sarcina care ne așteaptă depășește nivelul normativ și de reglementare, care este necesar. Este, de asemenea, o sarcină educațională, spirituală și culturală: de a forma conștiințe capabile să trăiască în timpul inteligenței artificiale fără a-și pierde libertatea, să folosească instrumente puternice fără a fi dominate de acestea, de a rămâne umani într-un mediu din ce în ce mai mult modelat de logicile automatizate».